Recomandari pentru weekendul 27 iunie – 29 iunie

0
213

Ne așteaptă un sfârșit de săptămână în care muzica va dicta modul în care ne vom petrece timpul liber, pentru că pe parcursul celor trei zile vom avea parte de un șir de concerte must-see. Pe lista evenimentelor se regăsesc și nelipsitele premiere de film și spectacolele de teatru, dar și două expoziții interesante la MNAC.  

Astfel, vineri va avea loc premiera thrillerul Blood Ties, regizat de Guillaume Canet, care a avut deja un debut promițător la Festivalul de la Cannes de anul acesta. Este un remake al filmului franțuzesc Les liens du sang (2008) și urmărește povestea a doi frați care luptă împotriva crimei organizate din Brooklyn în mijlocul anilor ’70. Clive Owen, Billy Crudup, James Caan, Zoe Saldana, Mila Kunis și Marion Cotillard fac parte din distribuție.

Săptămâna aceasta se lansează și Transformers: Age of Extinction, al patrulea film al acestei francize. Cade Yaeger (Mark Wahlberg) și fiica sa vor face o descoperire care îi determină pe Transformeri să se întoarcă, punând la încercare o tehnologie incontrolabilă. În film vor apărea și Stanley Tucci, Kelsey Grammer și Sophia Myles.

Vineri are loc și cea de-a treia ediție de Control Day Out. Capul de afiș al acestui eveniment este rapperul englez Tricky, unul dintre artiștii importanți ai scenei trip-hop și cu o mare influență pentru muzica britanică. Pe scena vor mai urca și Alexandrina, Chinawoman, Fine it’s pink și When Saints go Machine. Evenimentul are loc la Verde Stop (fosta Zone Arena).

Tot vineri poți asculta unul dintre cele mai importante grupuri de nu-jazz, chillout și jazz house. Este vorba de proiectul muzical Jazzanova pornit la Berlin cu peste 15 ani în urmă. Unul dintre colaboratorii permanenți ai trupei este Paul Randolph, un cunoscut producător, cântăreț și basist, veteran al scenei muzicale din Detroit. Concertul are loc la House of Parties (str. Piața Presei Libere, nr.1).

Duminică, la Palatul Mogoșoaia are loc evenimentul WonderDay. Invitatul special va fi Asaf Avidan, care și-a câștigat recunoașterea internațională prin intermediul hitului One Day. Stilul său combinat cu timbrul vocal deosebit au atras din partea cunoscătorilor comparații cu Jeff Buckley, Bob Dylan și Janis Joplin. Tot în cadrul evenimentului WonderDay va concerta și cântăreața norvegiană Noora Noor, considerată una dintre cele mai bune artiste soul din Europa.

Weekend-ul acesta se desfășoară și ultimele zile ale Bucharest Music Film Festival în Piața George Enescu. De-a lungul celor trei zile poți asculta concertele Orchestrei Shympactory,  Filarmonicii George Enescu și Orchestrei Spirit of Vienna sau poți viziona înregistrarea concertului aniversar de la Buckingham Palace și concertul Annei Netrebko.

Trecând la teatru, duminica aceasta, la UnTeatru, începând cu ora 19:00, se va juca piesa Un tramvai numit dorință bazată pe piesa omonimă a lui Tennessee Williams. Spectacolul este regizat de Andreea și Andrei Grosu, iar personajele sunt interpretate de actorii Mihaela Trofimov, Nicoleta Lefter, Liviu Pintileasa și Richard Bovnoczki.

Tot duminică, de la ora 19:00, are loc și spectacolul Orfani la Teatrul Act. Piesa este un thriller psihologic care spune povestea unui cuplu aparent perfect, însă ușor influențabil de presiunea mediului exterior. În profunzime, însă, povestea explorează probleme mai complexe de ordin moral și social.

Iubitorilor de expoziții le recomandăm o vizită la Muzeul Național de Artă Contemporană. Poţi vedea expoziţia Europe. South East – Recorded Memories, care reunește fotografii, instalații și lucrări video reprezentând istoria recentă a Europei, având ca scop punerea trecutului într-o lumină nouă, prin mărturiile personale ale artiștilor.

Cea de-a doua expoziție se numește SenzArt și este o expoziție de instalații multimedia interactive care pornește de la ideea că arta trebuie experimentată, nu doar văzută.    

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here