ShortsUP Musicology – Scurtmetrajele care ne-au placut

0
654
În ultimii ani, echipa ShortsUP a organizat evenimente în care areunit scurtmetrajele premiate la marile festivaluri, în funcţie de o tematică. Anul acesta a pus la cale un experiment reuşit la Sala Radio, alături de Symphactory Orchestra, sub bagheta lui Daniel Jinga. Înainte de a fi proiectate scurtmetrajele dedicate muzicii sau rolului ei în exprimarea emoţională a personajelor, publicul a putut vedea în premieră patru scurtmetraje interbelice din Arhiva Naţională de Film. Şi pentru a readuce în prezent atmosfera unui Bucureşti dispărut, în jurul căruia ţesem închipuirile unei nostalgii stranii deoarece nu am cunoscut oraşul după care tânjim, scurtmetrajele au fost însoţite de muzică prin participarea orchestrei Symphactory.

La vie en rose în filmul mut din Bucureştii de altădată

Ne putem imagina emoţiile ce îi cuprindeau pe bucureştenii din anii ’20-’30 când intrau în sala de cinema, deoarece noua invenţie a Fraţilor Lumiere le-a influenţat şi visurile, modul în care îşi reprezentau lumea şi noile mode, precumşi modul în care îşi construiau poveştile pentru a evada câteva ore din realitatea unui oraş pe care nu-l vedeau atât de roz cum o facem noi azi.

ShortsUP Musicology - HapleaHaplea (r. Marin Iorda, 1927)

Bunicii sau străbunicii noştri sigur au râs în hohote când au văzut desenul animat Haplea, în regia lui Marin Iorda. Acest gurmand expresiv are soarta nefastă a oricărui burlac dornic de a se însura într-o era în care lecţiile despre comunicarea în cuplu nu ajunseseră în România, fie ea şi cea interbelică, bănuita de oarecare emancipare. Neascultând sfaturile desenatorului care îi spune că viaţa este grea, Haplea vrea să fie însufleţit, să pornească repede la drum pentru a cunoaşte lumea. Şi merge, şi iar merge, până când o întâlneşte pe Frosa, arhetipul femeii ancestrale din poveştile amuzante ale satului românesc: bună gospodină şi destoinică, dar şi cicălitoare şi dominatoare. Pare ideală pentru prepararea unei tocăniţe conjugale din ficaţii soţului ţinut din scurt, ce devine ţinta boscorodelilor. Un amănunt în plus pentru a sublinia pitorescul poveştii, un pitoresc atemporal şi totodată cât se poate de actual: fostul soţ al Frosei a avut parte de o moarte cum nu se poate mai mioritică- l-a dat gata înghesuiala, nu la coada pentru o tigaie la preţ redus, ci la o pomană. Dar, când orchestra începe să dezvăluie acordurile unui cântec din repertoriul lui Edith Piaf, Haplea scapă de iadul pregătit de consoartă, ajutat de un aviator. Amuzant, duios, dulce-amar, Haplea capătă un aer sentimental şi nostalgic privit azi.

Divertisment de dansuri (r. Leria Niki Cucu , 1930)

Scăpat din ghearele asupritoarei Frosa, lui Haplea i-ar fi plăcut dansurile învăţate de tinerele imortalizate în filmul regizat de Leria Niki Cucu. Divertisment de dansuri ne încântă privirile cu graţioasele mişcări în natură, de la efervescenţa şi dezinvoltura gitană ce aminteşte de Carmen la baletul nimfelor sau la coregrafia cu evantaie, chimonouri şi umbreluţe, prin care nişte copile, probabil din grupa celor mai tinere cursante, aduc în Bucureştiul interbelic exotismul japonez. Imaginile acestui scurtmetraj îţi amintesc de fotografiile alb-negru ce descriu idealul de frumuseţe feminină din perioada în care libertatea oferită de mişcările unui dans era un semn al emancipării corporale, poate singurul permis în public unei domnişoare decente.

