Stockholm – Ma iubeste, nu ma iubeste…dupa un one-night stand

0
737

Poate urma ceva profund şi de lungă durată după un one-night stand? Rămân ei împreună, sau el o va considera doar o târfuliţă ieftină, iar ea pe el un nesimţit misogin care nu poate accepta dreptul femeii de a experimenta fără obligaţii şi interogatorii biografice pe post de preludiu? Dar pe regizorul Rodrigo Sorogoyen nu-l preocupă rezolvarea dilemelor specifice relaţiilor de cuplu actuale. El vrea să redea mai degrabă acea stare de spirit neclară, ce se întinde între plecarea din clubul underground, unde are loc o petrecere cu indie rock şi muzică electronică deep, atunci când băiatul tupeist şi plin de prea multă încredere în farmecul personal vrea să o convingă pe misterioasa inaccesibilă cu aer de fată mofturoasă cuminte să plece împreună cu el, şi răsăritul romantic-urban văzut de la ultimul etaj.

Încă de la primele scene simţi că acest film este despre tine, dacă iubeşti să iei la pas oraşele după ora 4 dimineaţa, când pâlpâirile stridente ale neoanelor aruncă o voluptate melancolică asupra expresiilor bahice de pe feţele petrecăreţilor. Sunt redate perfect emoţiile adunate în acea oră magică de la finalul petrecerii, în care străzile abia dezmorţite pot să te facă să uiţi de teama de ridicol şi să te pierzi printre leii de oraş care duc tratative cu fetele alese în semiîntunericul clubului de la subsolul unei clădiri în paragină, tratative legate de noul loc unde îi va prinde răsăritul cu întrebarea La mine, ori la tine? pe buzele arse de prea multe shoturi. Ce-i drept, titlul filmului conţine o păcăleala. Nu este vorba despre celebrul sindrom, nici despre o noapte albă într-o capitală scandinavă, ci despre una petrecută într-un oraş spaniol care seamănă foarte mult cu Bucureştiul, cel puţin aşa reiese din cadrele alese.

La un moment dat vei avea un deja vu şi te vei întreba dacă nu cumva te-a filmat cineva cu o cameră ascunsă după ce i-ai lasat baltă pe amicii dornici de a se bucura de un concert în urbano-artistic-dărăpănatul club underground pentru a te îndrepta spre mica reuniune dintr-un bloc situat în Centrul Vechi, unde nişte foşti colegi de facultate au pus mână de la mână pentru a închiria un apartament de boem, cu tot bulină roşie, oferit la suprapreţ de o babă ce vrea să-şi scoată banii până la primul cutremur. Nu ajungi bine, că din holul blocului răsare un tip dezbrăcat ce vrea să-i demonstreze tipei abia agăţate că o iubeşte şi că ea este una specială în nopţile lui de amnezie alcoolică, toate intenţiile mature fiind mai credibile odată însoţite de gesturi teribiliste. Cunoscându-ţi bine prietenii te întrebi: Unde l-au mai găsit şi pe ăsta? Este unul dintre personajele filmului, ce îi face declaraţii amoroase (şi foarte amuzante!) în scara blocului unei tipe închise în ea, aparent nesociabilă, dar cu o minte ce naşte nişte replici pişcătoare, demne de zicala Apele liniştite sunt adânci.

Actorii Aura Garrido şi Javier Pereira intră atât de bine în pielea unor personaje demne de imaginea cuplului debusolat din marile oraşe, sudat mai mult de hazard şi de insecurităţile personale decât de intenţiile pe termen lung, încat ai impresia că îi ştii de undeva. L-ai văzut de atâtea ori de tipul expresiv, care, fără a fi neapărat o frumuseţe a la Brad Pitt, ci mai mult un bufon monden cu aspiraţii de Casanova în haine de hipster, este înzestrat cu acea charismă specifică unuia care se aruncă în apele tulburi ale petrecerii ştiind că nu are nimic de pierdut, nici măcar orgoliul de macho. Nu înţelegi de ce este irezistibil, cu toate acele replici penibile care îl fac să pară un puber disperat, salvat în ochii sexului opus doar de abilităţile sociale, bine antrenate în lumina difuză a clubului improvizat într-o casă veche, în care se recreează atmosfera unei petreceri de apartament cvasi-părăsit, acolo unde nimeni nu ia în serios pe nimeni, iar femeile îşi permit acea scăpare ce le face să accepte primele complimente, deşi nu cred în ele, urmând regulile unei distracţii fără planuri de a doua zi.

