Roxanne – Secu’ i-ar fi facut dosar si lui Sting

0
431

Roxanne, you don’t have to put on the red light! Cu alte cuvinte, Roxanica, ia fă tu lampa mai mică! Nu de alta, dar unul dintre admiratorii tăi geloşi l-a turnat la Securitate pe fostul iubit din adolescenţă, ştii tu, ăla care ţi-a dedicat, la Europa Liberă, faimoasa piesă a formaţiei The Police, Roxanne. Când te vor interoga, vor descoperi un secret, pe care l-ai fi vrut bine îngropat vreme de două aniversări de la terminarea liceului. Asta îţi vine să zici la începutul filmului, în timp ce unul dintre personaje fredonează piesa nedigerată de băieţii vigilenţi.

O simplă dedicaţie muzicală prin care speră s-o impresioneze pe Roxana, cea mai tare tipă din palmaresul său de licean, îl va bântui pe Tavi Ionescu toată viaţa. Este pârât şi anchetat de securişti, dar nu-şi poate citi dosarul decât în anul 2009, când le face o vizită celor de la CNSAS. O simplă curiozitate privind identitatea turnătorului, care si-a mascat laşitatea prin numele de cod “Căpitanul”, îl conduce spre aflarea unei informaţii ce i-o va scoate iar în cale pe Roxana. Când a fost, la rândul ei, anchetată, nişte analize medicale au dezvăluit o sarcină. Tatăl copilului? Ai ghicit! Este vorba despre Tavi, fericitul părinte al unui copil de douăzeci de ani, pe nume Victor, student la stomatologie, care i-a moştenit pasiunea pentru baschet. Pe Victor îl ştia deja. S-au întâlnit la concertul formaţiei Deep Purple şi chiar i s-a parut simpatic puştiul, dar abia acum începe să detecteze unele asemănări fizice.

Simţul patern revelat cam târziu, când "ăla micu’" e deja student, nu mai poate fi anulat, deşi Roxana nici nu vrea să-i spună lui Victor cine-i tatăl biologic. Mai vine şi cireaşa de pe dosarul trecutului: confesiunea făcută de prietenul cel mai bun al lui Tavi, care s-a culcat şi el cu marea lui iubire din liceu exact în perioada în care a fost conceput Victor. În tot acest timp, iubita lui Tavi îl bate la cap. Vrea să-şi cumpere în sfârşit un apartament împreună, iar mama se adânceşte din ce în ce mai mult în uitarea terifiantă provocată de Alzheimer. Descurcă-te, acum, cu toate astea pe cap, mai ales când îţi arde să te joci de-a tatăl regăsit! 

Dosarele de urmărire scoase de la naftalină, trădările şi prieteniile frânte de suspiciuni înlocuiesc în acest film obositoarele discuţii purtate de foştii comunişti deghizaţi în disidenţi. Vali Hotea şi Ileana Muntean au pornit chiar de la o poveste reală, petrecută pe vremea când blugii se dădeau la negru, la fel şi vinilurile cu muzică rock din Occident. Cine avea o rudă prin Străinezia era şmecher. Pachetele cu nimicurile de care nu mai aveau nevoie cei plecaţi din ţară atrăgeau invidia vecinilor şi respectul colegilor de liceu. O perioadă cu pedepse, frici şi reguli halucinante pentru tine, cinefilul născut după 1985, dar incredibil de reală pentru cei ce-şi vedeau apropiaţii luaţi la întrebări prin beciurile miliţiei.

Nu vei asista la interogatorii, dar spasmele unui trecut ce se vrea înţeles până la ultima picătură de revoltă scutură prezentul în cel mai parşiv mod: sub forma consecinţelor neasumate . Este acea tăcere care-l împiedica pe tată să-i vorbească deschis copilului ajuns deja la douăzeci de ani, tăcerea prietenului care a pârât din gelozie, tăcerea fostei adolescente rebele ajunse femeie de casă, speriată că i-ar putea da cineva peste cap viaţa respectabilă de burgheză din Pipera.

Toţi par să fie o prelungire a tăcerii grele din ultimii ani ai ceauşismului. Atunci sperau să fugă de urmele fizice ale interogatoriilor, acum vor să fugă de căderea unei cortine psihologice, ţinute la locul ei de secrete. Numai protagonistul vrea să rupă înţelegerea tacită de-a lăsa lucrurile aşa. Obsedat de urmările absurde ale dedicaţiei nevinovate, denumite şi pata neagră sau acea Zona Zoster din viaţa lui, aleargă prin tot oraşul după fiul abia descoperit, îi cere prietenia pe Facebook, îi ascultă muzica preferată, îi cedează locul de la volan când ai lui nu-l cred suficient de copt la minte încât să poată şofa, doar, doar o descoperi acele breşe din zidul tăcerii.

Interesant de urmărit este jocul actorului din rolul principal, Şerban Pavlu, mai ales în scenele în care încearcă destul de stângaci să se apropie de fiul său, Victor. Ştie că nu are voie să dea cărţile pe faţă din prima şi devine o bună sursă de umor când născoceşte pretexte şi replici prin care vrea să-i devină simpatic puştiului ce-i seamănă din ce în ce mai mult. Actorul reuşeşte un lucru rar: identificarea unor spectatori din generaţii diferite cu personajul interpretat de el. Se regăsesc în revolta lui atât cei de peste 40 de ani, care şi-au petrecut anii tinereţii în perioada comunistă şi ar fi dat şi ei dedicaţii la Europa Liberă, dar şi tinerii născuţi după anii ’80, care nu se mai încadrează în modelul clasic al adultului responsabil, că doar protagonsitul are aceleaşi probleme cu ale lor: încă mai plăteşte chirie, nu vrea să se lege la cap printr-o relaţie cu acte în regulă şi are un job la modă, neagreat de babacii care-şi trimiteau odraslele să se facă ingineri, mecanici sau contabili, numai buni de întrerprinderile ridicate de Ceaşcă.

La fel de bine a jucat şi Mihai Călin, distribuit în rolul prietenului de familie bună, care mai alimenta gaşca din liceu cu băuturi fine şi alte obiecte ale viciilor adolescentine, veritabile delicatese în perioada în care nu găseai mai nimic în magazine. Personajul său este opusul celui principal. Devenit soţul Roxanei, el este ambiţiosul hrănit din faima tatălui, director de spital, mereu scos ca din cutie special pentru a-şi ocupa locul rezervat în high life-ul bucureştean. Între protagonistul ezitant uneori, purtând încă haine de adolescent, şi acest personaj rasat, dotat cu acea jovialitate bine exersată de cel sigur pe sine, va fi dată o luptă subtilă, care pare să reflecteze acea ruptură din societatea răsărită după anii ’90. Între aceştia doi nu prea mai este loc de Roxana (Diana Dumbravă). Punkista vocală şi îndrăzneaţă preferă să adopte imaginea soţiei gomoase, care şi-a luat în serios rolul de mamă sacrificată pe altarul binelui familial când încep să se încingă discuţiile pe tema paternităţii lui Victor.

Ce i s-ar putea reproşa filmului din perspectiva unui spectator însetat de intrigi este deconspirarea bruscă a trădătorului. Unii dintre noi s-ar fi aşteptat la un răspuns amânat, însoţit apoi de un dialog prin care turnătorul să-şi justice îndelung acţiunea şi toate situaţiile de viaţă îmbârligate care l-au obligat să recurgă la gestul său.

Cu siguranţă, Roxanne a lui Sting nu-ţi va mai suna la fel după filmul acesta.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here