Promisiunea – Marea inseamna memorie

0
498

Mai puţin cunoscută în România, Silvina Ocampo este inclusă, în America de Sud, în grupul acelor vizionari ai prozei avangardiste, cum ar fi Borges şi Adolfo Bioy Casares (ştirile mondene din lumea literară amintesc de căsnicia ei cu acesta, în ciuda unei diferenţe de vârstă scandaloasă în epoca lor). Promisiunea este un roman modern odată analizat din perspectiva unui stil atipic, dominat de capriciile memoriei involuntare, ce abat amintirile de la ordinea cronologică. Silvina Ocampo a fost mereu pregatită să dinamiteze coerenţa unei naraţiuni clasice, în favoarea ordinii afective în care personajul feminin al romanului îşi derulează viaţa după ce alunecă de pe puntea unui vapor, apoi aşteaptă să fie pescuită de un salvator din largul mării. Toate amintirile ce alcătuies spirala trecutului reinterpretat sunt pregătite pentru un viitor dicţionar emoţional, pe care protagonista îl vrea publicat datorită unei promisiuni făcute Sfintei Rita, ce-i asigură salvarea de la înec.

În cazul în care ai fost iniţiat în literatura sud-americană modernă prin cărţile unor scriitoare, vei găsi în romanul Silvinei Ocampo genul de personaj feminin întâlnit şi în lumea autoarei ce a promovat avangarda în Brazilia – Clarice Lispector. Vei descoperi aceeaşi tendinţă a protagonistei de a transforma întâmplările banale şi nişte scene cotidiene din trecut într-o desfăşurare ireală, deşi în cazul Silvinei Ocampo, fereastra spre o atmosferă suprarealistă este deschisă mult mai lent şi este aproape invizibilă, ajungând să compună o scenografie a straniului în tablourile sale prin reaşezarea obiectelor din realitate. Atmosfera din proza ei te face să-ţi imaginezi o lume unde se întâlnesc insolitul lui Giorgio de Chirico (de la care a primit lecţii de pictură în anii petrecuţi la Paris), oniricul marin al lui Magritte şi proza introspectivă a lui Proust, unde, paradoxal, imaginile din trecutul naufragiatei ce îi promite Sfintei Rita un roman sub forma unui dicţionar al slăbiciunilor şi păcatelor umane nu au în aparenţă nimic spectaculos. Aceste imaginile ale unui trecut dilatat prezintă dramele frecvente ale oamenilor, ce rămân interesante doar pentru cei implicaţi, nicidecum pentru cei din afară, iar Silvina Ocampo nu vrea nici ea să le transforme în dantelării neverosimile, halucinante, doar pentru a le da un aer captivant, excentric. Singura excentricitate rămâne alegerea protagonstei de a se lăsa purtată de fluxul nostalgiei, purtând un monolog prin care îi readuce în prezent pe toţi cunoscuţii din trecut, în loc să se lase răpusă de agitaţia naufragiatului disperat.

Pe măsură ce se înmulţesc orele petrecute în derivă, în largul mării, aşteptând o navă salvatoare, în memoria protagonistei încep să plutească tablouri din copilărie şi adolescenţă. Personajele salvate în galeria memoriei sunt doctorul charismatic de a cărui prezenţă era dependentă, vânzătoarea de fructe ale cărei forme voluptuoase îi luau ochii fratelui ei, vecine hâde sau femei de un farmec misterios, înzestrate cu sânge rece şi devenite rivalele protagonistei în preajma doctorului Leandro (acel personaj masculin invocat obsesiv), o mamă şi o fiică memorabile prin relaţia marcată de un singur bărbat, dar în mod diferit în cazul fiecăreia. Toate aceste prezenţe din trecut sunt urmate de o suită de personaje ce ar fi rămas nişte pâlpâiri fugitive ale memoriei, dacă situaţia-limită în care se afla protagonista nu le-ar fi readus la suprafaţă sub forma unor flashback-uri decupate, ajunse peste noapte foarte puternice, fără ca ea să înţeleagă motivul revenirii lor în prezent, într-o anumită ordine ce pune la egalitate amintirile mărunte cu acelea capabile să modeleze personalitatea.

Din amitirile unei naufragiate se recompun biografiile ieşite din timp ale unor personaje, romanul fiind uşor, uşor, descompus în proze scurte, legate între ele de anumite detalii ce pot înlănţui amintirile aflate la mare distanţă unele de altele, aşa cum aumite culoare secrete uneau lumile unor locuitori proveniţi din medii opuse, în anumite orase vechi. Un obiect, o replică neglijent aruncată, o trăire bizară, toate ajung să fie acel element ce stârneşte un suvoi de amintiri, gata să transforme realitatea într-un tablou straniu. Dar toate acele detalii ce produc straniul rămân camuflate în imaginile unei repetiţii cotidiene, aparent neabătute de la ritmul stabilit, încât ai impresia că asişti la primele scene dintr-un film regizat de Bunuel, în care totul se vrea o imitare a normalităţii, deşi insolitul s-a prelins deja în banal, singura diferenţă fiind maleficul anulat, în romanul Silvinei Ocampo, de nostalgie.

Promisiuneaeste o carte despre acea umanitate recompusă prin forţa imprevizibilă a memeoriei. Pentru secolul trecut, a fost un alt experiment ce a neglijat voit regulile unui roman obişnuit, încât ajungi să te întrebi dacă nu cumva lecţiile de pictură oferite Silvinei Ocampo de Giorgio de Chirico s-au infiltrat  în stilul prin care ea transformă experienţele unui personaj în imagini stranii, ce pornesc de la scenele unei zile obişnuite, de la nişte repere uşor de identificat, dar care îi trezesc privitorului acele trăiri specifice unei lumi paralele, trecerea făcându-se prin introducerea unui anumit detaliu aparent simplist, ce poate da peste cap arhitectura firescului. Aşa cum făcea şi mentorul ei (De Chirico), Silvina Ocampo ia detaliile banale din contextul realului şi le reaşeaza în decoruri atemporale, dar în proza ei, locul acestor decoruri vizuale ce strang toate acele impresii indescriptibile în cuvinte a fost luat de nişte amintiri suprapuse, asemenea unui colaj fotografic pregătit să anuleze spaţiul şi timpul din succesiunea imaginilor.

Editura Univers, 2015

autorii picturilor: Hopper/Paul Delvaux

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here