Sindromul Venetia – laguna dormitor comun

0
629

Pot spune deja că Sindromul Veneția, realizat de Andreas Pichler, se înscrie pe lista filmelor documentare favorite de la Festivalul Astra 2013.

Personajul principal este Veneția, orașul asaltat în fiecare zi de mii de vizitatori, veniți din toată lumea – uneori, numai pentru o zi – să trăiască o experiență intermediată, de cele mai multe ori, doar de aparatul de filmat sau de fotografiat. Veneția, ca obiect turistic, se confruntă cu paradoxul oricărui oraș apăsat de propria istorie și tradiție: trebuie să conserve o imagine – acea imagine care îi conferă identitate –, adică să rămână neschimbată și, totodată, să răspundă nevoilor cotidiene ale locuitorilor lui. Se pare însă că Veneția eșuează în această a doua misiune a sa. 

Ceea ce face ca acest documentar să se distingă sunt imaginea lui cu valențe estetice deosebite (datorată lui Atila Boa), personajele care, prin propria poveste, dezvăluie însăși povestea Veneției, maniera inteligentă de a conduce această dezvăluire, evitarea comentariilor, mânuirea controlată, dar neconstrângătoare, a întregii construcții. Pichler știe foarte bine să-și conducă subiectul, dozează bine imaginea descriptivă a orașului și intervențiile personajelor, obținând un produs finit bine conturat ideatic și unitar estetic. 

Sâmburele acestui film este, totodată, și un semnal de alarmă: Veneția nu le mai aparține locuitorilor ei, împuținați la număr, și ajunge să fie doar un produs comercial care respectă regulile pieții. Este ocupată de tot mai mulți vizitatori, de tot mai mulți cumpărători de suveniruri și de imobile, care ajung să-i împingă spre periferie pe vechii locuitori ai orașului, pe aceia care știu ce înseamnă cu adevărat Veneția, devenită pe zi ce trece un Disneyland.

Așa cum afirmă unul dintre „personajele” documentatului, „Veneția a ajuns un dormitor comun”. Numai că băștinașii sunt constrânși să-și părăsească patul, pentru a le face loc străinilor. Instituțiile publice dispar odată cu populația orașului, fiindcă presiunea pieței imobiliare este tot mai mare. De la Oficiul Poștal central până la locuințele care odinioară le-au aparținut venețienilor, cam totul trece în mâinile „barbarilor” (folosit în sensul lui cultural tare). Francezi sau americani, noii proprietari cumpără sau închiriază apartamente (uneori, clădiri întregi) pentru a petrece în ele doar câteva zile pe an.

În timpul acesta, venețienii, strânși cu ușa, se gândesc tot mai serios să-și părăsească locul de baștină care nu-i mai dorește. Ori îi dorește doar ca figuranți sau vânzători de suveniruri. Veneția se transformă, potrivit documentarului lui Andreas Pichler, într-o vitrină frumoasă și strălucitoare pe dinafară, dar putredă pe dinăuntru. La fel ca apele din canale, „barbarii” erodează vechea așezare a lucrurilor și lasă în urma lor doar moloz. Mania consumerismului atacă din temelii orașul și oamenii săi. Tot mai șubredă, Veneția se surpă pe zi ce trece.

Galeria personajelor care fac portretul Veneției este una, prin natura ei, selectivă. Dar selecția este bine făcută. Prin fața camerei de filmat se perindă un barcagiu care le mută oamenilor lucrurile de colo-colo (și, în cele din urmă, pe ale sale, dar pe uscat, cu o camionetă), o doamnă în vârstă, o intelectuală de modă veche și foarte simpatică, un agent imobiliar dezamăgit sau un ghid turistic. Fiecare are de spus, cu amărăciune, ceva despre „sindromul” venețian. Nu e răutate și nici ranchiună în mărturisirile lor, ci doar o mare decepție. Nu spun „să plece ei, ca să rămânem noi”. Vor doar să (mai) aibă și ei un loc în propria casă.

 

Andreas Pichler este regizor și autor de documentare. A urmat Filosofia și Studii Culturale La Bologna și Berlin. Filmele sale au fost prezentate în festivaluri și la posturile TV europene. În 2004 a primit distincția „Grimme Award”.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here