Gogulică C.F.R. (r. Cornel Dumitrescu, 1928)

Tot de o coregrafie (involuntară de data acesta) este vorba şi în scurtmetrajul Gogulică C.F.R., dar cu protagonist masculin, care nu se vrea un slujitor al graţiei, ci un discipol al faimosului Charlie Chaplin. Stârneşte râsul, fuge de colo, colo, pe străzile unui Bucuresti dispărut, dă numai de bucluc, precum un veritabil încurcă-lume ce stăpâneşte expresivitatea unei pantomime furate de la zeul râsului de mică statură, cu melon, mustaţă şi baston, cu menţiunea că lui Gogulică îi place mai mult moda de pe malul Dâmboviţei când vine vorba de vestimentaţie şi mai ales de accesoriul ce trebuie să acopere scăfârlia unui domn, ca mai apoi să fie dat jos în faţa unor doamne, care-l cam ocolesc pe acest Gogulică. Fără cuvinte, dar plin de mişcare, urmăriri, farse şi alergături pe străzile mahalalei interbelice sau ale negustorilor veniţi din toate colţurile lumii pentru a se lăuda cu cea mai frumoasă prăvălie de Micul Paris, Gogulică C.F.R. este o poveste încropită din succesiunea unor gesturi pe care le interpretezi cum vrei, deşi, în calitate de spectator din secolul XXI, vei urmări mai mult detaliile ce ancorează acţiunea minimalistă, demnă de o comedie mută, într-o anumită zonă a Bucurestiului, pe care vrei s-o identifici punând cap la cap toate indiciile culese din romanele şi fotografiile vintage din memoriile unor locuitori faimoşi, pentru care acest oraş a fost o mare iubire.

Bucureşti, oraşul contrastelor (r. Paul Călinescu, Romania, 1936)

Dupa ce-ai alergat prin tot oraşul alături de protagonistul din Gogulică C.F.R., acum îţi poti trage sufletul pe bancheta unui automobil decapotabil de epocă sau a unei trăsuri scumpe. Sunt vehicule ideale pentru a vedea ce are Bucureştiul interbelic mai frumos, de la doamnele cochete cu pălării, devenite atracţiile plimbărilor de pe Calea Victoriei, la oacheşele florărese cu haine înflorate şi la oltenii cobiliţari. Era Bucureşti, oraşul contrastelor, unde până şi mahalagiul, deşi născut departe de raiul buticurilor pariziene, ştia cum să poarte o pălărie, unde prăvăliile pitoreşti şi vânzătorii ambulanţi păreau nişte furnicuţe la poalele înaltelor clădiri Art Deco şi Bauhaus ivite printre turlele medievale şi acoperişurile înghesuite ale cartierelor de meşteşugari. Era Bucureştiul doamnelor ce stăpâneau dansurile pe acorduri de jazz şi al domnilor ce ştiau cum să pozeze elegant la un bâlci cu lăutari sau la cârciumioara ascunsă de arşiţă la umbra unei grădini ce îi îmbia cu micii al căror secret era păstrat cu sfinţenie din tată-n fiu. Era Bucureştiul doamnelor ce ştiau să-şi păstreze rochia neşifonată, chiar şi atunci când un domn mai ghiduş apropia barca periculos de mult de arteziana din mijlocul lacului, şi al efemerelor plăceri servite în mijlocul unei babilonii de modern şi vechi, de citadin şi rural păstrat la mahalaua pestriţă, de rafinament occidental şi polifonie orientală.

