The Sower (Le Semeur) – Un barbat pentru toate femeile singure

0
1414
foto: ARP Sélection/http://www.allocine.fr/film/fichefilm-243262/photos/detail/?cmediafile=21459405

Clasica poveste a străinului care vine să tulbure vieţile femeilor dintr-o aşezare liniştită este reinterpretată într-un film de epocă atipic, inclus în secţiunea competiţională a Festivalului Filmului Francez 2018. Acest film, intitulat Le Semeur, impresionează prin imagini ce transformă în tablouri contemplative acele scene în care trăirile se dezlănţuie sau în care pătrunzi în intimitatea afectivă a personajelor.

Prin imaginile picturale cuceritoare, regizoarea Marine Francen vorbeşte despre sexualitatea femină într-o poveste ce se petrece într-o eră în care acest subiect era un tabu, însă nu şi pentru locuitoarele unui sat francez din secolul al XIX-lea. Acestea nu ezitau să îşi asume şi apoi să îşi împărtăşească fanteziile. Nu se temeau nici măcar de consecinţele deciziilor scandaloase când peisajele pitoreşti ce invită spectatorul la reverie deveneau pentru ele imaginea claustrării, a lipsei de speranţă. Speranţa şi pofta de viaţă au fost alungate din universul lor după ce toţi bărbaţii satului au fost arestaţi şi duşi departe ca pedeapsă pentru implicarea lor în revoltele organizate împotriva nepotului marelui Napoleon – cunoscut sub numele de Louis-Napoleon Bonaparte (Napoleon III) – care se visa noul împărat al Franţei, reprimând opozanţii adepţi ai republicii.

Când se trezesc fără bărbaţii care ar fi trebuit să le confirme feminitatea şi să le permită să devină mame, personajele feminine ale filmului Le Semeur îşi pierd sensul existenţei. Fiecare zi ce trece de la arestarea soţilor sau iubiţilor le aminteşte dureros de speranţele zădărnicite prin absenţa celor ce le-ar fi oferit fericirea la care sperau majoritatea femeilor din acele vremuri şi care nu era posibilă fără un bărbat care să le ia de neveste. Fetele bune de măritat s-ar fi lăsat pradă unei disperări ce ar fi putut deveni agonizantă dacă nu le-ar fi venit ideea salvatoare ce urma să încălce orice normă a educaţiei puritane din acele vremuri: transformarea primului bărbat care va nimeri în satul lor în partenerul tuturor.

Bărbatul aşteptat cu atâta ardoare ar fi trebuit să îi ofere fiecăreia copilul visat, însă mai toate fetele nemăritate din sat recunosc în sinea lor că marele scop al acestui străin în care îşi pun toate speranţele ar fi satisfacerea curiozităţii legate de prima experienţă sexuală. Una dintre cele pentru care prezenţa unui bărbat este legată de o astfel de curiozitate este tânăra Violette, devenită personajul feminin principal. Ea este prima care va fi remarcată de Jean (Alban Lenoir), străinul misterios nimerit în satul femeilor singure. Cei doi se apropie datorită pasiunii comune pentru lectură (Violette este singura femeie din sat care ştie să citească).

Interpretată de Pauline Burlet, Violette este o variantă atipică a fecioarei delicate, inocente şi neştiutoare. Deşi ai avea tendinţa să afirmi că revezi aceeaşi tipologie a tinerei naive, care nu este conştientă încă de farmecul exercitat asupra bărbatului uns cu toate alifiile, modul în care Marine Francen construieşte personajul te va surprinde. În filmul ei, virginitatea, inocenţa şi prima iubire nu fac parte dintr-un scenariu în care lipsa experienţei sexuale devine un semn al vulnerabilităţii feminine cauzate de genul acela de educaţie regidă menită să condamne libertatea senzuală. Nici Violette, nici vecinele ei aflate la vârsta primelor experienţe sexuale nu sunt ignorante în totalitate. Îşi cunosc trupul şi nu se tem de senzaţiile pe care morala austeră le condamnă. Rămase neconsolate şi debusolate în satul depopulat şi izolat, protagonistele îşi demonstrează că ştiu să-şi urmărească planurile asumându-şi un curaj neverosimil pentru femeile din acea perioadă, considerate, azi, de noi a fi ireal de supuse.

