Recomandari pentru weekendul 21-23 septembrie

0
407

Capul de afis al weekend-ului este tinut de concertul Leonard Cohen, la care se adauga multe alegeri dificile: mergem la Strada de C'Arte – festival care te asteapta cu jazz, carti, jocuri, poezie, cafenele – sau la Balkanik Festival – o experienta boema. Mergem la  filme portugheze sau comedii romantice, la teatru sau spectacole de dans contemporan, la expozitii de fotografie sau de arta contemporana. 

Daca incepem cu filmul, premierele saptamanii in cinematografe sunt Hope Springs, o comedie cu Meryl Streep si Tommy Lee Jones, si Hit and Run, o comedie combinata cu film de actiune in care joaca Bradley Cooper. Filmul e reprezentat si prin cea de a cincea editie a Zilelor Filmului Portughez, eveniment desfasurat la Institutul Cultural Roman.

La teatru te asteapta trei piese interesante: o reinterpretare ghidusa a Visului unei nopti de vara a lui Shakespeare la Godot, un studiu teatralo-gastronomic al Caprei cu trei iezi  la Teatrul Act, si  Fidelitate, premiera acestei stagiuni de la Teatrul Act.

Tot la capitolul performance arts, in weekend continua si festivalul de dans experimental Explore Dance Festival.

Daca vrei sa vezi o expozitie de arta contemporana, pe langa subReal Retrospect, la MNAC s-a deschis expozitia Empire, state, building a celor de la Société Réaliste. In plus, la noul sediu al Institutului Cervantes, poti vedea o expozitie de fotografii recuperate dupa cateva decenii de uitare, semnate Luis Ramón Marín.

Daca vrei ceva mai linistit, in seara de sambata ai optiunea unei degustari de ceai in cadrul Ramayana Cafe

La capitolul evenimente diurne intra, pe langa Balkanik Festival si Targul de C'ArteTargul de Placeri Urbane organizat la Mall Vitan incepand de vineri si pana duminica inclusiv, unde te asteapta  standurile de carti, antichitati, muzica si degustari de braga si dulceturi de altadata.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here