Sirena si alte povestiri – Calatorie in inima Siciliei

0
1198

Nu există memorii, scrise chiar şi de personaje insignifiante, care să nu conţină valori sociale şi pitoreşti de prim ordin. Faptul de a ţine un jurnal sau de a scrie la o anumită vârstă propriile memorii ar trebui să fie o datorie “impusă de Stat”, materialul adunat după trei sau patru generaţii ar avea astfel o valoare inestimabilă, multe probleme psihologice şi istorice, de care umanitatea este preocupată, ar putea fi rezolvate. Sunt cuvintele prin care autorul romanului Ghepardul, Giuseppe Tomasi di Lampedusa, membru al aristocraţiei meridionale aflate la apus, îşi începe derularea amintirilor şi a primelor impresii vizuale rămase din copilăria revizitată de parcă ar fi un paradis pierdut al încăperilor cu tapet de mătase, jocuri de lumini prelinse printre storuri în zilele cu arşiţă şi tablouri campestre din Sicilia livezilor de măslini, a piaţetelor gălăgioase, a trupelor de artişti ambulanţi, dar şi a grădinilor înmiresmate şi a râpelor sterpe. Publicate după moartea sa, într-un volum care includea şi trei proze scurte inedite, descoperite în manunescrisele sale – Sirena, Bucuria şi legea, Pisoiaşii orbi– aceste amintiri păstrează nu numai memoria intimă a unui mare scriitor ce a putut capta istoria zbuciumată din perioada însufleţită de modelul unui Garibaldi, a reunificarii Italiei, ci şi spiritul, psihologia şi imaginarul unei lumi sălbatice, nesupuse, unde nostalgia strălucitoare, lirismul, ambţia venală, impulsivitatea machistă, lăcomia pantagruelic- ostentativă, melancolia din amiezile toride, pofta de viaţă, legendele şi mizeria crâncenă se îngrămădeau pentru a imortaliza o Italie meridională adesea hulită de piemontezii ce au considerat-o multă vreme pântecul din care scăpau demonii barbariei.

Primele amintiri sunt mereu inundate de lumina care poate reflecta şi exprima intensitatea emoţiilor înainte de apariţia cuvintelor sofisticate, capabile de a reda întreaga coloratură a vieţii lăuntrice. Iar pentru Lampedusa, lumina primelor amintiri avea o localizare precisă. Era în acel tărâm al mării cu miresme aparte, dacă îi dăm crezare protagonistului din Sirena, deopotrivă locuit de zei şi de măgari, unde instinctele luau forme diverse, dar obiceiurile proaste nu se schimbau, în care miroseau atât mizeria, cât şi rozmarinul de pe munţii Nebrodi, mierea din Mellili, arborii de fistic şi livezile de lămâi şi portocali ce-şi trimiteau boarea până la Palermo. Aţi ghicit acea Sicilie rustică, picturală şi arhaică, dinaintea filmelor despre mafioţi şi gangesteri mărunţi, o Sicilie care l-a transformat pe Lampedusa într-un cameleon literar, devenit în Pisoiaşii orbi martorul lucid al ultimelor extravaganţe îngăduite risipitoarei aristocraţii meridionale ajunse la sapă de lemn şi ameninţate de rapacitatea plebeilor cu instinct de cămătari şi mentalitate de latifundiari, dispreţuiţi când se aflau în ipostaza de plăvani, şi capabil, în Sirena, de un lirism vizual ce i-ar face invidioşi până si pe romanticii având ştate vechi în descrierea contopirii dintre natură, miturile acvatice, reveriile pline de siluetele nimfelor de marmură şi iubirea nepământeană ce salvează primele incursiuni erotice de la vulgaritate. După ce te-ai lăsat purtat prin galeria imaginilor bucolice, inundate de inocenţa copilului visător ce preferă compania volumelor din biblioteca palatului preferat, descrise printr-o derulare senzorială a memoriei în care s-au păstrat peisajele Siciliei pline de contraste, vei avea parte de o incursiune abruptă în psihologia regiunii, prin cele trei proze scurte în care vei descoperi un aristocrat versatil atunci când se apucă de scris, capabil fiind să descrie veridic şi problemele spionoase din tabăra opusă, pe care le suprinde cu acuitatea unui psihanalist, dramatismul unui regizor neorealist, concizia şi duioşia unei nuvele cehoviene (în povestirea Bucuria şi legea) şi apăsarea unei drame sociale atât de sfredelitor captate în povestirile scrise de Pirandello.

