Revenge – O deviere plina de inventivitate a cliseelor

0
994
sursa: Cine Europa

Cum se poate face un film în care să te ia prin surprindere într-un mod original tocmai elementele previzibile din categoria numită clişee? În care toate ingredientele care de obicei plictisesc un public select ajung mai degrabă să intrige prin desfăşurarea lor atipică? Îţi arată Coralie Fargeat, cu debutul ei în lungmetraj – Revenge, prin care jonglează sarcastic şi ingenios cu toate elementele filmelor de box office de la Hollywood.

Poţi considera filmul Revenge o reciclare originală a elementelor din filmele cu femeia-supererou, acea femeie care devine un luptător la propriu pentru a-şi face dreptate, punând mâna pe arme mortale şi acceptând provocarea unei lupte cu bărbaţii, înfruntând condiţii de mediul ostile. Acţiunea se derulează într-un ritm febril, în care, prin manipularea insolită a şabloanelor, îţi sunt date peste cap toate aşteptările pe care le-ai avea de la un astfel de film.

Revenge este genul de film în care eşti ţinut cu sufletul la gură nu doar prin actele personajului central – o femeie ce vrea răzbunare în cel mai exploziv mod cu putinţă, pulverizând orice solidaritate machistă – ci şi prin modul în care sunt exploatate creativ detaliile vizuale pe care le întâlneşti de obicei în filmele hollywoodiene de mall. Asemenea detalii alcătuiesc de data aceasta un spectacol vizual mai elegant, ieşit din comun pentru un film de public lansat în ultimii ani.

Evenimentele alerte ce declanşează vânătoarea umană de pedepsire a bărbaţilor misogini de către femeia subestimată pleacă de la o tachinare greşit înterpretată de unul dintre ei. Acesta o transformă pe Jen (protagonista) în victima unui viol după ce ea acceptă să petreacă zile de neuitat în compania iubitului ei, ce face parte din categoria bărbaţilor însuraţi ce îşi iau ca amante femei care să se încadreze în tipologia hollywoodiană a blondinei prostuţe, cu aspiraţii de vedetă, dar care de obicei se mulţumeşte şi cu firimiturile din postura escortei de lux.

Jen nu ştia că au fost invitaţi şi cei doi prieteni ai lui Richard, iubitul ei, în vacanţa pe care urma să o petreacă într-o vilă elegantă din mijlocul deşertului californian. Oaspeţii neaşteptaţi de Jen împart pasiunea pentru vânătoare a lui Richard. Încercând să împace cheful de aventuri extraconjugale cu dorinţa de a vâna alături de prietenii săi, Richard va fi uimit de talentul de vânător al lui Jen, pe care toţi o considerau o fufă slabă de înger.

După ce iubitul încearcă să o ucidă pentru a nu crea un scandal în care el să fie târât împreună cu prietenul violator, Jen sfidează moartea asemenea unei supereroine călite de timpuriu în focul luptei. Revine în vieţile celor ce au încercat să-i facă de petrecanie şi îşi caută dreptatea adoptând rolul prădătorului la partida de vânătoare oferită de iubitul ei amicilor săi. Deşi ingeniozitatea acţiunilor sale nu duce la un film sofisticat precum Elle, vei descoperi însă o reinterpretare mai extravagantă a luptei feminine din filmele de acţiune si mai ales a elementelor vizuale ce plac ochiului, folosite în reţeta filmelor comerciale. Aceste elemente sunt debarasate de semnificaţiile imediate, facile, şi salvate de la alunecarea în prost gust.

foto: Cine Europa

Din momentul în care pune mâna pe armă şi începe urmărirea, Jen îţi oferă spectacolul unei vânători în care următoarea mişcare inteligentă este greu de anticipat. Tipologia prostuţei din categoria bimbo se oferă o demonstraţie de inventivitate care îţi arată cum pot deveni arme eficiente pentru supravieţuire halucinogenul peyote şi cutia de bere.

