Poker Face – Analgezicul este un bluff reusit

0
218

Totul e un mare bluff, că doar din asta îşi scoate banii pentru viaţa luxoasă. Dragostea pentru fiica ei este un bluff. Indiferenţa sfidătoare faţa de idealurile revoluţionarilor care se visează un al doilea Vaclav Havel este un bluff. Ura faţă de tatăl ce-a inhalat ca fraierul vaporii petrolului în canicula nigeriană, în timp ce nevasta lăsată să aştepte într-o ţară comunistă se întindea lângă nomenclaturişti, nu este un bluff…este cicatricea unei traume, aşadar un lucru cât se poate de serios şi toate celelalte drame, sentimente de iubire şi discursuri idealiste par o nimica toată.

Când îl pierde şi pe bărbatul vieţii ei, nimeni altul decât Havel, pe care l-a cunoscut în studenţie, nu îi mai rămâne decât un copil nedorit, conceput într-o noapte de beţie după moartea tatălui. Singură pe lume şi cu visurile făcute praf, se apucă de cel mai cunoscut şi bănos joc de cărţi. Poker Faceeste povestea unei cinice sentimentale, pentru care propria existenţă devine un joc folosit pe post de analgezic.

O cheamă Jana (Victoria Cociaş), vine din Praga şi este o regina în lumea dependenţilor de Poker. Nici un jucător nu-i rezistă, nici măcar prietenul fiicei sale ajunse la vârsta adolescenţei. Înainte de-a fi unsă cu toate alifiile necesare unui cartofor de succes, a învăţat secretele jocului de cărţi de la tatăl ei (interpretat de Ion Haiduc) şi de la un al doilea jucător invizibil. Tot de la tatăl cinstit şi păcălit de societatea comunistă a învăţat să se bazeze numai pe hazard, devenit singurul partener al celui ce vrea s-o ducă bine sub toate regimurile politice. Dar viaţa ei se va schimba în Ajunul Crăciunului, pe care îl sărbătoreşte cu două zile înainte, pentru a fi prezentă şi la un turneu final de Poker.

În ziua funerariilor naţionale prin care Vaclav Havel este condus pe ultimul drum, îşi găseşte inocenta şi naiva fiică, pe nume Pavlina (Cristiana Ioniţă), hârjonindu-se cu Viktor (Costin Dogiouiu), băiatul ce i-a sucit minţile cu idealurile sale politice, vărsate pe contul de Twitter în faţa a sute de mii de follow-eri. Când acest revoluţionar amator cu aer înflăcărat de Che Guevarra postcomunist îi cere bani pentru finanţarea viitorului său partid interesat de salvarea unui tineret abandonat de cei din garda veche, marea jucătoare îl momeşte cu o sumă exorbitantă, dar şi cu propuneri indecente, încâlcite într-un joc riscant, la finalul căruia aşteaptă fie umanizarea, fie nişte decizii macabre. Cine va câştiga? Abia la final vei afla.

Regizoarea Adela Biţică a făcut din textul dramaturgului ceh Petr Kolečko o radiografie, plină de umor negru şi de replici înţepătoare precum un condiment iute adaugat când trebuie, a ţărilor din partea de est a Cortinei de Fier, după jocul de domino din ’89, ce le-a permis celor inventivi să trişeze cu toate cărţile pe masă. Jocul de Poker inventează vedete peste noapte şi milionari ce învaţă să meargă pe nisipurile mişcătoare ale norocului care înghite averi, demnitatea şi familii întregi. Dialogurile cutremurătoare dintre personaje transformă acest joc într-o sursă de reflecţii memorabile despre viaţă, pragmatism şi dorinţa de a schimba o societate inertă, în care doar oamenii ce se lasă cumpăraţi merg înainte.

Întregul spectacol a căzut pe umerii actriţei Victoria Cociaş,distribuită în rolul jucatoarei împătimite, ce a reuşit să-i cutremure pe spectatori, să le dea fiori prin trecerea de la umor la grotesc, apoi să le smulgă nişte hohote de râs printr-un sarcasm inteligent, exact când reflecţiile deveneau prea grele. Disimularea jucătorului de Poker, sângele rece şi acea diabolică stăpânire de sine în momentele care îndeamnă la reacţii emoţionale greu de gestionat se topesc abia în dialogul tată-fiică, purtat dincolo de timp, susţinut de interpretarea lui Ion Haiduc, devenit singurul element care poate însufleţi umanitatea îngheţată a protagonistei. Actriţei Victoria Cociaş i-a reuşit un rol care împarte sala în două, între spectatorii ce simt numai dispreţ faţă de mama denaturată, pentru care numai aşii din mânecă sunt sfinţi, şi cei dornici să vadă ce se află dincolo de toanele unei nefericite care bravează (sau nu), aprobându-i, până la un punct, acel pragmatism suprapus peste o viziune nihilistă asupra societăţii înţesate de oameni uşor de mituit.

O lecţie de viaţă oferită unei fiice naive, sau o ironie legată de cultul revoluţionarului fără pată şi fără ezitari, a carui statuie are aceeaşi prestanţă ca icoana Fecioarei într-o cameră de bordel? Depinde câte straturi de semnificaţii poţi suprapune peste o dramă individuală, iar Poker Face te invită la jocul de oglinzi în care fiecare protagonist poate lua proporţii nebănuite, cat o ţară nou construită din resturile unei lumi având nişte valori morale uşor de reciclat.

Spectacolul a putut fi văzut şi în cadrul festivalului internaţional de teatru Fest(in) pe Bulevard.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here