Sânge şi splendoare – Famiglia, pe urmă Dumnezeu

0
406

Venus a lui Botticelli se plimbă lasciv prin apartamentele papale. Cardinalii întorc tabloul unei sfinte pentru a nu fi martoră la scenele deocheate petrecute în Cetatea Sfântă, iar într-o cameră alăturată se trag sforile pentru înscăunarea viitorului papă, deşi predecesorul încă mai geme în agonie. Pe malurile Tibrului sunt vânaţi medicii plecaţi să caute sânge tânăr pentru a-l resuscita pe slujitorul suprem al Domnului, abia trecut printre cei drepţi. Când, în final, va ieşi fumul alb pe hornul Capelei Sixtine, familiile bogate ale Romei se înfioară, nu din cauza extazului religios, ci din cauza fricii.

Noul papă anunţă dominaţia familiei Borgia, cunoscută mai ales datorită animalelor politice, amantlâcurilor şi abundenţei erotice. Nu degeaba Machiavelli i-a dedicat Principele seducătorului fără scrupule Cesare Borgia, fiul întunecat al controversatului suveran pontif.

Deşi frumuseţea Renaşterii îi aparţine Florenţei şi familiei Medici, nicidecum fostei cetăţi antice devenite o colecţie de ruine imense, printre care pasc animalele unor locuitori de la periferie, familia Borgia readuce în secolul al XV-lea amestecul fascinant dintre bogăţie şi decădere, dintre puterea bine drămuită şi desfrâul nesăbuit al Imperiului Roman. Despre această Romă a familiei Borgia a scris Sarah Dunant, realizând un tablou copleşitor, precum faimoasele colecţii ale Vaticanului, tablou ce-a primit un titlu inspirat: Sânge şi splendoare. Titlul aminteşte de imaginea unei femei aparţinând nobilimii romane, care îşi alegea cele mai frumoase bijuterii pentru a fi etalate în timp ce-n faţa ei gladiatorii se luptau pe viaţă şi pe moarte. În era Papei Borgia, Colosseumul era deja un loc al pelerinajului închinat martirilor. Nici gladiatorii nu mai luptau corp la corp. Aveau nişte arme mult mai grele: zvonurile otrăvitoare, alianţele maritale, jignirile strecurate la momentul potrivit şi tabla de şah adaptată la jocurile de putere.

Remarcată mai ales datorită romanelor inspirate din lumea Renaşterii (În compania curtezanei, Naşterea lui Venus), Sarah Dunant a reuşit şi de data aceasta să urmeze arterele complicate ale informaţiilor contradictorii pentru a crea un arabesc de intrigi, planuri malefice şi vieţi nefericite. Aşa cum în centrul universului renascentist era modelul geniului întruchipat de Leonardo Da Vinci, în inima Vaticanului se afla tipologia unui suveran abil şi temut, Borgia. Papa Borgia a fost conducătorul renascentist prin excelenţă. Ştiind să îmbine pofta de putere cu mărinimia faţă de artişti, poate fi considerat o variantă sumbră a celebrului Lorenzo de Medici. Pentru acest papă, familia este mai importantă chiar şi decât Sfânta Treime, iar jurământul castităţii nu contrazicea chemarea plăcerilor senzuale. Se roagă pentru supremaţia Romei în conflictele avute cu alte cetăţi din jur, desface mariaje prin minciuni şi foloseşte actul excomunicării drept armă de şantaj împotriva unor familii rivale. Rugăciunile sale imploră clemenţa divină mai întâi pentru fiii săi, deoarece familia este celula de bază a puterii, adevărata fortăreaţă în războiul dintre cetăţile italiene. Lovitura de graţie în această luptă este introducerea unui membru al familiei în cercurile Vaticanului, cumpărându-i un post de cardinal sau, de ce nu, tronul papal.

Regulile pentru a fi un copil demn de-a fi iubit în familia Borgia? Să ţii cu ai tăi mereu, indiferent de faptele care te înfioară, să accepţi binele pregătit special pentru tine de tatăl şiret înainte de-a te dumiri în legătura cu-ncrengăturile politice, fără a te împotrivi când ajungi un pion uşor de mutat pe tabla mariajelor. Dacă eşti un bărbat greu de ţinut în frâu, călit de timpuriu în arena luptelor dintre clanurile Romei, mai poţi avea un cuvânt de spus. În schimb, dacă te naşti femeie şi te cheama Lucrezia Borgia, nu te ataşa de primul soţ. Papa, care întâmplător îţi este şi tată, va fi gata oricând să-ţi ofere un alt pretendent dornic să-i ofere o armată mai mare pentru Cetatea Eternă. Şi o ultimă regulă! Pentru a fi demn de numele Borgia, trebuie să ţi-l imaginezi pe Cel de Sus în postura unui împărat antic, pregătit să-l ajute doar pe câştigătorul unor lupte cât se poate de lumeşti.

Să conturezi nişte personaje într-un roman inspirat din evenimentele Renaşterii italiene pare uşor la început. Perioada care a schimbat pentru totdeauna cultura occidentală este plină de portrete ofertante şi pline de umbre. Totuşi, însăşi Renaşterea poate ajunge din fundalul necesar unui tablou bogat în personaje, un personaj în sine, riscând să-i eclipseze pe adevăraţii protagonişti. De aceea trebuie să alegi o familie plină de contraste, întâmplări tumultuoase, trăiri viscerale şi un val de bârfe tras peste adevarata biografie a membrilor săi. Borgia le are pe toate: un model patern captivant, dur şi protectiv (într-un sens maladiv), adicţii emoţionale scandaloase, în care sunt implicaţi Lucrezia şi fratele ei, Cesare. Băieţii Papei, descrişi de contemporani drept nişte psihopaţi şarmanţi şi diabolici, sunt şi ei generoşi în dăruirea unor poveşti de neuitat. Printre aceştia, Lucrezia este o prezenţă delicată şi naivă, dar educată să-i aibă la degetul mic pe cei mai bine cotaţi bărbaţi din familiile Sforza, Aragon şi Este.

Sânge şi splendoare poate fi un roman istoric, o parabolă despre capcanele puterii sau un portret ciudat al iubirii paterne. Indiferent de personajul ales pentru a-l aşeza în centrul tabloului complicat realizat de Sarah Dunant, cititorul va fi absorbit de lectură, neştiind ce să mai simtă. Dispreţ pentru corupţia încurajată de Papa Borgia, compasiune pentru inocenta Lucrezia, care nu bănuieşte ce-o asteaptă sau admiraţia dublată de oroare pentru mintea sclipitoare a lui Cesare? Puţin din toate. Aceasta este, se pare, intenţia scriitoarei, care taie cortina de bârfe şi legende născocite în preajma familiei Borgia.

picturi: John Collier (wikipedia.org)/Snite Museum, Indiana (USA)

Editura Humanitas Fiction, 2013

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here