Suspendarea pedepsei – In cautarea escrocilor pierduti

0
278

Pentru a crea personaje consistente, Patrick Modiano renunţă la contururi ferme, alegând amintiri vagi şi răspunsuri evazive. O formulă repetată în toate romanele sale, dar care, în loc să ducă la plictis, i-a adus nişte cititori fideli, capabili să se bucure din plin de voluptatea unui timp pierdut pe străzile vechiului Paris (colindat în realitate sau doar imaginat). Pentru Modiano, fiinţa umană este un colecţionar de fotografii, de figuri paterne fantomatice, de mame fugare şi de alte prezenţe feminine adoptive care ascund multă compasiune şi fragilitate în spatele unui trecut dubios ce atârnă precum o reminescenţă malignă din anii Ocupaţiei, când mulţi parizieni au făcut un pact cu diavolul pentru a beneficia de plăcerile unei bunăstări clandestine.

Suspendarea pedepseiaminteşte tocmai de această fauna secretă a marginalilor parizieni ce s-au descurcat binişor în anii ’40, o perioadă revenită obsesiv în romanele scrise de Modiano, dar nu sub forma unui denunţ, ci, dimpotrivă, a dezvăluirilor voalate, a curiozităţii dublate de compasiunea unui personaj abandonat în copilărie în casa unor oameni având o reputaţie incertă, dar plini de candoarea stranie a şarlatanilor ce şi-au ratat vocaţia în lumea respectabilă şi cărora nu le-a mai rămas decât să devină complicii unor infractori cameleonici. Un astfel de personaj abandonat este şi Patoche, a cărui mamă pretindea că trebuie să plece într-un turneu teatral în nordul Africii şi al cărui tată abia îl mai vizita în satul de lângă Paris pentru a-i aminti că poate conta pe relaţiile de prietenie dintre acesta şi marchizul ce locuia în castelul din apropiere, dar pe care nimeni nu-l mai văzuse de mulţi ani, deşi Patoche bănuia că el se întoarce la castel cu ultimul tren al nopţii. Prin ochii lui Patoche, realitatea începe să arate precum o fotografie plină de umbre, de figuri enigmatice, atrăgătoare prin siguranţa afişată cu şarm, fără ostentaţie, în ciuda unei identităţi şubrede, căreia imaginaţia de copil îi mai adăugă peripeţiile trăite în urma explorării unor locuri părăsite, dar şi propriile impresii transformate într-o mitologie personală în urma călătoriilor la Paris, într-o decapotabilă aparţinând unui necunoscut distins, plin de secrete.

Asemenea unei tăceri grele, tulburate de aluziile ispititoare ale unei fotografii misterioase, dedicate memoriei biografice incerte, acest roman întreţine şi prelungeşte acea plăcere izbucnită din nostalgia cititorului pentru care talentul unui scriitor este acela de a lasă umbre vagi în locul unui deznodământ clar. Personajele, devenite fantomele memoriei capricioase, nu pot aparţine unei tabere bine delimitate. Au stofă de infami, dar sfârşesc prin a lăsa de cele mai multe ori să le scape un licăr de umanitate, acolo unde anumite colţuri ale fotografiei se înnegresc, acoperind un detaliu dătător de inocenţă târzie. La fel sunt şi femeile care îl adoptă pe micul Patoche, din a căror dialoguri ciupeşte atât cât să-şi hrănească imaginaţia şi apoi pasiunea pentru derularea unui trecut la graniţa dintre real şi închipuire, asemenea unei fotografii în care au fost surprinse prezenţe umane în cartiere mărginaşe dărâmate şi uitate într-o mitolgie urbană controversată, uşor suprarealistă pentru adeptii clarităţii, dar cât se poate de firească pentru cei surprinşi în aceste fotografii. Din instantaneele unei mitologii urbane dominate de zeii şarlatanilor şi ai escrocilor intraţi în folclorul pierzaniei de pe Sena răsar personajele care au marcat anii de trecere de la copilărie la adolescenţă ai lui Patoche. Întregul roman le-a fost dedicat lor, celor ce nu i-au putut da răspunsurile aşteptate cu sete pentru a umple golurile din trecut, dar l-au învăţat să developeze din când în când ambiguitatea, fără să-i distrugă miza, în mărturii introspective ce degajă acea melancolie ispititoare din scenele cotidiene imortalizate de fotografii anilor ’40-’60.

Suspendarea pedepseiva fi mai mult pe placul cititorilor familiarizaţi deja cu temele şi atmosfera din romanele scrise de Patrick Modiano fără a fi enervaţi de acele dialoguri oprite chiar înaintea dezvăluirilor sau de replicile evazive ale personajelor ce pot elucida misterul legat de trecut. Cei îndrăgostiţi de proza lui Modiano fie pot considera Suspendarea pedepsei o variantă mai scurtă a romanului Bulevardele de centură, fie vor vedea în acest puşti numit Patoche o replică masculină a protagonistei din Micuţa Bijou.

Editura Art, 2015

imagini: Brassai (broadmuseum.msu.edu/thewomandestroyed.blogspot.com)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here