Roșu ucigaș de Jeroen Brouwers

0
247

Despre lagărele de concentrare s-a scris mult, despre cele germane poate mai mult decât despre restul. Ororile acestor sisteme nu par însă a cunoaște diferențe. Jeroen Brouwers suprinde în romanul autobiografic Roșu ucigaș atmosfera lagărului japonez de concentrare pentru femei din Al Doilea Război Mondial, în care ajunge, la vârsta de patru ani, împreună cu mama, bunica și sora sa.

 

Fără patetism, cu o anumită plasticitate în scriere și un realism pe alocuri strident, lagărul capătă dimensiuni relative în ochii copilului care își va găsi remușcările în adultul de mai târziu. Totul se depozitează în colțurile memoriei renăscând după aproximativ 40 de ani când, la moartea mamei sale începe scrierea romanului.


Moartea mamei sale declanșează un val de amintiri și senzații dintr-o perioadă cu adevărat traumatizantă pentru copilul de 4 ani. Camere insalubre, moartea și brutalitate la fiecare pas. Femei violate, bătute și tratate crunt, o bunică și o soră care mor din neputință și boală. Autorul își trăiește copilăria sub semnul absurdului prezent la fiecare pas în lagăr, protejat fiind de zâmbetul cald al mamei sale și pălăria mare a bunicului său. Suprinzător poate, cei cinci ani trăiți însă în lagăr sunt pentru el singurii ani de viață adevărată. Sunt anii în care legătura cu mama sa este cea mai puternică și anii în care poate să privească totul fără să fie copleșit. Revenirea în “viața reală” înseamnă, pe lângă multe coșmaruri și efecte psihologice grave în urma experienței trăite, și înstrăinarea definitivă de mama sa. El primește vestea morții ei indiferent, fără nicio tresărire, întocmai ca Străinul lui Albert Camus.


Roșu ucigaș este o carte puternică și dură. Descrirea atrocităților războiului, rămân punctele crude ale cărții care te fac pe alocuri să te oprești puțin și să respiri adânc. Farmecul povestirii te face însă să continui lectura. Romanul captivează prin ritmul povestirii și prin aparenta lipsă de simțăminte asupra trecutului și prezentului.
“Cred că aș fi fost un scriitor prost dacă aș fi fost fericit. Scritorii fericiți n-au nimic de povestit”, spune autorul și poate că acesta este unul din farmecele acestei cărți teribil de intense.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here