The Rider – Sensibilitatea unui cowboy

0
576
foto: Sony Pictures Classics/https://www.theupcoming.co.uk/2017/05/20/cannes-film-festival-2017-the-rider-review/

Premiat la Cannes în 2017 (Art Cinema Award) şi prezentat în premieră (în România) la American Independent Film Festival, The Rider este o alternativă mult mai realistă şi plină de autenticitate la filmele ce prezintă spiritul aşa-zisei Americi profunde prin ochii unui erou.

De fapt, poţi spune despre acest film că reflectă perfect invitaţia de a veni să vezi cum arată America fără super-eroi, lansată de organizatorii American Independent Film Festival, deoarece The Rider prezintă povestea unui călăreţ neînfricat ce ratează marea şansă de a deveni un super-erou ovaţionat de uralele mulţimii în delir, dar care poate fi eroul perfect pentru omul care mai crede în spectaculosul (re)găsit în firesc.

Eroul din filmul The Rider trezeşte admiraţia celor nevoiţi de-a lungul vieţii să îşi redefinească scopul existenţei după o pierdere sau odată cu necesitatea unei renunţări la o mare pasiune, vitală pentru supravieţuire. Autenticitatea emoţionantă a poveştii de viaţă expuse în film se sprijină pe alegerea actorului Brady Jandreau, nimeni altul decât starul concursurilor de rodeo ce a trăit evenimentele reale ce au inspirat-o pe regizoarea Chloe Zhao când a vizitat South Dakota pentru a realiza filmul anterior (Songs My Brothers Taught Me).

Cowboyul Brady a impresionat-o prin drama lui, pe care a vrut să o redea printr-o veridicitate dublată de profunzimea reflexivă în filmul The Rider. Jucându-şi propria viaţă în film, călăreţul Brady Jandreau te va transforma în martorul încercării sale de a-şi găsi un alt drum atunci când nu mai poate jongla cu pericolul reprezentat de caii sălbatici, un pericol devenit o formă de libertate fără de care viaţa celor asemenea lui nu merită să fie trăită.

foto: Sony Pictures Classics/YouTube trailer

Regizoarea Chloe Zhao demonstrează că poţi găsi dovezi de candoare şi imagini poetice demne de arta fotografică până şi în filmele ce aleg să prezinte auster o realitate necosmetizată şi asaltată de pauperitate. Este realitatea călăreţilor din prerie, care participă la concursurile de rodeo. Se poate spune despre regizoarea Chloe Zhao că a tradus într-un limbaj cinematografic infuzat de lirism ADN-ul unei Americi neîmblânzite şi din ce în ce mai greu de înţeles de cei din afara ei, după ce dezvoltarea urbană adusă de secolul XX a clădit o nouă imagine glorioasă a continentului. Noua imagine ce zeifica Babilonul din sticlă şi oţel înlocuia faima aprigului cowboy cu mitul bărbatului sofisticat al metropolei grandioase, în timp ce vechea Americă era mascată de zgârie-norii ce azi ne iau ochii.

Reuşita filmului, definită în rândul celor veniţi într-o sală de cinema prin capacitatea de a te face să trăieşti alături de personajul central şi de a menţine spectatorul atent în ciuda aridităţii narative, se bazează pe talentul lui Chloe Zhao de a jongla cu graniţele dintre documentar şi ficţiune. Realismul demn de un documentar împrumută din calităţile unui film de artă, iar ficţiunea, atâta câtă e, are forţa unui documentar observaţional, ce îi permite protagonistului să se comporte de parcă nu ar şti că devine subiectul unui film, ajutându-te să pătrunzi şi mai bine în lumea lui.

La graniţa dintre documentar şi fictiune vei descoperi o lume în care dezolarea, speranţa, prietenia, solidaritatea şi masculinitatea arhaică sunt la fel de bine conservate precum obiceiurile personajelor ancorate într-o Americă despre care se spune că a îngheţat în timp. Nu puţini vor fi aceia care vor afirma că simt ecouri din scrierile unor clasici precum Steinbeck (Poneiul roşu) în anumite scene ale filmului, în care viaţa abrutizantă şi aspră se învecinează cu dovezi de candoare uimitoare pentru spaţiul neprietenos cu visătorii, unde se petrece acţiunea.

