Scuzati, pardon, m-am razgândit sau revelatia fericirii asteptand la coada

0
312

Revelator acest periplu prin aspirațiile și concepţiile uneori hazlii alteori nihiliste unei tinere simpatice, Maricica, dintr-un sat din Oltenia care dorește să devină actriță acum, neputând până atunci din motive de… „logodnă”. Doar că, pe măsură ce ne prezintă viața ei nouă, nu spectatorilor, ci celorlați potențiali actori care așteaptă la rând, înțelegem că ea însăși se minte pe sine că și-ar dori să se realizeze pe acest plan, vehementă în negarea ei. Repezită și speriată că ar putea să-și piardă locul la casting, se răstește la noi ca nu cumva să o luăm înaintea ei. Obsesia păstrării ordinii în rândul spre fericire și realizare se repetă pe tot parcursul piesei

 Piesa abordează și tema reîntoarcerii la origini, la idealismul și simplitatea satului românesc, la eternitatea aceea pe care a născut-o și ne invită pe toți acolo, măcar o dată pe an; comunicativitatea și emotivitatea Maricicai, dorința de a se conecta la celălalt, lucru mai lesne într-un sat, se opune lipsei de comunicație reală la oraș. Interesantă e afirmația ei ca “vorbim pe mess, ne intalnim pe facebook, ne vedem pe skype, ne despartim prin sms”, când în realitate ne ignoram, ori Facebook-ul devine instrumentul destinului care o reunește cu iubitul ei, pictorul. 

Acesta, originar din același loc ca Maricica o urmărește de ani buni, totdeauna ratând-o la mustață. El nu are o problemă cu a trece în fața rândului în căutarea lui. Și el, la fel ca Maricica ne spune povestea lor de dragoste, numai că dacă a ei e una de regret cumulat cu revelația că ei îi era pur și simplu frică de iubirea pe care o simțea pentru el, a lui este a unui cuplu destrămat de dorința de realizare a acesteia care nu-l mai includea pe el. Chiar și așa, el o iubește enorm și e dispus să nu renunțe la ea niciodată. 

Până la urmă toți așteptăm la rând într-o competiție ce are ca efect izolarea și detașarea de celălalt. Viața este doar o așteptare cu o grămadă de oameni în fața și dinapoia noastră ce nu-i putem vedea decât din spate, și pe măsură ce avansăm în rând, nu vrem să pierdem progresul de până atunci pentru a ajunge la destinație, oricare ar fi ea. Devine din ce în ce mai greu să ne întoarcem către cel din spate sau să comunicăm cu cel din față, ce să mai zic de părăsirea locului și așteptarea unor zile mai bune împreună cu cineva.

 

 Piesa se joacă la Alandala mâine, în cadrul Bucharest Comedy Week.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here