Sex, sindicate si stalkeri: Festivalul filmului european

0
261

Inspirat de fapte reale, Call Girl (Mikael Marcimain, 2012) are un subiect de porno şi e filmat în stil de exploitation. Aproape nu e scenă fără zoom in şi/sau zoom out, justificate sau nu; cadrele cu tinere, de obicei minore, care dansează sumar îmbrăcate sunt risipite prin film ca firimiturile lui Hansel şi Gretel prin pădure, şi nici de prim planuri cu chipuri de aproape-fecioară-pe-cale-să-fie-necinstită nu duce lipsă. Negativii filmului sunt şi ei de top: o matroană cinică şi asociatul ei, poliţişti corupţi, judecători orbi, politicieni care deţin puterea absolută. Cu toate acestea, libidinoşenia rămâne doar pe peliculă, filmul lui Marcimain nepretându-se nicio secundă unei receptări în cheie lubrică. Împreună, toţi aceşti bătrâni cu fetiţe pe genunchi şi intenţii impure, care ar fi fost pretextul perfect pentru un sequel la clasicul cult suedez, interzis şi răsinterzis, A Cruel Picture / They Call Her One Eye / Hookers Revenge, dau doar un thriller politic de primă mână.

La început, a fost greva din 1971 a muncitorilor de la fabrica Vieille Montagne din Balen, apoi, piesa de teatru, romanul şi abia la final filmul. Cu toate acestea, Groenten uit Balen nu e nici teatral, nici genul acela de ecranizare care se raportează la sursă penelopic-sinucigaş (ceea ce nu înseamnă nici că e un film perfect: înseamnă doar că imperfecţiunile acestuia nu au de-a face cu complicata gestaţie a proiectului).

În filmul lui Frank Van Mechelen, lupta dintre angajaţii unei fabrici şi conducere e destul de clar că e un simbol al fricţiunilor dintre pătura obidită a societăţii şi clasa conducătoare, cărpănoasă şi lipsită de suflet. Ca într-o confruntare biblică, cele două tabere au câte un reprezentant, pe Germaine (Evelien Bosmans), al cărei vis e să părăsească periferia poluată în care trăieşte, şi Luc (Bart Hollanders), student provenind dintr-o familie înstărită. Pacea shakespeariană care se încheie între cei doi e inevitabilă, iar finalul fericit al relaţiei lor e înlesnit de faptul că Luc nutreşte puternice convingeri de stânga. Şi unii, şi ceilalţi sunt puternic caricaturizaţi: părinţii lui Germaine pentru atitudinea lor arhaică faţă de autoritate şi relaţiile intime neinstituţionalizate, părinţii lui Luc, pentru atitudinea lor arogantă şi poruncitoare (nici nu putea fi altcumva, doar locuiesc într-o casă cu o sufragerie mare şi beau ceaiul dintr-un set complet), Luc şi colegii săi, pentru candoarea credinţei lor nestrămutate în idealurile preşedintelui Mao. În acest film, a fi marxist-leninist echivalează cu a fi prostul satului, ceea ce e foarte la îndemână acum (în urmă cu 40 de ani şi mai bine, desigur că lucrurile nu stăteau deloc aşa, ceea ce un cineast ca Olivier Assayas, cu al său Après mai, face dovada că înţelege mai bine). Pentru o comedie romantică, Groenten uit Balen nu e, însă, lipsit de curaj. Lumea muncitorilor de la Balen are strălucirea artificială a unei ilustrate, dar murdăria şi lipsa ei de orizonturi trece uneori de nivelul Ce nostimă e, până la urmă, viaţa la periferie, cu toată sărăcia ei, un exemplu în acest sens fiind bătaia administrată cu metodă de Jan (Stany Crets) fiicei sale. Bonus: o discuţie despre penisul lui Ursula Andress, celebrul actor elveţian.

Ana (Kora Karvouni) îşi iubeşte câinele atât de mult, încât îl ia peste tot cu ea, chiar şi la muncă. Într-o zi, însă, patrupedul Manu îşi dă ultima suflare. Ana îşi îndreaptă atunci atenţia către vecina sa Sofia (Maria Skoula), pe care o frecventează din ce în ce mai mult. Curtea pe care Ana o face familiei acesteia urmează o curbă ascendentă, care creşte până la punctul în care o răpire cu garnitură de torturi şi/sau crimă devine o chestiune de timp. Intensificarea eforturilor protagonistei de a fi acceptată în familia lui Sofia ocupă cea mai mare parte a acestui film de 99 de minute, însă rezolvarea conflictului e lipsită de fiorul sadic, revelator şi jubilatoriu care se regăseşte în filmele compatriotului Yorgos lanthimos. Astfel este, aşadar, filmul September al cineastului grec Penny Panayotopoulou: plictisitor, şi totuşi imprevizibil.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here