Primavara la Roma a doamnei Stone – Tennessee Williams, la fel de bun si atunci cand nu scrie piese de teatru

0
840

Primăvara la Roma a doamnei Stone va fi o revelaţie pentru cei ce-l asociau pe Tennessee Williams (doar) cu piesele de teatru sfredelitoare, în care trăirile bulversante ale personajelor îşi înfigeau gheara în conştiinţa spectatorului până îl lăsau cel putin la fel de răvăşit. Cititorii îl vor descoperi de data aceasta în calitate de romancier, unul la fel de preocupat de abisurile şi angoasele naturii umane, în special de cele strâns legate de latura feminină, şi la fel de pregătit să-şi supună protagonistele unei întâlniri cu sine în care defensa lor preferată – autoamăgirea – le joacă feste în momentul decisiv al jocului psihologic.

Redescoperit de noua generaţie de cititori datorită interpretării actoriceşti năucitoare şi incandescente a lui Helen Mirren şi Olivier Martinez într-o ecranizare memorabilă precum cea avându-i pe Vivien Leigh şi Warren Beatty în rolurile principale, romanul este considerat o bijuterie care îşi păstrează sclipirile peste ani. Asemenea unei pietre scumpe din arsenalul doamnelor bogate ce ademeneau tinereii Romei, povestea eroinei şi a mult mai fragedului ei amant îşi dezvăluie noi şi noi faţete exact în momentul în care i-ai atribuit nişte interpretări simpliste. Lumea lor este mult mai complicată decât lasă autorul să se întrevadă în primele pagini ce descriu efemerul unei lumi mondene cu frivolităţi şi preocupări superficiale în care se adâncesc noua burghezie americană şi vechii locuitori ai unei Rome ce ţine cu dinţii de blazon şi orgolii.

Romanul te absoarbe încă de la primele pagini, dacă visezi la rândul tău o vacanţă italiană, dar una din trecut. Aceste pagini te ajută să călătoreşti în timp şi te introduc în lumea pestriţă ce are ştaif, dar şi impostură, şi eleganţă, dar şi vulgaritate, cu vedete trecute, demimondene, cocote masculine prezentate de nişte doamne de familie bună devenite codoaşe peste noapte. O lume unde locuitorii vând plăceri, iar străinii sunt gata să le înhaţe lacom, fără a cumpăni de două ori. În această lume alunecoasă, oamenii locului ştiu să negocieze purtând măştile unei glorii întreţinute de legendele vechi de mii de ani, iar turiştii bogaţi le cad în mreje, îşi deschid larg casetele cu bijuterii şi îşi oferă nişte suveniruri carnale, fără teama de penibilul ce-l pândeşte mereu pe cel păcălit.

Găseşti un amestec seducător între observaţiile psihologice apăsătoare şi copleşitoare precum statuile şi monumentele Italiei, enigmele privind motivele din spatele acţiunilor, turnura şocantă a unei euforii senzuale târzii, o şarlatanie afectivă ce se insinuează răbdător până să acapareze totul, iluziile furnizate de un erotism impetuos readus la suprafaţă după ani de viaţă previzibilă şi melancolia de o frumuseţe stranie oferită de apusurile unei Rome inundate de lumina fabuloasă. Păşeşti într-un oraş al pasiunilor distructive şi al fastului crepuscular în care se zbate aristocraţia sărăcită din care a mai rămas vanitatea de clasă. Tot acest amestec magnetic face parte din povestea unei văduve americane dependente de propria frumuseţe pentru a supravieţui printre mondenii pe care vrea să-i acapareze cu prezenţa ei.

Ieşită brusc din lumea scenei după ce nu se mai încadrase în rolurile rezervate celor mai tinere, protagonista ajunge să-şi înece amarul în braţele unui escroc irezistibil ce-şi vindea favorurile doamnelor bogate cu viaţă amoroasă austeră, devenite un simbol al feminităţii prinse la jumătatea drumului dintre frenezia senzuală şi apusul tinereţii. Doamna Stone se află în această ipostază ingrată. Şi-a pierdut farmecul de altădată, indispensabil unei actriţe adulate, însă nu suficient de mult încât să o facă să-şi refuze brusc orice plăcere carnală de frica ridicolului atribuit, în cercurile pe care le frecventa, unei femei trecute de prima tinereţe, căzute pradă unui tinerel ce-şi închiria scump talentele străinelor care doreau să guste un altfel de pitoresc al Romei postbelice.

