Qui a tue mon pere – Dupa “Sfarsitul lui Eddy Bellegueule”

0
1511
foto: www.audetourdunlivre.com

Edouard Louis face parte din noua generaţie a scriitorilor francezi ce au impresionat încă de la debut. În România a devenit cunoscut datorită cărţii Sfârşitul lui Eddy Bellegueule. Pentru cei ce au apreciat romanul autobiografic în care a fost explorată eliberarea autorului din atmosfera sufocantă a oraşului unde a trăit până în adolescenţă, când purta încă numele de Eddy Bellegueule, cartea Qui a tue mon pere va fi o adevărată revelaţie, care nuanţează într-un mod neaşteptat şi cizelat experienţele protagonistului Eddy.

Dacă te-a impresionat Sfârşitul lui Eddy Bellegueule, trebuie să citeşti şi Qui a tue mon pere, o carte lămuritoare şi adâncă precum o analiză multistratificată, prin care evoluţia individuală se leagă de portretul colectiv al Franţei din ultimele cinci decenii. Deşi are la bază tot amintirile autorului despre familia sa, de data aceasta derularea trecutului nu mai reprezintă mărturia care despovarează, ci tentativa de a da un sens întâmplărilor triste, prin empatie şi printr-o analiză psihologică sofisticată (în fraze concise) referitoare la identitatea masculină, la percepţia sărăciei în localităţile Franţei muncitoreşti şi la cauzele transgeneraţionale care îi privează pe cei din satul lui Eddy Bellegueule de mijloacele ce i-ar ajuta să îşi depăşească limitările.

Romanul anterior – Sfârşitul lui Eddy Bellegueule – i-a făcut pe foarte mulţi cititori să îşi dorească, asemenea copiilor ataşaţi de personajele aflate în pericol, să intre în lumea lui Eddy pentru a-l proteja, pentru a-i pune la punct pe cei din gaşca bătăuşilor care îl intimidau sau pur şi simplu pentru a-i spune că nu este singur. În Qui a tue mon pere, Eddy este deja un adult conştient de identitatea lui şi de viziunea asupra vieţii. A cunoscut Parisul şi a fost primit în lumea scriitorilor. Aşadar, vei răsufla uşurat când nu îl vei mai revedea în postura preadolescentului marginalizat şi fragil, condamnat la ratarea alienantă în lumea virilităţii prost înţelese.

Format dintr-un mozaic de flashback-uri însoţite de concluzii sofisticate şi de revelaţii, Qui a tue mon pere este un roman al maturizării, o privire mult mai pătrunzătoare asupra legăturilor familiale şi mai ales o resemnificare a conexiunii dintre tată şi fiu. Mulţi cititori ar spune că Edouard Louis a scris de data aceasta o carte menită să-l vindece pe Eddy Bellegueule odată ajuns un adult sigur pe vocea lui pătrunzătoare în lumea literară.

Eddy Bellegueule simţea puternic, dar nu putea exprima liber ce descoperea prin explorarea afectivă, intimidat fiind şi de prezenţa unui tată primitiv, machist, alcoolic, a cărui singură calitate era devierea agresivităţii fizice în direcţia obiectelor, pentru a nu-şi căsăpi nevasta şi copiii. Devenit Edouard Louis, fostul Eddy îl readuce în prim-planul vieţii pe tatăl său, ale cărui acţiuni le reinterpretează într-un mod ce îi va face pe cititori să fie mai puţin ostili şi revoltaţi în faţa acestui personaj ce părea o brută irecuperabilă în romanul Sfârşitul Eddy Bellegueule.

Ai fi tentat să afirmi că te afli în faţa unei reconcilieri cu figura paternă. Însă în paralel cu această reconciliere are loc o nouă revoltă. Este vorba despre o revoltă împotriva societăţii franceze divizate între cei ce reuşesc să îşi realizeze aspiraţiile şi cei înghiţiţi de comunitatea dezolantă şi înapoiată în care s-au născut.

Există doar învingători cu privilegii şi învinşi în Franţa lui Edouard Louis. Tatăl său face parte din tabăra învinşilor, ale căror visuri spulberate condamnă la ratare generaţiile viitoare de bărbaţi. Privindu-şi tatăl în ipostaza omului neputincios odată cu îmbătrânirea timpurie ce îi aşteaptă pe cei ce au ales uzina ca mod de supravieţuire, Edouard Louis declară că trupul acestuia reflectă de fapt agresivitatea clasei politice împotriva celor vulnerabili.