 Pentru ca filmul să fie cu adevărat surprinzător, regizoarea nu cade în patima unui mesaj feminist superficial, demn de filmele de acţiune de proastă calitate, nominalizate la Zmeura de aur. Coralie Fargeat îndrăzneşte să manipuleze ironic apetitul pentru acest gen de mesaj feminist cu tentă pop aruncând un ochi sarcastic şi asupra filmelor de gen, dar şi asupra obişnuiţelor de consum ale spectatorului ce adoră să fie îndopat până la refuz cu producţii în care evadarea din real implică efectele speciale deviate spre umorul tâmp, abordarea fără pic de originalitate a sexualităţii, femei luptătoare precum nişte prinţese războinice, gata să ofere soluţii ce nu au legătură cu posibilităţile oferite de realitate sau eterna situaţie care scapă de sub control şi în care sunt aduşi laolaltă prostuţa sexy, bărbatul infidel şi prietenii lui misogini, mari amatori de aventuri în cuibuşoare de nebunii luxoase.

Revenge transformă şabloanele fimelor comerciale, mai ales pe cele cromatice, într-un tur de forţă plin de originalitate ce împinge spre o desfăşurare halucinantă vechea poveste a femeii-obiect subestimate, care se răzbună în stil grandios, demn de filmele de acţiune cu eroine amazoane dotate cu puşti, după ce amantul ei, care o invită să-i ţină companie într-o vilă situată departe de vigilenţa nevestei, se solidarizează cu prietenul care o violează.

Cei-i drept, ai fi tentat să spui că filmul începe ca multe altele despre şarmantul bărbat naricisist şi potent financiar, care profită de farmecele piţipoancei fără alte calităţi în afara celor exibate prin gesturi lascive previzibile, îmbrăcată în roz ţipător şi amatoare de lux în ţinuturi exotice. Doar că regizoarea îţi demonstrează rapid că nu vei vedea un film comercial aşa cum sunt multe alte filme comerciale, iar actriţa Matilda Lutz o susţine eficient în această nouă direcţie surprizătoare dată filmului. Realizezi imediat că regizoarea face un joc derutant tocmai prin înşiruirea aparent previzibilă a tuturor elementelor cromatice din videoclipurile pop în care până şi erotismul s-a aplatizat din cauza clişeelor. Încă de la primele secunde ale fimului ţi se dă de înţeles că succesiunea acestor elemente vizuale ţipătoare şi facile are de fapt un mesaj caustic la adresa reţetelor ce transformă un film de public într-unul plictisitor şi la obisnuinţa consumatorului de a căuta aceste reţete chiar şi acolo unde lipsesc.

foto: Cine Europa

Nu vei fi luat prin surprindere doar de modul abil de reciclare prin sarcasm a clişeelor, pe care focusarea le transformă în defilări vizuale bizar-delirante bine dozate, ci şi de acţiunile personajului feminin. Coralie Fargeat reuşeşte să evite penibilul din spectacolul neverosimil, plin de suspans, oferit de metamorfoza personajului feminin vulnerabil ce devine un prădător geu de combătut. Fiecare gest al protagonistei ia o turnură aberantă care să intrige prin inventivitate şi efecte vizuale.

Un rol major în abordarea nonconformistă a reţetei de succes îl are şi modul în care sunt puse în valoare anumite detalii ce ţin de spaţiu, peisaje şi de cromatica pop. Regizoarea foloseşte detaliile astfel încât să le dea o notă delirantă prin sincronizări sau alăturări insolite, pentru a exprima simbolic pornirile animalice ale personajelor dezgustătoare şi pulsiunile scăpate de sub control. Aceste detalii jonglează cu aşteptările tale. Ele te fac să anticipezi următoarele acţiuni ale personajelor, dar nu şi efectele acestora.