The Rider mai poate fi considerat şi un film bun de dat ca exemplu datorită captării prin imagini lipsite de patetism a unei sensibilităţi răvăşitoare, greu de exteriorizat într-o lume a bărbaţilor arhaici. Vei descoperi un personaj care supravieţuieşte conservându-şi această sensibilitate caldă într-o lume unde tocmai această sensibilitate este prima calitate omorâtă din faşă pentru a fi căliţi oamenii puternici, gata să strângă din dinţi pentru a rezista în cele mai grele momente şi pregătiţi să se lupte cu îndărătnicia cailor. Tot de nişte cai nărăvaşi are parte şi Brady, personajul central al filmului, devenit un star în lumea călăreţilor de la concursurile de rodeo.

foto: Sony Pictures Classics /Film Fest Gent/YouTube

Asemenea celor din lumea lui, Brady este hotărât să îşi reprime angoasele, să uite de teamă şi să ignore sfaturile medicilor ce i-au spus că este spre binele lui să renunţe la rodeo după o accidentare din timpul unui concurs riscant, ce a inclus lovituri în zona craniană. El ştie că în lumea unui cowboy adevărat este luat în derâdere instinctul de conservare ce îl face pe omul modern să fie prevăzător evitând contactul dur cu situaţiile periculoase. Pentru Brady se aplică alte reguli ale supravieţuirii şi ale grijii faţă de propria sănătate, deoarece el a fost educat într-o lume în care eşti fie un învingător legitimat de uralele mulţimii de la concursurile de rodeo, fie un ratat debusolat.

Brady – un cowboy în plină ascensiune al concursurilor de rodeo ce se vede nevoit să îşi revizuiască filosofia de viaţă după un accident – poate fi considerat un personaj demn de filmele motivaţionale despre supravieţuirea psihologică după ce toate planurile de viaţă sunt date peste cap. Însă regizoarea Chloe Zhao a preferat o abordare mai degrabă spiritual-contemplativă decât una plină de acel dinamism narativ antrenant. Abordarea le permite dramei şi metamorfozelor interioare să se desfăşoare verosimil într-o lume în care bărbaţii vorbesc puţin despre frica de ratare şi despre teama de orizonturi închise brusc.

foto: Sony Pictures Classics/www.filmcomment.com

Pentru a-i satisface totuşi pe spectatorii ce preferă acel element care să alimenteze imprevizibilul, Chloe Zhao recurge la un artificiu bine adaptat la estetica filmului: gradarea intensităţii dramatice prin neastâmpărul personajului în faţa unei mari decizii de tipul acum ori niciodată. Îţi va aminti de tensiunea din filmele cu succes la public scena în care Brady amână până în ultimul moment alegerea dintre o viaţă sigură şi una în care poate redeveni un cowboy adevărat ignorând pericolul ce poate duce la o tragedie.

Modul în care este prezentată luarea deciziei împrumută ceva din tensiunea resimţită de un cowboy înaintea unui concurs de rodeo. Scena în care Brady îţi dă de înţeles că trebuie să decidă în ultima clipă dacă se va dezlănţui din nou în şa reuşeşte să anime suficient de mult minimalismul scenariului.

În relaţia emoţională dintre spectator şi personaj, minimalismul narativ se dovedeşte a fi o mare calitate. Acest minimalism îi permite spectatorului să intre în intimitatea afectivă a personajului care încearcă să reînveţe să trăiască după ce îşi vede visurile din copilărie năruite în urma unei căzături de pe calul nărăvaş.

Apropierea de lumea interioară a protagonistului, bine susţinută de camera de filmat, de lumina ce le oferă scenelor o duioşie menalcolic-picturală şi de alegerea cadrelor, nu este bruiată de ispita spectaculosului pompat în filmele ce vor să recupereze ostentativ gloria şi măreţia Americii de altădată. Aşadar abordarea triumfalistă cu iz hollywoodian este înlocuită inspirat de un ton mult mai discret, în care vei descoperi un alt fel de eroism. Este eroismul celui ce supravieţuieşte după numeroasele dizlocări interioare din procesul de acceptare a faptului că nu va mai putea călări din cauza unui traumatism cranian, renunţând astfel şi la a mai urma singurul model de succes validat de comunitate – acela de a stăpâni fără ezitare un cal în zgomotele admirative ale spectatorilor de la rodeo.