Doamna Stone se trezeşte vulnerabilă într-un vid existenţial, fără nici un scop. Retrasă într-un apartament de lux, poate admira de sus Piaţa Spaniei şi o Romă invadată de americanii cu dare de mână, vânaţi de puştii deveniţi vânzători ambulanţi, de puşlamale ce se dădeau drept moştenitori de nobili şi de reala aristocraţie locală, sărăcită dupa cel de-al Doilea Război Mondial. Printre fluturii de noapte care îi dau târcoale descoperă voluptatea înfricoşătoare a plutirii în derivă. Pentru ea, deriva înseamnă lipsa unor scopuri zilnice precise, a unei rutine care în viaţa de artistă, cu obligaţii şi ritualuri mondene, o fereau de întâlnirea cu ea însăşi prin răgazul oferit introspecţiei. Dar în Roma începe să fie asaltată de propriile emoţii, ieşite din matcă la întâlnirea cu Paolo, un tânăr cu trup de zeu sculptat şi biografie incertă, fragmentată în detalii care se anulează unele pe celelalte atunci când sunt puse atent sub lupa veridicităţii.

Prezentat de o femeie influentă ajunsă la sapă de lemn şi în cârdăşie cu tinerii oraşului ce vânau turiste bogate şi neconsolate, şi care îi dădeau o parte din suma stoarsă de la acestea drept răsplată pentru introducerea în cercurile înalte, Paolo reuşeşte să o subjuge pe doamna Stone. Nu rapid, ci tacticos. Deşi este parşiv, nu apelează la tacticile clasice ale persuasiunii erotice rezervate pentru americancele bogate şi trecute. Nu are nevoie. Asemenea marilor eroine ale lui Tennessee Williams, doamna Stone îşi facilitează propria subjugare afectivă, de neînţeles pentru amantul ei, care pretindea că le putea ghici slăbiciunile tuturor bogătaşelor devenite ignorante în faţa splendorii pline de capcane a Romei. Este o subjugare grăbită de pierderea vechilor dorinţe şi repere, datorate unei vieţi previzibile, în care pasiunea era investită doar în cariera de artistă, nicidecum în aventuri sexuale.

Doamna Stone era o divă care seducea publicul, însă viaţa privată ascundea tihna unei căsnicii din care erotismul fusese expulzat de multă vreme, la fel şi cum fusese alungat şi din relaţia cu partenerii de scenă, după lăsarea cortinei. Scoasă din mediul ei şi ajunsă într-o altă lume, a Romei strălucitoare şi înşelătoare, doamna Stone este pusă faţă-n faţă cu dorinţele arzătoare de nestăvilit, ce se pregătesc să erupă declanşând un dezastru, singurul ce o mai poate face să traiască autentic. După ce şi-a ţinut dorinţele în frâu, permiţându-şi să fie seducătoare doar pe scenă, pentru a fi mai degrabă sorbită din priviri şi adulată, nicidecum atinsă, doamna Stone se vede nevoită să le plătească un tribut greu şi tardiv. Tributul este cerut abia după moartea soţului ei, a cărui prezenţă o apărase de întâlnirea cu ea însăşi, cu marea minciună care fusese de fapt existenţa ei de până atunci.

În primăvara italiană, protagonista îşi trăieşte vara indiană. Şi o face alternând pornirile intempestive din momentele de abandon şi ardoare nebunească, disperarea şi melancolia răsfrântă în imaginea ruinelor grandioase investite de privitor cu stranietatea splendorii asociate unui oraş antic. Tragismul revelaţiilor şi ridicolul farsei jucate de propria lume afectivă ignorată până atunci o pregătesc pentru o reprezentaţie finală, aşa cum vezi în piesele lui Tennessee Williams – una care să-ţi rămână în memorie după ce te cutremură.

Primăvara la Roma a doamnei Stone va rămâne în memoria ta nu doar prin drama protagonistei, deviată într-un registru al interpretărilor ce o scot din zona facilă a obsesiei pentru tinereţea recuperată iluzoriu. Vei aprecia, dincolo de intensitatea finalului şi gradaţia observaţiilor psihologice, şi ritmul sinuos al desfăşurării, sincronizat perfect cu lentoarea trândavă ce pluteşte peste oraşul antic inundat de lumină. Apropierea languroasă a ispitei păstrează acest ritm al oraşului generos pentru cei dependenţi de privelişti spectaculoase dublate de melancolie sclipitoare şi hedonism.

Roma devine un personaj în sine, dar fără decorurile expuse clişeistic. Acest oraş absoarbe tot ce nu se poate spune în cuvinte despre doamna Stone fără a brusca stranietatea din spatele reacţiilor. Produce impresii optice ireale în primele ore ale dimineţii, când acoperişurile şi cupolele par să leviteze sub privirile acelora care îşi permit luxul de a le admira de pe terasa unui palat. În timp ce lumea doamnei Stone este scufundă lent în reflecţiile despre un trecut revizitat şi reinterpretat, în faţa ochilor se întinde panorama unui oraş renumit datorită apetitului pentru acele plăceri deopotrivă senzuale şi crude.