Poţi simţi întreaga umanitate siciliană trepidând sau capitulând precum o jivină obosită, moleşită de soare şi de lipsuri, în povestirile scrise de Lampedusa, ce pare să fi netezit calea urmată de Pavese. Este o umanitate care îţi este revelată în straturi de vicii, miresme şi nuanţe, precum un festin local încărcat de sosuri grele, condimente şi arome stridente, sau în fastul decrepit al unor nobili faliţi, ce seamănă cu palatele din care strălucirea a fost alungată de multă vreme, dar se încăpăţânează să-şi mai lase amintirile în faţada impozantă, în statuile de marmură, în argintaria încă neamanetată, în rutina cinelor din grădina şi în jocurile decorative ale unui tapet de mătase decolorată. Ajungi să înţelegi mentalitatea arhaică din spatele rapacităţii şi a setei de putere şi influenza, adesea reprezentate simplist în multe filme despre mafioţi, atunci când parcurgi povestirea Pisoiaşii orbi, având consistenţa unui microroman ce ar fi putut fi transformat într-un roman-fluviu despre ciocnirea nobililor sărăciţi cu noii stăpâni ai locului ridicaţi din rapacitatea cumparării obsesive a moşiilor lăsate în paragină de oamenii de vază, sau într-o sagă despre înălţarea unei familii de latifundiari sicilieni ce râvneau la statutul aristocraţilor, propulsaţi in lumea bună de un pragmatism plebeu, considerat grosolan şi primitiv. Întâlnirea dintre aristocraţia decăzută şi noii stăpâni ai locului, fără de blazon, nu are nevoie de sute de pagini. Dialogurile amuzante dintr-o singură scenă îi sunt suficiente lui Lampedusa pentru a surprinde mecanismele construirii unor mituri locale, prin caricaturile distorsionate ale dispreţului şi nişte scorneli abundente precum un arabesc de bârfe.

Pe cât de necruţător este cu persoajele siciliene din Pisoiaşii orbi, pe atât de îngăduitor este cu protagoniştii din Sirena, doi bărbaţi din generaţii diferite, pe care vârsta şi epoca îi despart precum plăcile unei lumi interioare scindate între Erosul pulsiunilor de rând şi cel transformat în pasiunea pentru artă şi cultura antichităţii greceşti. Pe fundalul ascensiunii fasciste din anii ’30, un reputat elenist îşi rememorează tinereţea primilor zori ai erotismului printr-o poveste de iubire la graniţa dintre oniricul halucinant, bine hrănit de închipuirile însinguratului izolat în mijlocul unor mituri traduse şi reinterpretate cu fervoarea unui lingvist cu obsesii de arheolog, şi realitatea filtrată prin introspecţiile unui mizantrop erudit ce poate răspândi nişte reflecţii de o luminozitate nebănuită asupra naturii umane. Prin Sirena, Lampedusa pare să fi dorit purificarea imaginară a unei lumi ameninţate de sărăcie, brutalitate şi feudalism, amintindu-ţi că patria lui, Sicilia a fost cândva un loc al frumuseţii mitologice, luminoase precum fotografiile cu statui antice de marmură, ce tapetau pereţii din apartamentul modest al protagonistului. Sirena este reîntoarcerea la acea lume a poveştilor citite în palatul Santa Marguerita, bijuteria familiei Lampedusa, ale cărui ornamente, mătăsuri şi mobile formau jocuri de lumină pentru a transforma încăperile ascunse de arsiţa amiezii într-un sipet al zânelor.

Prozele şi amintirile fragmentate din acest volum sunt o incursiune reconfortantă, invadată de lumina meridională prăvălită peste ţărmuri şi valuri, o călătorie în Sicilia de altădată şi o radiografie colectivă sentimentală, perturbată uneori de nişte peisaje dezolante. Este o declaraţie de iubire pentru o regiune ademenitoare, dar şi aspră, care, prin fluxul memoriei afective, poate deveni cea mai frumoasă dintre lumile posibile tocmai datorită contrastelor umane greu de iubit în acelaşi timp, dar imposibil de ignorat într-un jurământ de fidelitate.

Sirena si alte povestiri - copertaEditura Humanitas Fiction, 2016

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here