Runaway – Inainte de a vedea filmul regizat de Almodovar

0
576

Noul film regizat de Pedro Almodovar (Julieta) readuce în prim-plan lumea feminină plină de neprevăzutul ascuns în banal, atât de bine descrisă de Alice Munro în prozele din vomul Runaway (Fugara, Ed. Litera). Trei dintre povestiri – Chance, Soon, Silence – l-au inspirat pe cineastul spaniol, care o alege pe Julieta, protagonista a cărei viaţă este relatată în aceste proze, să reprezinte feminitatea modernă, dar captivă încă în dramele vechi de când lumea. Ecranizarea acestor trei povestiri este unul dintre motivele care te vor determina să citesti prozele scrise de Alice Munro. Vei înţelege mult mai bine profunzimea filmului şi te vei bucura de reprezentarea vizuală a unei lumi în care secretele şi enigmele din spatele acţiunilor plutesc discret.

Cele opt povestiri din Runaway sunt o celebrare a feminităţii surprinse la vârste diferite. Prin dramele comune, dar care iau o întorsătură ieşită din comun (dar nu mai puţin firească), Alice Munro prezintă o perspectivă asupra universului feminin explorat la 360 de grade în care dezamăgirile şi melancolia capătă profunzimea deghizată în farsele jucate de o forţă capricioasă a destinului, căruia nu i se pot opune. Totuşi, fatalismul este înlocuit de resemnarea în faţa insolitului prin manifestări discrete. Tocmai datorită acestei perspective adânci şi neobişnuite ai impresia că te afli de fapt în faţa unor povestiri care ajung să capete acea consistenţă psihologică şi temporală specifică mai degrabă unui microroman.

Fiecare povestire începe de la scenele simple, regăsite adesea în filmele anglo-saxone care prezintă melodramele petrecute în oraşele mici, unde nu se întâmplă mai nimic, iar cea mai mică indiscreţie sau greşeală devine un spectacol pentru cei din jur, care vor alimenta bârfele şi prejudecăţile trecute din generaţie în generaţie. Dar scoaterea la suprafaţă a secretelor este amânată prin detalii simbolice bizare, dar care le permit unor protagoniste să evite o expunere umilitoare. Cei din jur nu le vor afla tainele, iar acest detaliu îi dă cititorului impresia că participă la o confesiune neaşteptată, care în loc să clarifice, dublează autenticitatea emoţională cu stranietatea ce învăluie motivele care determină acţiunile personajelor.

Alice Munro se dovedeşte a fi o maestră a răsturnărilor de situaţie, doar că preferă să le prezinte în surdina discreţiei specifice secretelor dureroase, păstrate în tăcere mulţi ani. Aşadar, ce începe monoton, cu scenele unei rutine casnice, de pe veranda unei case de orăşel izolat, cu întâlnirea în prăvălia unui ceasornicar, cu pierderea unei poşete după o piesă de teatru, cu dialogul dintre o şcolăriţă şi angajata unui hotel sau cu dialogul dintre un pescar şi o timidă licenţiată în studii clasice, devine treptat o avalanşă de secrete dureroase, decizii neaşteptate şi explicaţii amânate. Toate acestea  ajung să favorizeze apariţia unor enigme în lanţul acţiunilor care leagă motivele de acţiunile care ajung să producă nişte cicatrici, dar şi nişte vindecări într-un mod neconvenţional.

Deşi aduce laolaltă femei din categorii sociale sau din generaţii diferite, Alice Munro nu insistă asupra conflictelor. Protagonistele ei nu sunt rivale, ci mai degrabă nişte complice, iar această complicitate afectivă devine şi mai eficientă atunci când abia se cunosc. În Runaway, o văduvă elegantă şi erudită o ajută pe o tânără debusolată, abia ieşită din adolescenţă, să-şi părăsească iubitul care o neglijea şi o domina psihologic, doar că marea decizie nu este influenţată de analiza profundă sau de schimbul de experienţă între două generaţii, ci de intervenţia unui element simbolic de la graniţa cu mitul, cu percepţia miraculosului camuflat într-un detaliu perceput dintr-o perspectivă suprarealistă (dar fără a brusca veridicitatea). Acelaşi dialog între femeia matură din clasa privilegiată şi tânăra vulnerabilă, din clasa de jos va avea urmări neaşteptate şi în povestirea Passion. Spre deosebire de Runaway, Passion are la bază o complicitate mută, în care lipsesc sfaturile, dar abundă acele dovezi subtile ale solidarităţii sudate de un inconştient feminin colectiv. În această povestire despre o fată inteligentă, dar prea săracă pentru a merge la universitate, care va fi prinsă între pasiunile trezite în doi fraţi vitregi, mărturisirile se inserează prin aluzii, mai puţin prin replici directe. Între tânăra care va tulbura apele în familia respectabilă şi mama celor doi fraţi rivali va exista un acord tacit, insesizabil pentru cei din jur, nicidecum un conflict între ispititoarea intrusă, care distruge solidaritatea fraternă şi acea cloşcă snoabă din upper class gata să apare cu orice preţ reputaţia familiei şi aparenţele.