Mahalagii vechi şi noi, cu ale lor probleme şi proteste

ShortsUP Musicology - Muzica in sangeDacă în mahalaua interbelică se păstrase amorul duios din maneaua de pe vremea lui Anton Pann şi al versurilor deocheate, dar mereu cu perdeaua unei candori salvatoare trase, în periferia cu nişte case amărâte, ce par mai degrabă nişte vagoane de tren, maneaua şlefuită în studiorile specializate, de unde răsar versurile despre duşmanii răpuşi de invidie, femei mişto şi maşini bengoase, devine, pentru un agent de pază căruia salariul întârzie lună de lună, singura scăpare din sărăcie pe care şi-o imaginează pentru copilul său. Oricât de mult ai urâ maneaua contemporană, precum şi modelul de viaţă promovat de versurile ei, te va impresiona sensibilitatea degajată de relaţia tată-fiu datorită interpretării lui Andi Vasluianu şi a lui Lele Robert Drumuş din scurtmetrajul Muzica în sânge. Dincolo de versurile stridente pentru timpanul sofisticat, se ascunde o poveste fără tânguiri şi patetism despre sărăcie, dar şi despre afecţiunea salvatoare, despre lipsa unor modele şi despre acea lume aflată prea departe de modernitate în ceea ce priveşte mentalităţile. Este lumea în care mahalaua interbelică a fost răpusă de o sărăcie, dar una feroce, pusă la zid necruţător de o prăpastie şi mai adâncă între ce eşti şi ce poţi să devii prin urmarea visurilor, iar versurilor de inimă albastră cântate de lăutarii de altădată nu le mai rămâne decât să accepte nişte supărătoare tânguiri invadate de obsesia pentru fală, banii, influenţă, etalare şi ostentaţie, toate poleite cu preluarea ritmului oriental deformat de boxele date la maximum şi de reducerea la minimum a sunetelor ieşite cândva din instrumentele neviolentate de modificările dintr-un studio ce scoate forme fără fond.

ShortsUP Musicology - Ma duc in ItaliaMă duc în Italia (Ivaylo Markov, 2012)

Tot într-un ghetou balcanic trăiesc şi muzicanţii din comedia dulce-amară Mă duc în Italia, care pare mai degrabă varianta scurtă a lui Slumdog Millionaire amestecat cuVremea ţiganilor (Kusturica), dar fără violenţă şi exploatarea copiilor sărmani. Din fericire, copiii sărmani din acest scurtmetraj nu se apucă de cerşit şi nici nu sunt trimişi de părinţii lor în Italia pentru a fi iniţiaţi în lumea infractorilor. Ei îşi găsesc alinarea şi visurile în lecţiile oferite de un profesor pasionat de muzica balcanică pe care o auzi mai degraba la Balkanik Festival sau în  filmele lui Kusturica decât la nunţile zgomotoase la care lăutarii sunt acoperiţi de bancnote. Când profesorul se vede nevoit să-l lase acasă pe unul dintre cei mai buni elevi deoarece organizatorul unui concert din Italia nu este dispus să-i plătească asigurarea, puştiul nu se dă bătut, ci recurge la nişte idei trăsnite pentru a-şi îndeplini visul de a cânta în ţara lui Michelangelo. Amuzant, exuberant, alert şi efervescent precum acele ritmuri balcanice produse de instrumente, nu prelucrate într-un studio, dar şi plin de sensibilitatea unei lumi privite de copiii învăţaţi să facă haz de necaz cu inventivitatea celui nevoit să se zbată încă din primii ani de viaţă, Mă duc în Italia este un bildungsroman cinematografic dintr-un ghetou est-european.

ShortsUP Musicology - Aurul de sub imperiuAurul de sub imperiu (Emily Kai Bock, 2013)

Tot despre muzica de la periferie, dar care este deformată odată ajunsă în mainstream, vorbesc şi artiştii din Aurul de sub imperiu, un scurtmetraj despre New York-ul underground, în care Brooklyn, Harlem şi Bronx au ajuns, din zone rău famate oaze mitice ale muzicii urbane de protest. Emily Kai Bock îmbină muzica şi destăinuirea pentru a te aduce în intimitatea adevăratului hip-hop, în care videoclipurile cu orgiile starurilor nu eclipsează mesajul social venit din lumea ghetourilor. Între mesajul autentic şi adaptarea la trendurile comerciale menite să-l propulseze într-un mainstream ce ignoră problemele celor de la periferie şi mesajele profunde în favoarea blink blink-urilor supradimensionate ce ornează siluetele voluptuoase privite de un star cu aroganţa unui proxenet, hip-hop-ul autentic este decodificat pe înţelesul profanilor, direct din inima New York-ului.