Acest film de epocă apreciat datorită calităţilor vizuale strâneşte curiozitatea datorită unei poveşti neverosmile, dar care atrage tocmai deoarece i se pare spectatorului greu de imaginat, mai ales într-o anumită epocă. Este genul de poveste bazată pe acel amestec ispititor între dorinţe nemărturisite ce evoluează imprevizibil, rivalităţi feminine ce permit infiltrararea suspansului şi un personaj masculin carismatic. Însă trebuie să ştii că scenariul a plecat de la o poveste reală, mărturisită în cartea L’homme semence, ce a fost scrisă la peroana I de o femeie pe nume Violette Ailhaud, care a trăit povestea personajului feminin central – Violette. Paginile scrise au fost ascunse multă vreme şi lăsate de autoare ca moştenire femeilor din familia ei. Manuscrisul a putut fi citit abia în 1951, la un secol după evenimentele reale.

Un punct forte al regizoarei a fost abilitatea de a prezenta credibil o poveste incredibilă pentru acele vremuri în care femeile nu cunoşteau emanciparea. Credibilitatea este dată tocmai de captarea vitalităţii şi frumuseţii unui tărâm pitoresc luat în stăpânire de femeile ce se lasă pradă unei dorinţe de necontrolat, unei anarhii a simţurilor ce are loc în paralel cu situaţia politică marcată de răsturnarea vechii ordini. În acest loc pictural, feminitatea descătuşată poate să respire în voie, iar orice gând curajos, considerat nebunesc, devine firesc pentru ele, tocmai deoarece evenimentele ce zguduie Franţa sunt unele nefireşti pentru a mai fi respectată vechea lege patriarhală.

Nu vezi în spaţiul populat de personajele feminine acele elemente ce devin stâlpii complicităţii patriarhale opresive, care înfierează de obicei libertatea. Nu există un preot care să le inoculeze culpabilitatea în faţa dorinţelor sexuale. Nu se mai fac auzite nici măcar vocile mamelor care să vegheze castitatea fiicelor susţinând interdicţiile habotnice. Aşadar nu este nimeni care să tragă semnalele de alarmă cu scopuri moraliste. Ai putea spune că femeile pot face tot ce le taie capul odată rămase fără bărbaţii satului, aşteptand nerăbdătoare să se arunce în braţele străinului.

Nimerit în satul unde guvernează noua anarhie feminină, până şi personajul masculin devine imprevizibil pentru spectator. Interpretat de Alban Lenoir, bărbatul ce soseşte în satul lui Violette este mai puţin dispus să îşi exteriorizeze adevăratele intenţii, spre deosebire de personajele feminine ce devin din ce în ce mai expansive când se lasă pradă freneziei senzuale. El pare să deţină un rol pasiv, arătându-se copleşit de asaltul dorinţelor feminine. Ritualul ademenirii erotice are loc pe fundalul naturii aflate în sezonul fertilităţii. Vei vedea astfel o desfăşurare de tablouri cu femei care trimit ocheade în timp ce bărbatul le umple ulciorul cu apă sau care pândesc nerăbdătoare printre spicele de grâu ce amintesc de scenele din tablorile lui François Millet.

Le Semeur impesionează prin acumularea lentă a tensiunii şi prin ritmul domol ce le oferă personajelor feminine răgazul de a-şi conştientiza schimbările, dorinţele şi senzaţiile transmise de propriile corpuri. Dorinţa se insinuează treptat în activităţile rutinei campestre, însă are momente decisive în care ajunge de nestăvilit, schimbând vieţi. Mijloacele vizuale ce transpun această dorinţă strecurată printre activităţile de zi cu zi ale personajelor feminine înlocuiesc realismul apăsător al acelor ani tulburi cu scene demne de tablouri bucolice în culori vii, calde. Lumina ce scaldă languros peisajele creează multe alăturări cromatice plăcute ochiului, trimiţând la picturile marilor peisagişti ai secolului XIX.