L’histoire de ton corps accuse l’histoire politique este o propoziţie cu potenţial de citat antologic, definitoriu pentru această carte. Degradarea corpului este o degradare a relaţiei dintre cetăţeanul de rând şi clasa privilegiaţilor ajunşi la vârful politicii, o idee de bază a cărţii Qui a tue mon pere, considerată şi un manifest împotriva puterii de la Palatul Elysee.

O altă idee demnă de analizat este cea legată de rolul orientării sexuale în respingerea unui model social retrograd. În Sfârşitul Eddy Bellegueule descoperi o figură paternă obsedată de validarea masculinităţii arhaice în ochii celorlalţi. Validarea era susţinută şi de comportamentul copiilor de gen masculin. Eddy era gay şi tot satul observase gesturile ne-masculine ale acestuia. Tatălui îi era teamă de părerile celorlalţi. Eddy îl făcea de ruşine în faţa celorlalţi masculi alfa. Dar obsesia cauzată de teama de a fi considerat homosexual devine cheia ratării masculine în societatea machistă.

În satul în care se născuse tatăl autorului, a fi civilizat, harnic şi respectuos în sala de clasă era un semn al unei masculinităţi fragile. Un bărbat adevărat nu termină liceul deoarece respectarea autorităţii şi a regulilor devenise o ruşine. Analiza autorului subliniază legătura dintre lipsa perspectivei cauzate de abandonul şcolar şi teama de a fi considerat homosexual, efeminat. Este o legătură pe care o subliniază şi Laurent Cantet în filmul distins cu Palme d’Or – Entre les murs – într-o scenă în care profesorul educat îşi aude elevii de la periferie făcând o paralelă între vocabularul elevat şi homosexualitate.

Paralela între ratarea masculină transgeneraţională prin respingerea şcolii şi teama de a nu fi considerat un bărbat adevărat dă naştere uneia dintre cele mai profunde şi edificatoare concluzii:

La masculinite – ne pas se comporter comme un fille, ne pas etre un pede-, ce que ca voulait dire, c’etait sortir de l’ecole le plus vite possible por prouver sa force aux autres, le plus tot possible pour montrer son insoumission et, donc, c’est que j’en deduis, construir sa masculinite, c’etai se priver d’une autre vie, d’un autre futur, d’un autre destin social que les etudes auraient permettre. La masculinite t’a condamne a la pauvrete, a l’absence d’argent. Haine de la homosexualite = pauvrate. (pag. 35)

Văzut de adultul ajuns un scriitor apreciat şi asumat la nivel identitar, tatăl nu mai domină, ci invită la compasiune, la înţelegerea unei lumi, la dialogul cu alteritatea. Tatăl este acum fragil şi debusolat. Vei fi surprins de unele pasaje în care bărbatul dominator ce se purta rece şi distant cu Eddy Bellegueule îşi dezvăluie şi latura mai puţin dură în amintiri ce lipsesc din cartea anterioară acesteia.

Bruta din primul roman capătă acum un portret mai complex şi uman. Evocarea visurilor din tinereţe sau mai bine zis a celor alungate de imposibilitatea de a avea o tinereţe adevărată, eliberatoare şi plină de revelaţii despre sine în mediile sărace, te face să interpretezi într-o cheie nouă existenţa părintelui cândva intimidant. Totodată, această carte poate fi începutul unei discuţii aprinse, cât se poate de actuale, despre cauzele sărăciei. Unii ar pune aceste cauze pe seama deciziilor personale neinspirate, alţii pe seama Statului.

În aproape 100 de pagini, Edouard Louis atinge toate problemele sensibile ale Franţei, mereu divizată între adepţii Noii Stângi şi cei din tabăra neoliberală. Tatăl protagonistului devine un simbol ce incită la dezbateri cu puternic substrat social-politic, într-o Europă occidentală din ce în ce mai polarizată.

Citeşte şi Antonio Lopez 1970: Sex Fashion & Disco – Te vei îndrăgosti de acest film

Încetează cu minciunile tale – Prima iubire se poate salva prin scris

Antonio Lopez 1970: Sex Fashion & Disco – Te vei indragosti de acest film

Inceteaza cu minciunile tale – Prima iubire se poate salva prin scris

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here