Detaliile rafinate din vila minimalistă inundată de lumina şi peisajele misterioase ale deşertului au un dublu rol: acela de a prevesti simbolic acumularea tensiunii sau izbucnirea impulsivă a pericolului şi acela de a face din banalitatea clişeelor un spectacol ce permite infiltrarea caustic-aberantă a stranietăţii fertile pentru suspans. Manipularea detaliilor îi dă răzbunării o întorsătură halucinantă demnă de un thriller cu aspecte horror delirante. Însă anumite scene te vor duce cu gândul la un horror în care grotescul este prezentat pe tonul aceluiaşi umor negru ce face ca sângele să strălucească precum culorile din revistele glossy ce prezintă răsfăţul celor bogaţi şi faimoşi.

foto: Cine Europa

Regizoarea nu îţi dă impresia că aruncă ingredientele reţetei vandabile doar ca să fie, ci pentru a le integra într-un mecanism vindicativ insolit. În acest mecanism, fiecare detaliu clişeistic punctat de coloana sonoră ispititoare este amplificat pentru a face din actele personajelor o succesiune de fapte ce depăşesc limitele umanului, exact ca-n filmele hollywoodiene, dar fără a crea acel neverosimil penibil, ci mai degrabă o sfidare mai sofisticată a realului, ce tinde spre halucinantul dozat inteligent.

Folosind ingenios reţeta filmelor în care femeia-obiect devine vânătorul ce le vine de hac masculilor bădărani ce o subestimează, regizoarea franceză a realizat un film ce poate fi considerat plăcerea vinovată din vara lui 2018 pentru cei ce preferă mai degrabă filmele de artă şi care evită să recunoască nevoia de a-şi relaxa neuronii obosiţi de problemele apăsătoare din filmele premiate la marile festivaluri. Totodată, prin originalitatea scenelor asociate de obicei filmelor facile, Revenge îi va impresiona şi pe cei dependenti de filmele de acţiune cu tenta feministă, în care plăcerile vinovate ale misoginilor sunt aspru, halucinant şi spectaculos pedepsite după regulile girl power.

Atât amatorii filmelor de mall, cât şi cei ce preferă mai degrabă filmele de artă vor spune că Revenge poate fi considerat cel mai diferit film care a fost realizat astfel încât să semene cu toate celelalte filme comerciale despre femeia care îşi face dreptate pe cont propriu. Iubitorii filmelor de artă vor avea impresia că regizoarea se foloseşte de clişeele scoase de pe traiectoria previzibilă pentru a-i face părtaşi la încercarea ei de a lua în derâdere lipsa de creativitate a multor regizori de filme vandabile. Mulţi spectatori vor considera că povestea este de fapt un pretext pentru umilirea creatorilor de filme comerciale pe care se irosesc bugete impresionante, dar care dau dovadă mai ales de o lipsă a preocupării pentru originalitate şi pentru reîmprospatarea reţetelor.

foto: Cine Europa

Apropierea de genul filmelor de la mall este parodiată printr-un cocktail vizual irezistibil. Din cocktailul creativ oferit de regizoare nu lipsesc umorul negru inundat de strălucirea culorilor tari, asociate revistelor glossy, efervescenţa stilisticii pop sau folosirea inteligentă a decorurilor ce amintesc de apetitul pentru luxul redat prin stilizarea nuanţelor stridente specifice anilor ’70. Toate aceste elemente vizuale alimentează parodic şi inteligent suspansul demn de un thriller şi catharsisul oferit de filmele de acţiune cu tentă feministă.

Coralie Fargeat oferă un adevărat spectacol transformând ingenios culorile şi lumina ce inundă vastitatea stranie a deşertului californian în actorii din umbră, ce manipulează fiecare detaliu astfel încât să te invite la un dialog sarcastic despre elementele clişeistice asociate filmelor care amestecă suspansul, adrenalina, umorul negru, imaginea femeii sexy şi vulnerabile şi tipologia bărbaţilor de succes având gesturi de tălâmbi libidinoşi.

Regizoarea nu ignoră nici opiniile celor dezamăgiţi de gesturile eroice trase de păr, datorită cărora imaginea femeii războinice din filmele de acţiune capătă o notă penibilă când ea devine peste noapte din victima delicată o luptătoare nemiloasă. Deşi personajul său feminin scapă de moarte într-un mod care sfidează logica, acţiunile ei pline de eroism nu ţi se par penibile tocmai datorită privirii sarcastic-parodice şi mai ales datorită abordării creative a scenelor previzibile din asemenea filme.

Citeşte şi Femeile anului, în 8 filme de neuitat

Femeile anului, in 8 filme de neuitat

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here