Interpretarea oferită de Brady Jandreau compensează din plin lipsa unei naraţiuni trepidante la care te-ai fi aşteptat de la o poveste dintr-un ţinut unde se trăieşte cu pătimă şi unde bărbaţii sunt învăţaţi din copilărie să îşi asume riscuri de parcă fiecare zi şi fiecare concurs de rodeo ar fi o luptă decisivă. Gesturile şi privirea protagonistului, care exprimă trăirile sufocante în locul cuvintelor, îi oferă spectatorului o experienţă cinematografică destul intensă deşi mizează pe comunicarea discretă a sentimentelor şi a dramei, care invită la compasiune fără o pledoarie ostentativă.

foto: Sony Pictures Classics /womenandhollywood.com

Prezentând zbaterile personajului prins între dorinţa de a-şi înfrunta impetuos limitele urcând iar pe cal pentru a participa la concursul de rodeo şi acceptarea unei vieţi total diferite de cea imaginată odată ajuns iar pe şa, regizoarea îşi alege un spectator ce preferă genul de filme care să îl ajute să patrundă, prin raportarea empatică la personajul central, într-un univers uman ce-i poate părea la început străin şi neprimitor. Acest univers nu se rezumă doar la imaginile de la rodeo, ci se extinde la scenele ce îţi arată relaţiile protagonistului cu persoanele importante din viaţa lui.

Pentru a-i da adâncime personajului său, regizoarea apelează la scene ce redau tulburător şi tandru viaţa cowboyului din afara competiţiilor. Desfăşurarea scenelor în care acesta are grijă de sora lui sau de prietenul vulnerabil dozează credibil proporţiile unor acţiuni contradictorii menite să îl ajute să se integreze şi în grupul bărbaţilor duri evitând totuşi abrutizarea.

Brady este un om dur cu sine, dar care emană candoare şi evită să se comporte aspru cu alţii, chiar şi în momentele de criză. Acest amestec între masculinitatea aspră şi asumarea sensibilităţii este redat în unele dintre cele mai frumoase dar şi zguduitoare scene ale filmului – acelea în care îmblânzeşte nişte cai încăpăţânaţi.

Arătând multiplele faţete ale personajului din timpul interacţiunilor cu prietenii, cu sora lui având nişte vulnerabilităţi psihice sau cu prietenul aflat în dificultate, Chloe Zhao scoate povestea lui dintr-un contextul socio-cultural specific. Detaliile specifice unei vieţi de cowboy sunt adaptate la elementele ce ţin mai degrabă de filmele americane independente ce dezvăluie realitatea familiilor sărace din zona rurală, o realitate situată cu un picior în atemporalitatea peisajelor vaste şi cu celălalt într-un prezent reprezentat din scenele de la rodeo, postate pe YouTube.

După filmul The Rider, vei rămâne cu amintirea unui stil în care estetica unui western este deviată spre zona filmelor de artă considerate sofisticate mai ales datorită simplităţii narative. În acest film descoperi genul de simplitate ce împinge autenticitatea documentară spre o zonă profundă, care le permite imaginilor poetice, aşa cum sunt şi cele scufundate în lumina apusurilor ce redau straniu şi blând austeritatea din prerie, să capteze toată durerea şi zbuciumul personajelor.

Chloe Zhao demonstrează că face parte din categoria regizorilor care pot să te apropie empatic de un personaj dintr-o altă lume şi cultură fără a te obliga să îi dai neapărat dreptate acestui personaj. S-ar putea ca părerea legată de rodeo să nu ţi se schimbe, să consideri această preocupare nimic altceva decât o manifestare a barbariei şi a viziunii retrograde, mărginite, asupra vieţii. Însă tocmai modul în care îţi este redată prin ochii protagonistului această lume străină ţie te ajută să o simţi odată cu acesta, suspendând opiniile critice. Iar această suspendare a impresiilor ostile universului în care s-a format protagonistul pare a fi adevăratul scop al regizoarei, care se foloseşte de calităţile vizuale ale imaginilor derulate în ritmul domol al melacoliei ce umanizează brutalitatea mediului arhaic pentru a te apropia afectiv de tipologiile umane străine de lumea ta.

Citeşte şi American Honey – Hoinăreala şi destrăbălarea care maturizează

American Honey –Hoinareala si destrabalarea care maturizeaza

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here