La fel ca în Antichitate, Roma în care nimereşte doamna Stone atrage prin strălucire, decadenţă şi promisiunea unui huzur grandios. Oraşul din prezent nu se dezice de vechile obiceiuri. Ademeneşte, uimeşte, subjugă, apoi devorează, lăsându-l pe neiniţiat de izbeliste, asemenea unei carcase golite. Aici străinii vin să trăiască pe picior mare şi să uite de remuşcări, pe măsură ce asistă (mai mult sau mai puţin conştient) la spectacolul unei aristocraţii ce stăpâneşte încă arta prăbuşirii măreţe. Aşadar, doamna Stone naufragiază într-o lume a unor aparenţe înşelătoare, căreia nu-i cunoaşte alfabetul sofisticat. Imersiunea ei pare una molcomă, însă descoperirile se succed într-o cadenţă zguduitoare pentru propria conştiinţă. Însăşi lumea în care îşi redescoperă efervescenţa sexuală este una zguduită de trăirile asociate înfrângerii, umilinţei. Locuitorii ce vor să o tragă pe sfoară au mândria rănita a nobililor asaltaţi de plebeii îmbogăţiţi.

Deşi vine din Lumea Nouă, Tennessee William empatizează, prin acest roman, cu dramele vechiului continent. Înţelege psihologia colectivă a învinşilor, a celor obligaţi să preia conştiinţa grea a celui ce îşi vede măreţia călcată în picioare. Dincolo de povestea femeii ce se teme de propria-i decădere şi de pierderea frumuseţii este un oraş care se teme de pericolul deposedării de splendoare. Autorul spune povestea unui conflict subtil apărut după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Un conflict între averea făcută peste noapte şi blazonul vechi de sute de ani, între o Europă legendară, hrănită din propriul trecut glorios, şi o lume nouă, fără istorie îndelungată, însă acaparantă, curajoasă, lipsită de frici în faţa dezicerii de trecut. Doamna Stone vine din acest spaţiu nou, deşi are nişte frici vechi de când lumea. Paolo urăşte ceea ce reprezintă ea, adică noua clasă a bogătaşilor fără blazon. Dar acest conflict cu tentă socială nu este nici el clarificat până la final, cum nu sunt nici motivele reale ale personajelor, de unde şi farmecul unor scene în care fiorii erotici se topesc în atmosfera demnă de un film noir cu tentă psihanalitică, odată cu apariţia unui alt personaj masculin, fantomatic.

Pe măsură ce avansezi cu lectura, ai impresia că vei deveni, la rândul tău, victima unei feste. În primele două părţi ale romanului ajungi să crezi că de fapt nu personajul feminin este sursa misterului, unul de neînţeles pentru cititor, ci personajul masculin, Paolo, ce are talentul de stârni interesul printr-o plasă de minciuni ce se bat cap în cap. Personajul masculin te înfioară prin amestecul dintre frumusete şi duplicitate. Ghiceşti pulsiunile dezgustătoare din spatele manierelor şi al trupului ce aminteşte de armonia nudurilor antice din marmură, pulsiuni oglindite de bărbatul misterios ce făcea gesturi obscene după ce o urmărea insistent pe doamna Stone când se plimba pe străzile Romei. Nu vei şti precis dacă Paolo este un vagabond şarlatan, deghizat în gigolo şarmant cu aere de nobil deposedat de avere. Dacă este victima sorţii, sau călău rafinat. Dacă va cădea până la urmă în propria capcană sau dacă îşi va duce la final planurile.

La început, şarmantul Paolo va fi singurul personaj egoist, lipsit de scrupule, unul înzestrat cu şiretenie şi lascivitate diabolică. Totuşi, când ajungi la ultima parte a romanului, în care ţi se dezvăluie portretul psihologic al doamnei Stone, datorită căruia Tennessee Williams merită un loc de cinste în rândul scriitorilor capabili să înţeleagă mecanismele sofisticate şi contradicţiile unei lumi interioare, perspectiva se va schimba radical. S-ar putea să nu mai vezi doar un singur personaj superficial, lipsit de scrupule atunci când vrea să-şi atingă scopurile, ci încă unul, pregătit însă pentru un sacrificiu al ispaşirii.

Primăvara la Roma a doamnei Stone este o carte uluitoare, care ţi-l dezvăluie pe Tennessee Williams în postura unui scriitor capabil să ofere un spectacol poetic vizual în proză. Imaginile Romei şi detaliile în care ajung să se răsfrângă emoţiile greu de redat în cuvinte ale personajelor amintesc de talentul unui scriitor italian capabil să învecineze strălucirea cu decadenţa, nobilmea sărăcită cu plebeii, chiar dacă scopul este unul diferit – Lampedusa. Veneticul Tennessee Williams, odată ajuns în Roma cotropită de ai săi, este mai atent ca niciodată atunci când surprinde tristeţea şi vanităţile. Proza lui abundă în descrieri irezistibile ale oraşului cotropitor şi cotropit, sporind voluptatea lecturii.

Primavara la Roma a Doamnei Stone - copertaEditura Art, 2017

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here