Pentru cei sofisticaţi

ShortsUP - O viata radioasaO viaţă radioasă (r. Meryll Hardt, 2013)

Relaţia dintre lumea afectivă şi designul spaţiului de locuit inspirat din avangarda secolului XX este trecută prin viziunea lui Antonioni despre aplatizarea emoţiilor şi acea tristeţe strivitoare pentru personajele feminine incapabile să o exprime în cunvinte şi readusă în zilele noastre de Meryll Hardt, printr-un scurtmetraj impecabil despre forma pură eliberată de adepţii Bauhaus şi grupul lui Mondrian, ce propulsau minimalismul geometric şi cromatic la arta supremă a expresivităţii umane în simbioza cu spaţiul intim. În Marsilia postbelică, transformările arhitecturale brutaliste devin experimentele unei noi vieţi domestice, în care trăirile şi forţa lor sunt modelate pentru a nu face notă discordantă cu apartamentul sumar decorat dintr-un bloc segmentat în spaţii egale, ce pare a fi proiectat de elevii celui considerat părintele noii arhitecturi urbane din marile centre industriale – Le Corbusier. Între minimalismul exterior auster şi monocrom al clădirilor, în care se derulează experimentul domestic al noului om urban din anii ’50, şi abundenţa cromatică unde se desfăşoară coregrafia intimă a cuplului stabilit în interioarele sub forma unui paralelipiped stilizat precum o încăpere japoneză cu uşi glisante şi mobilier scund, aproape inexistent, dar viu colorat în stilul lui Mondrian, formele şi liniile capătă viaţă, iar simplitatea lor vibrează în ritmul trăirilor vagi, pe care doar le intuieşti, exact ca într-un film regizat de Antonioni, în care linistea depresivă şi angoasele personajelor feminine, aplatizarea dezolantă a comunicării emoţionale sau tristeţea capătă un mister ce la transformă în trăiri criptice. Vizual, enigmatic şi angoasant, O viaţă radioasă este o îmbinare cinematografică impecabilă dintre corp, spaţialitate si arhitectură, dar şi o coregrafie a subtilităţii afective între tăcere, stranietate, industrialul tern şi culoarea vibrantă a spaţiului intim.

ShortsUP Musicology - Blow-UpBlow Up (r. Hawaii & Smith, 2013)

You can change your hair, you can change your eyes, you can change your nose…I’ll still find you… In Winter, She disappears. Sunt cuvintele repetate obsesiv într-un scurtmetraj despre iubirea în spaţiul urban dominat de un joc ludic al muzicii indie si neopop desprinse parcă din coloana sonoră a unui film regizat de Xavier Dolan, cu interferenţe ale beaturilor din anii ’80 reciclate şi metamorfozate în iconicul pop sofisticat al unui colaj retro inspirat de Warhol în varianta classy-urban-hipsterish. Scurtmetrajul regizat de Hawaii & Smith, cuparticiparea artistului Kid Francescoli,  este despre o Ea care se deghizează folosind o perucă demnă de videoclipurile pop devenite pictoriale fashion, pentru a-l incita pe El, tipologia freelancerului boem pasionat de fotografie şi obsedat de o prezenţă feminină care tot dispare când lui îi este lumea mai dragă. Nostalgic precum un experiment vizual pop cu tentă retro, dar bine ancorat în curentul noilor sofisticaţi urbani, Blow Up pare să le trezească melancolii celor pe care îi prindea dimineaţa la Summer Well sau în Control prin anii studenţiei, forţând memoria să reactiveze zeci de flashback-uri care să permită o retrospectivă emoţional-vizuală a ultimelor escapade şi relaţii consumate sub stroboscop, în care hedonismul efemer dansa cu persistenţa memoriei afective pe ritmurile unui experiment muzical dintr-un concert pentru finii cunoscatori a tot ce se difuzează la un radio de nişă.