Dintre toate prezenţele feminine, protagonistul o alege pe cea trecută în dicţionarul de agăţat în categoria nesuferitelor sarcastice, cu alură misterioasă de stundentă serioasă, ce se ţine departe de centrul petrecerii şi care se lasă greu în prima ei nopte de pierzanie. Din păcate pentru orgoliul lui de mascul experimentat, ea se dovedeşte a fi o versată în citirea gândurilor şi în decodificarea măştilor sociale, ducându-l spre un postludiu ce îi va da viaţa peste cap. Aventura de-o noapte începe asemenea unui asediu perseverent al tipului histrionic, pe care un refuz îl ia pe nepregătite, mai ales dacă vine din partea unei tipe retrase, aparent cu mai puţină experienţă sexuală decât prietenele ei dezinvolte, aşadar o potenţială pradă uşoară pentru cel căruia îi place să se creadă irezistibil când aruncă toare acele replici puerile demne de un film cu Adam Sandler în postura de adolescent. Apare apoi un context în care flirtul pueril devine unui joc al tachinărilor ce scapă de sub control.

Pe neaşteptate, rolurile se vor schimba inexplicabil. Asediatorul va deveni cel vânat şi nesigur, iar misterioasa inaccesibilă va începe să ţeasă pâna victimei seduse ce nu vrea să părăsească apartamentul fantelui în postura de abandonată. El se va speria de ciudatele ei dovezi de ataşament şi de refuzul de a părăsi apartamentul şi de a ieşi din viaţa lui după noaptea consumată. Ambii îşi vor pune întrebări indiscrete, apoi se vor juca de-a şoarecele şi pisica, dorind să găsească exact acel răspuns care să-l prindă pe celălalt pe picior greşit.

Prin umorul stârnit de reacţiile stângace şi interpretările naive date unor situaţii evidente, se prelinge dureros o tensiune ce scoate la suprafaţă fragilitatea şi rănile unui ego forţat să plutească nestinghetrit prin era fricii de ridicol în faţa unui refuz erotic şi a groazei de a se implica în relaţii ce depăşesc faza pilulei de a doua zi. Cei doi protagonişti sunt presaţi de teama unui dimineţi în care lumina clară i-ar prinde nemilos dezbrăcaţi de stratul ce le apără emoţiile nearătate în public, pentru a nu stârni reacţiile de apărare ale celorlalţi, mereu sub forma unor hohote…de râs.

Filmul regizat de Rodrigo Sorogoyen te prinde şi fără a face neapărat apel la situaţii spectaculoase. Regizorul demonstrează că nu are nevoie decât de o bună cunoaştere a trăsăturilor emoţionale specifice generaţiei tale şi de nişte actori care să intre perfect în pielea personajelor, astfel încât dialogurile sumare şi perspectiva minimalistă, demnă de un film despre tineri ce aduce a noul val românesc, să producă totuşi acele situaţii neaşteptate, în care dramele nu trebuie să te cutremure, ci doar să îţi smulgă un zâmbet amar. Mimarea superficialităţii emoţioanale în relaţia de-o noapte a celor doi şi cadrele ce surprind acoperişurile oraşului exact în momentele trepidante ale filmului exprimă dorinţa de evadare într-o lume unde momentele cutremurătoare trebuie atenuate prin transformarea lor într-o succesiune de instantanee ale fericirii hedoniste, ce trebuie gustate la pachet cu acea contemplare din timpul mahmurelii nostalgice pe acoperişul ce-ţi permite o perspectivă detaşată asupra locurilor în care ai uitat de tine cu o seară înainte.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here