Sicilia – 5 locuri care nu trebuie ratate – a doua parte

0
2980

Ajunsesem în prima parte a călătoriei în orașul Taormina, a treia destinație din Sicilia. E greu să te desprinzi de plajă pentru a te îndrepta ca un turist conştiincios spre obiectivele urmărite. Dar Taormina este destul de mică, aşezată pe un versant, iar vizitarea ei nu necesită o planificare strictă.

Taormina – Isola Bella

Se ajunge aici fie cu trenul, caz în care vei străbate o distanţă considerabilă (cam 3 km) pe o autostradă plină de serpentine până la telefericul care te va duce la destinaţie, fie direct cu autocarul. Dacă optezi pentru prima variantă, vei avea timpul necesar să te minunezi de arhitectura vilelor răsfirate de-a lungul coastei, dar mai ales să faci o mică pauză de soare pe ţărmul din apropiere de Isola Bella, cea care îşi merită numele cu prisosinţă.

       

Muzeul natural de pe insulă este frumos, dar şi mai frumos este peisajul care se schimbă pe măsură ce urci spre vârful acesteia. Drumul până la Isola Bella, o fâşie îngustă de pământ care se pierde în apă, este el însuşi de poveste, dar puţin cam abrupt. Plaja de aici, oricât de splendidă, nu este totuşi foarte comodă. Absenţa nisipului și pietrele alunecoase sunt aspecte puţin cam iritante, dar disconfortul devine aproape insesizabil atunci când priveşti la toată frumuseţea din jur.

       

Ajungând în centrul oraşului, nu trebuie decât să urmezi drumul principal, şi toate cele ce merită văzute ţi se vor dezvălui treptat: fabulosul Teatro Greco (mai impunător decât cel siracuzan), Biserica Santa Caterina, Domul, Palatul Ducilor, Biserica San Domenico etc.

Pentru o panoramă care îți taie respirația, urcă spre castelul din Taormina: drumul te va epuiza, dar, când vei ajunge la destinaţie, satisfacţia e garantată. Încearcă să îţi planifici acest urcuş astfel încât să prinzi apusul acolo: vei înţelege ulterior de ce…

Taormina este locul ideal pentru plimbări pe înserat: tocmai când credeai că mai bine de atât nu se poate, vei descoperi splendida faţă nocturnă a oraşului şi vei adăsta admirând puzderia de lumini de pe coastă. Iar în promenada ta, s-ar putea să treci pe lângă o Kirsten Dunst la fel de absorbită de peisaj ca şi tine…

Vulcanul Etna

Multiplele perspective asupra vulcanului Etna, cel care hotărăşte destinul insulei, s-ar putea să te intrige şi să te determine să-ţi doreşti să îl vezi mai de aproape. Excursiile până acolo se pot planifica lejer din oricare dintre locurile menţionate anterior. Iar în ceea ce priveşte urcatul efectiv, acesta se face cu un teleferic destul de precar şi tremurător, într-un drum scurt, dar cam scump (în jur de 25 de euro). Ajuns sus, te va încânta mai puţin aspectul arid al vulcanului, cât modul ireal în care norii plutesc şi se evaporă într-o curgere hipnotică: vei avea astfel parte de un alt moment de uimire în faţa frumuseţii Siciliei. Dacă decizi să te întorci pe jos, varianta cea mai economă şi inspirată, dar mai solicitantă din punct de vedere fizic, te vei bucura mai mult timp de panoramă şi de aerul tare şi proaspăt, dar nu atât de rece pe cât te-ai fi aşteptat.

         

 Palermo

Pentru a cunoaşte inima Siciliei este esenţială o scurtă escapadă la Palermo, capitala insulei. Aici se schimbă oarecum registrul: totul este mult mai vast şi mai impunător … şi mult mai scump. Se păstrează nealterat eclecticul arhitectural din Catania, iar prezenţa orientală difuză conferă exotism oraşului, îmbinându-se cu stilurile europene.

E greu de crezut că odată, demult, statuile nude din fântâna centralei Piazza Pretoria au scandalizat în asemenea măsură încât aceasta a fost numită ‘fântâna ruşinii’ – par mult prea anoste pentru aşa ceva…

Părăsind acest loc, se ajunge foarte uşor la Catedrala din Palermo, monument cu alură copleşitoare, de pe terasa căruia poţi admira în voie panorama oraşului. Analizând îndeaproape arhitectura Catedralei, vei descoperi în stilurile diverse ale construcţiei o sinteză a istoriei locului.

                

Pentru a înţelege pe deplin trecutul Siciliei, Palermo este locul care trebuie vizitat pe îndelete: de la barocul bisericilor şi palatelor de pe Strada Maqueda până la orientalismul castelului Zisa, oraşul este un deliciu pentru cei pasionaţi de istorie şi de artă. Şi oricând ameninţă să devină greoaie asimilarea atâtor şi atâtor informaţii. O tură prin piaţa alimentară Vucciria te va relaxa, răsfăţându-te cu toate sortimentele de nuci, fructe, seminţe etc. şi delicioasele deserturi din marţipan colorat sau de îngheţată (un sfat ar fi să o ocoliţi politicos pe cea de dude, oricât de mult ar încerca vânzătorii să vă tenteze).

Şi pentru a continua momentele de relaş, ziua ar trebui încheiată boem pe malul mării, admirând apusul în pitorescul port din Palermo.

                  

Ar fi multe alte locuri care merită cu prisosinţă vizitate în Sicilia, pe lângă cele descrise. Fără doar şi poate, insula e făcută spre a fi străbătută de-a lungul şi de-a latul cu entuziasm de explorator şi cu o cameră bună la purtător. Oricum ar fi, indiferent cât de puţin apuci să vezi în acest loc glorios de frumos, călătoria în Sicilia va fi suprem relaxantă, dar și efervescentă și picantă. În plus, își va face datoria oricărei călătorii reușite, aceea de a te ajuta să îți aminteşti cât de simplu e să fii fericit.

Citește și Sicilia – 5 locuri care nu trebuie ratate – prima parte

Top 10 lucruri de bifat cand esti la Venetia

Din dragoste pentru Roma – 10 filme cu si despre Roma

Filme italiene- cum traiesti La Dolce Vita

Top 5 filme cu Monica Bellucci

Sicilia – 5 locuri care nu trebuie ratate – prima parte

Venetia – Top 10 lucruri de vazut si facut cand esti la Venetia

Din dragoste pentru Roma – 10 filme cu si despre Roma

Filme italiene- cum traiesti La Dolce Vita

Top 5 filme cu Monica Bellucci

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here