Filmul va fi însă dezamăgitor pentru cei ce îşi imaginau o desfăşurare năucitoare a sexualităţii şi a rivalităţilor feminine. Lipsesc imaginile incandescente şi ţesătura complicată a intrigilor. Dorinţele nu se transformă într-un vulcan devastator, ci se desfăşoară molcom. Evenimentele imprevizibile ce ar fi putut scoate la suprafaţă pulsiunile de nestăvilit într-un mod tulburător şi trepidant sunt înlocuite de succesiunea blândă a cadrelor picturale ce transmit simboluri vagi referitoare la universul personajelor.

Folosindu-se de scenele ce seamănă cu nişte picturi în care fiecare detaliu neînsufleţit devine un simbol ce trădează senzual gândurile şi emoţiile ascunse, regizoarea a urmărit mai degrabă să stârnească empatia spectatorului decât o evoluţie spectaculoasă a poveştii ce promitea multe conflicte suculente. Nu este un film de acţiune, însă dozarea tensiunii alungă plictisul asociat de obicei scenelor ce descriu rutina satului arhaic, unde libertatea manifestărilor individuale este limitată de lupta pentru supravieţuire.

Eclipsarea laturii narative de scenele statice dar care se dovedesc a fi vitale pentru imersiunea în psihologia colectivă a protagonistelor nu reduce intensitatea filmului şi nu îi dă spectatorului impresia că a pierdut timpul. Dimpotrivă, acest debut în lungmetraj de ficţiune îi va face pe mulţi să aştepte cu nerăbdare viitoarele filme semnate de Marine Francen.

Vor fi încântaţi mai ales fanii acelor cineaste dornice de a transpune universul feminin în situaţii exceptionale, insolite, prin alegerea unor protagoniste ale căror trăiri secrete palpită în medii ce pot fi percepute drept aride, copleşitoare pentru libertatea afectivă. Atenţia pentru detaliile picturale, abordarea laborioasă a scenelor ce includ confesiunile personajelor femine şi proiecţia sentimentelor tulburătoare asupra imaginii idealizate ale unui personaj masculin îi vor duce pe mulţi cu gândul la filmele de epocă regizate de Sofia Coppola, mai ales la recentul The Beguiled, premiat la Cannes.

Cu toate că diferă modul în care evoluează dinamica relaţiei dintre personajele femine după apariţia bărbatului asupra căruia îşi proiectează dorinţele şi fanteziile, dar şi modul în care se detaşează de tabloul colectiv protagonista mai sofisticată, devenită preferata personajului masculin, filmele The Beguiled şi Le Semeur au în comun uimirea pe care o produc în rândul spectatorilor prin trăsăturile de caracter ale personajelor feminine. Atât Marine Francen, cât şi Sofia Coppola ştiu cum să extragă clişeele atât de prezente în filmele de epocă despre femeile îndrăgostite şi prezentate mai mareu ca fiind neajutorate când se trezesc ameninţate de şuvoiul emoţiilor ce pot atrage blamul colectiv, deviind aceste clişee spre o nouă direcţie mai puţin familială. Ambele regizoare au reuşit să combată prejudecăţile şi miturile privind modul în care femeile îşi asumau (sau negau) plăcerile înainte de revoluţiile sexuale din secolul XX.

Citeşte şi The Beguiled – Răstoarnă miturile dintr-un film de epocă despre femeia îndrăgostită

Top 10 filme de epocă

The Beguiled – Rastoarna miturile dintr-un film de epoca despre femeia indragostita

Top 10 filme de epoca pe care trebuie sa le vezi

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here