Vibraţia muzicii

ShortsUP Musicology - Vibratia

Vibraţia (r. Germain Kanda, 2013)

Cel mai apreciat scurtmetraj de publicul de anul acesta, conform votului, este, pe bună dreptate, Vibraţia, realizat de Germain Kanda. Folosindu-se de interpretarea oferită de actorul George Costin, acest scurtmetraj este una dintre cele mai frumoase lecţii despre sunet, muzică, stări şi emoţii, care te face să regreţi că nu ai fost mai atent la orele de fizică. Transpusă în imagini ce amintesc de experimentele fotografice prin care sunt suprinse la scară mărită acele modificări geometrice produse la suprafaţa unui lichid sub forţa vibraţiilor eliberate de o boxa, istoria muzicii devine o simbioză între fizică, psihologie, artă vizuală, dans, formă şi lumea interioară. Ai tinde să crezi că ai de-a face cu un documentar marca Discovery, care include infotainment-ul ce oferă o abordare accesibilă a ştiinţei, dar expresivitatea vizuală care face trecerea spre intimitatea stărilor interioare asociate cu vibraţiile din lumea sunetelor oferă acea experienţă cinematografică mai apropiată de filmul experimental decât de producţiile de masă.

ShortsUP Musicology - Lumi invizibileMaria Balabas: Lumi invizibile (r. Franz Galo, 2015)

Tot despre acea relaţie puternică dintre sunet, corp şi emoţii este vorba şi în Lumi invizibile, ce o are ca protagonistă pe artista pasionată de jazz şi de experimentele muzicale contemporane, Maria Balabas. În scurtmetrajul lui Franz Galo, muzica este simţită în tăcere, dar nu tăcerea dintr-o noapte de silent disco. Este o tăcere care aminteşte de experienţele unei meditaţii despre relaţia spirituală corp-sunet-natură, care te duce mai mult cu gândul la un trip mistic-ezoteric, în care mişcarea şi vizualul devin ghizii spre atingerea păcii interioare prin reconectarea la experienţele afective pure.

ShortsUP Musicology - Sclavii muziciiSclavii muzicii (r. William Garratt, 2014)

Fiecare gen muzical impune un anumit stil, devenind o adevărată religie în care adepţii se recunosc la concertul transformat într-un ceremonial înălţător după culori, frizuri, dar, mai ales după mişcările ce atestă perfecta integrare în absolutul muzicii, sau, mai bine zis, al unui anumit gen de muzică pe care îl poţi simţi cu adevărat numai după ce i-au jurat fidelitate şi iubire exclusivă. Sclavii muzicii este o animaţie satirică despre snobism, etalarea histrionică a dragostei pentru un anumit gen ce atestă apartenenţa la un grup considerat superior celorlalte şi fanatismul inofensiv şi caricatural dublat de euforia adolescentină din timpul căutarii unei identităţi prin găsirea unui stil muzical reprezentativ. Este imposibil să nu te recunoşti într-o variantă nostimă a genurilor muzicale ce au schimbat istoria văzând scurtmetrajul lui William Garratt, dacă ai trăit măcar o dată experienţa unui concert în care ţi-ai văzut idolii cântând chiar în faţa ta după ce, în drum spre concert, te-ai simţit ca parte a unui grup de privilegiaţi ce se dinsting de ceilalţi muritori din autobuz sau metrou prin dreptul de a participa la experienţa vieţii lor, nu înainte de a-ţi scoate de la naftalină, după job, tricoul cu formaţia prefată din liceu.
Lecţii de viaţă

ShortsUP Musicology - CadoulCadoul (r. Gabriel Robertson, 2015)

