Retrospectiva Anonimul 2017

0
258
Unde: ARCUB (Hanul Gabroveni)

Cand: 01 Sep - 03 Sep 2017 Ora:17:00

Un film premiat la Cannes, o comedie apreciată de critici, două lungmetraje incandescente, filmele câştigătoare şi nişte scurtmetraje nonconformiste. Sunt premierele ce au fost pregătite de organizatorii Festivalului Internaţional de Film Anonimul pentru retrospectiva dedicată celor ce nu au putut ajunge în Delta Dunării. Între 1 şi 3 septembrie 2017, la ARCUB (Hanul Gabroveni), vei putea vedea o selecţie de filme proiectate la actuala ediţie a festivalului.

Vedeta retrospectivei va fi aclamatul April’s Daugher (Las hijas de Abril), al regizorului Michel Franco. Regizorul a fost invitatul special al ediţiei din 2017, la care i s-a decernat Trofeul ANONIMUL pentru contribuţia sa la frumuseţea cinematografiei universale. Filmul April’s Daugher a câştigat anul acesta Premiul Juriului la Cannes, în cadrul secţiunii Un Certain Regard. Cineastul mexican nu s-a dezis nici de data aceasta de stilul care l-a consacrat şi a continuat să abordeze într-un mod năucitor relaţiile interumane. În centrul poveştii se află  complicata legătură dintre mamă şi fiică. Este o relaţie perturbată, ce ia o turnură neaşteptată din momentul în care fiica adolescentă rămâne însărcinată. Debusolarea şi ostilitatea ei o vor face pe mamă să îşi reevalueze comportamentul şi lipsa de implicare în viaţa fiicei. În film o vei revedea pe actriţa Emma Suarez, din filmul Julieta, regizat de Pedro Almodovar.

Tot despre adolescenţii din America de Sud este vorba şi în filmul The Nobodies (Los Nadie). Cu ajutorul regizorului columbian Juan Sebastián Mesa vei avea ocazia să cunoşti o zonă periculoasă – rău famatul Medelin – din alta perspectivă. Este perspectiva oferită de adolescenţii care se refugiază în cultura punk, dorind să evadeze din realitatea apăsătoare. The Nobodies a câştigat Premiul Publicului pentru Cel mai bun lungmetraj în cadrul Venice International Film Critics’ Week, 2016.

Un alt film răvăşitor vine din India. Sexy Durga este descris de critici drept un road trip înspăimântător. În acest film, trimiterile mitologice, obiceiurile şi riualurile excentrice din sudul pitoresc al Indiei, agresivitatea şi prejudecăţile privind rolul femeii în societate se împletesc halucinant. Pelicula Sexy Durga i-a adus lui Sanal Kumar Sasidharan Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Film de la Rotterdam, în februarie 2017.

Din ţara aflată la sud de India – Sri Lanka – vine un alt film ce prezintă dramele femeii din societatea tradiţionalistă. Este vorba despre filmul Burning Birds, regizat de Sanjeewa Pushpakumara. Filmul expune povestea unei văduve care încearcă să-şi crească singură cei opt copii.

Dacă nu ai răbdare până la 1 Decembrie, când va avea loc premiera filmului Mariţa, îl poţi vedea cu ocazia acestei retrospective. Filmul regizat de Cristi Iftime a primit Marele Trofeu Anonimul, după ce a fost distins şi cu Marele Premiu al Juriului FEDEORA pentru Cel mai bun film din Competiţia East of the West a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary, editia 2017. Filmul care îi are în rolurile principale pe Alexandru Potocean (Dincolo de calea ferată) şi Adrian Titieni (Bacalaureat) explorează relaţia tată-fiu, sub pretextul întoarcerii în oraşul natal, pentru o scurtă vizită la părinţi. Vizita are loc într-o perioadă în care protagonistul este sătul de relaţia maritală ajunsă într-un impas.

În cazul în care vrei să-ţi descreţeşti fruntea, poţi alege o comedie distinsă cu Premiul Movie Zone al Dutch Youth Jury, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Rotterdam, 2017. Quality Time, debutul satiric al olandezului Daan Bakker, prezintă într-un mod halucinant maturizarea târzie. Situaţiile hazlii ieşite din comun i-au făcut pe unii critici să identifice asemănări între acest film şi Monty Python, la care se adaugă experimentul vizual ce deviază realismul spre insolitul degajat de unele situaţii.

Amatorii de scurtmetraje le vor putea vedea pe cele incluse în competiţia naţională şi internaţională, în patru calupuri (este nevoie de 4 bilete).

Preţul unui bilet este de 15 lei. Poţi comanda online biletele, de pe Eventbook. Le mai poţi achiziţiona şi din librăriile partenere – Kyralina şi Humanitas. Dacă te vei hotărâ în ultimul moment, mai poţi găsi bilete, în limita numărului disponibil, la sediul ARCUB (Hanul Gabroveni), dar aici le poţi cumpăra doar cu o oră înaintea fiecărei proiecţii.

Citeşte şi Pescăruşii – Intimitatea stranie de la capătul asiatic al Rusiei

Pescarusii –Intimitatea stranie de la capatul asiatic al Rusiei

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here