Personajele feminine din cartea lui Alice Munro îşi revizitează trecutul derulat sub forma unei retrospective amoroase. Unele cu scopul de a găsi răspunsurile privind înstrăinarea de propriul copil, aşa cum se întâmplă în tripticul dedicat Julietei. Altele se trezesc ameninţate de un alt personaj feminin care le cunoaşte secretele, cum se întâmplă în Trespasses. Mai există şi personaje care vor să afle, peste zeci de ani, motivul unei revederi eşuate (Tricks) sau de ce interesul unui bărbat care le-a atras cândva s-a îndreptat spre o altă femeie, considerată inferioară (Powers). Fie că poate fi pus ori nu pe seama hazardului sau a planului vindicativ, efectul întâlnirii cu trecutul este acelaşi: reinterpretarea propriilor erori, a deciziilor controversate şi a motivelor din spatele lor. Totuşi, în ciuda unui melanj de teme familiare, des întâlnite în literatura feminină anglo-saxonă, finalul şi mesajele se îndepărtează de aşteptări. Este greu să prezici reacţiile personajelor sau deciziile finale, iar acest detaliu te face să continui lectura chiar dacă primele scene par să se desfăşoare într-un stil monoton şi având nişte detalii afective pe care le-ai tot întâlnit în alte cărţi despre tragediile şi dramele din existenţa unor femei, cum ar fi abandonul, doliul, pierderea unui copil, înstrăinarea în propria familie sau autoculpabilizarea.

Alice Munro îşi trece personajele feminine prin dramele celei având nişte visuri înăbuşite în atmosfera tradiţionalistă a unui orăşel în care viaţa este prescrisă de lipsuri materiale şi de ritmul previzibil al ciclului început cu adolescenţa plină de speranţe şi curiozităţi, continuat cu mariajul dus până la capăt prin acele resemnări care permit dezvoltarea unui simţ al datoriei percepute a fi un sacrificiu al exuberanţei senzuale, apoi încheiat cu înserarea existenţială, marcată de revizitarea obsesivă a trecutului plin de ocazii pierdute şi de iubiri prohibite sau amânate. La final, în loc să le înece în propria neputinţă, Alice Munro le oferă nişte soluţii neaşteptate şi neverosimile pentru femeile care s-au mulţumit cu puţin. Aceste soluţii sunt primite cu entuziasmul celei ce i s-a luat o piatră de pe inimă, oricât de ciudate ar părea unele răspunsuri întârziate. Acest apetit pentru insolitul dublat de candoare se observă cel mai bine în povestirea Tricks, în care viaţa unei femei îndrăgostite de un străin exotic, gata să-i întindă o mână după ce şi-a pierdut poşeta în baia unui teatru, ajunge o parodiere a pieselor lui Shakespeare, dar şi a melodramelor televizate.

Pe lângă aceste soluţii care fentează platitudinea vieţilor în care s-au complăcut zeci de ani, Alice Munro le mai predă şi lecţia detaăării specifice libertăţii afective şi autoacceptării, atât de străine într-o lume închistată. Atunci când îşi dau seama că pot avea un prezent debarasat de tristeţea de altădată şi de acele drame tulburătoare din tinereţe, protagonistele îşi oferă şansa de a experimenta fără vinovăţie independenţa, autonomia în relaţie cu trecutul dominat de conformismul ajuns literă de lege în orăşelele fără prea multe posibilităţi, unde au renunţat la visuri pentru a se integra.

Fugara - copertaEditura Litera

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here