Un copil din America proaspăt cucerită de westernuri îşi petrece după-amiezile imitând nonşalanţa unui cowboy versat cu pălăria trasă pe ochi, cu pistolul mereu pregătit şi cu paharul aproape, doar că-n locul unei mese soioase de salon, unde să-şi aşeze picioarele acolo unde mama grijulie l-a învăţat că stau farfuriile şi tacâmurile, puştiul are la dispoziţie balansoarul de pe veranda cu flori pentru a-şi exersa postura masculină demna de un erou al Vestului Sălbatic. Dar măcar îşi va îndeplini un vis respectând valorile predate unui copil ascultător. Din banii economisiţi va putea cumpăra o puşcă, spre oroarea mamei prăpăstioase care, în loc să-i vorbească folosind tonul adecvat Vestului Sălbatic, îi aminteşte că până va creşte mare nu va fi decât un ţânc aflat la cheremul unei gospodine isterice şi cicălitoare. Norocul puştiului intrat sub dictatura cotcodăcelii de cloşcă lipsită de tact a mamei este alegerea cadoului făcută de însuşi vânzătorul magazinlui. În locul unei arme, el îi oferă o chitară, spunându-i că odată stăpânite sunetele nu va mai fi nevoit să folosească vreodată gloanţele pentru a se face respectat în Vestul Sălbatic. Povestea este reală, iar numele de familie scris pe uşa casei îţi dezvăluie identitatea artistului care a primit cea mai frumoasă lecţie de viaţă chiar de ziua lui.

ShortsUP Musicology - Inainte de stingereÎnainte de stingere (r. Shawn Christensen, 2012)

Exact când se pregătea de actul final premeditat, specific unei despărţiri brutale de viaţă în cada inundată de sânge, Richi, un fost consumator de droguri, primeşte un telefon în care sora lui, nimeni alta decât întruchiparea copilui responsabil al familiei, îl imploră să joace rolul bonei pentru fiica ei, un copil aparent ursuz, ce abia renunţă la ecranul smartphone-ului pentru o minimă conversaţie amabilă. Telefonul nu numai că îi dă planurile tragice peste cap, dar îl obligă să mai suporte, pe lângă propria depresie, şi toanele unei fetiţe răsfăţate, la fel de tristă, ce a preluat un talent insuportabil de la mamă: bodogăneala ce-l distruge nervos pe interlocutor, mai ales când îi repetă într-una că nu îi este permis s-o ducă în alte locuri decât cele notate de mama ei pe o listă deloc generoasă. Totuşi, Richie nu respectă regulile, iar abaterea de la traseul avizat de sora lui duce spre o surpriză ce va schimba dinamica familiei şi îl va abate, şi pe el, de la planurile suicidare. Câştigătorul unui Oscar pentru scurtmetraj, Înainte de stingerereuşeşte să comprime, în câteva minute, intensitatea unui film de cel puţin 90 de minute despre tensiunile dintr-o familie, însingurare, nevoia de afecţiune şi conflictul dintre fraţii diferiţi, dar şi între generaţii. Punctul forte: scena în care nepoata renunţă la ecranul telefonului pentru a dansa pe muzica preferată în mijlocul pistei de bowling, iar coloana sonoră exprima tot acel amestec dintre candoare şi disperare, dintre tristeţea rămasă precum o dâră de melancolie în urma unei decizii radicale şi nevoia protagonistului de a se agăţa de ultima promisiune a unei apropieri umane.

Confruntări pe muzică

ShortsUp Musicology - EmoEmo (r. Neil Triffett, 2014)

Cu toţii ne amintim de înfruntările din războiul psihologic din adolescenţă, în care două grupări cu viziuni opuse asupra existenţei îşi disputau teritorii. În stilul filmelor cu liceeni americani, Neil Triffett a regizat un scurtmetraj care îmbină elementele unui musical şi ale unui roman comercial din categoria Romeo şi Julieta pentru puştanii ce se feresc de clasici, doar că-n locul familiilor ce se detestau de moarte vei descoperi tribul rockerilor supăraţi pe tot ceea ce este superficial în viaţă, reprezentaţi în lumina tuturor stereotipurilor asociate unui rocker de haterii care nu-l înţeleg: ura faţă de culorile vii, tuşul negru, mimica încruntată sau furia, şi tribul elevilor cuminţi, iubitori de religie, dar care se comportă mai degrabă precum nişte religiopaţi, ce-si varsă ura, pitită sub zâmbetele inocente, în versuri cucernice homofobe despre cum cel de sus îi omoară pe sodomiţi şi în acte pasiv-agresive, menite să-i scoată din minţi pe inamicii cu tricouri negre, astfel încât să pară mereu băieţii răi în lupta pentru sala de repetiţii a liceului. Pe fondul acestor ostilităţi, o asiatică din tabăra celor duşi la biserică îi face avansuri subtile, sub forma unei invitaţii la slujbă, unui băiat din tabara Emo. Nu-l determină să cânte împreună cu ea la corul de duminică, dar un tricou galben tot îl convinge să poarte, spre disperarea prietenilor. Când războiul se mută în zona dulapurilor personale, devenite ţinta actelor umilitoare, deznodământul este o comedie.

ShortsUP Musicology - West Bank StoryPoveste din West Bank (r. Ari Sandel, 2005)

Poate unul dintre cele mai amuzante scurtmetraje de la ShortsUP a fost Poveste din West Bank, care aminteşte, de data aceasta, sub forma unui musical satiric, de lupta pentru stabilirea graniţelor unui teritoriu cât se poate de real. De-o parte sunt evreii, reprezentaţi de angajaţii unui fast-food cu mâncare tradiţională, de cealaltă parte, palestinienii, ce vor să-şi atraga clienţii prin mâncărurile condimentate învelite în lipie. Se ameninţă reciproc, încep să arunce pietre în dispozitivele culinare ale adversarului, se bucură zgomotos şi frenetic de răul vecinului, dar nu pot opri relaţia dintre un soldat israelian şi una dintre angajatele fast-food-ului palestinian. Să faci o comedie dintr-o confruntare având urmări cumplite pentru locuitorii unei zone de conflict poate fi o impietate, dar Ari Sandel evită efectul grotesc şi acuzaţiile privind o atitudine părtinitoare. Totuşi, exact când îl apreciai că a menţinut un scor egal în meciul tachinărilor, trebuie să recunoşti că finalul a fost confiscat de umorul evreiesc odată cu livrarea unui răspuns la întrebarea cuplului mixt dornic de a-şi face un cuib de nebunii: Unde pot să traiască în pace arabii şi evreii?

Desene şi arii

ShortsUP Musicology - Arii pentru o vacaArii pentru o vacă (r. Dan Lund, 2015)

Cine a zis că sensbila văcuţă este bună doar pentru muls şi prepararea unui hamburger să facă bine să o asculte cântând pe diva înzestrată cu o coadă mătăsoasă, ochii umezi ai unei sentimentale, voce de soprană şi ţinută de Broadway din amuzantul desen animat Arii pentru o vacă. Prin duioşia unui personaj dintr-o carte pentru cei mici şi comicul stârnit de gesturile rafinate atribuite unei necuvântătoare asociate mai mult cu docilitatea şi lentoarea greoaie, Dan Lund a creat o poveste plină de culoare şi un discurs muzical oferit de văcuţa neapreciată unui fermier lipsit de sensibilitate.

ShortsUP Musicology - Valor CatPisica Valor (r. Ben Reicher, 2015)

Amintindu-ţi de eroii copiăriei – Superman şi Batman- şi de benzile desenate, Ben Reicher îmbină animaţia şi povestea spusă prin vocea demnă de ariile unei opere într-un scurtmetraj despre un primar deghizat într-un justitiar cu puteri supraomeneşti. Când inamicul său creează în laboratorul secret un personaj negativ ce se dezvoltă în câteva luni cât alţii într-un an, eroul salvator va recurge la nişte strategii comice pentru a elibera oraşul de răufăcătorul ce vrea să devină o copie a sa, dar cu mult mai multe puteri. Deşi conţine toate clişeele unui film comericial, regizorul scurtmetrajului animat Pisica Valorrecurge la o turnură amuzantă cu iz de parodie, greu de anticipat.

 

feature image: meryllhardt.blogspot.com

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here