Tale of Tales – Fantezie renascentista intr-un basm nonconformist

0
335

Te vei îndrăgosti de acest basm cinematografic dacă îţi plac reinterpretările năstruşnice ale poveştilor clasice pentru copii şi arta Renaşterii. Pur şi simplu te vei trezi într-o galerie de pictură unde strălucirea nuanţelor ieşite din atelierul lui Tizian, forfota unor scene cotidiene pictate de Bruegel şi nudurile visătorului Giorgione par să ilustreze unele dintre cele mai citite basme italiene. Vrei să îl iei cu tine şi pe cel mic pentru a-i arăta feeria vizuală şi a-i oferi o lecţie de pictură în cinematografie? Mai gândeste-te dacă nu ai pregătite deja nişte răspunsuri atunci când îl va vedea pe Vincent Cassel în rolul unui rege dependent de sex, urmărind o pictură vivantă cu două nuduri feminine care se dezmiardă spre încântarea monarhului pofticios, o prinţesă neascultătoare, care nu-şi mai aşteaptă cavalerul salvator şi îi face singură de petrecanie căpcăunului după ce îşi admonestează tatăl cam nătâng, şi două surori ce se comportă precum două dive terorizate de batrâneţe ce vor să recurgă obsesiv la chirurgia estetică, dar în varianta ei fermecată.

Tale of Taleseste un basm nonconformist unde, pe alocuri, ai fi spus că şi-a băgat coada şi Boccaccio. Dacă treci de teama care îţi spune că te vei plictisi la vârsta maturităţii de poveştile pentru copii prin care se urmăreşte relaxarea adulţilor ce mai dau în mintea prichindeilor pentru a uita de căpcăunul din sălile de şedinte sau de bufonul pasiv-agresiv din birou, vei descoperi o galerie comică, deschisă pentru a-ţi provoca hohote de râs, dar şi momente de reflecţie atunci când povestea capătă note melancolice.

Filmul intrat în competiţia pentru marele trofeu al Festivalului de la Cannes devine o escapadă onirică în pigmenţi luminoşi, invadată de nişte eroi stranii şi de scene care îmbină fantezia suprarealistă şi absurdul. Personajele ies din tipare, iar mirificele scene bucolice ascund nişte răsturnări de situaţii în care toate arhetipruile întâlnite în basmele europene de adormit copii suferă ajustări şi te trezesc prin reacţii neaşteptate din partea unor tipologii pe care le credeai previzibile. Aşadar, vei găsi o prinţesă închisa în turn care nu vrea neapărat un prinţ, ci ocazia de a ieşi din palat pentru a cunoaşte lumea, dornică de a-şi însuşi experienţa de viaţă rezervată mai mult băieţilor, nicidecum unei domniţe. Ei i se alătură un rege afemeiat şi arogant, păcălit de răţusca cea urâtă a regatului, dar înzestrată cu un glas de fecioară senzuală, un alt monarh, mignon (interpretat de Toby Jones din Jocurile foamei), captivat de un purice, o regină infertilă (Salma Hayek o interpretează), care descopera dublura fiului ei, deşi i-a cerut vrăjitorului privilegiul regal al exclusivităţii. În cazul unor astfel de personaje atipice, rezolvările fentează la rândul lor tiparele obositoare, cotind-o spre zona simbolurilor ambigue, cu tentă suprarealistă a la Salvador Dali.

Filmul regizat de Matteo Garrone este inspirat din poveştile napoletanului Giambattista Basile, născut la cumpăna dintre epoca Renaşterii şi Baroc, şi considerat un precursor al Fraţilor Grimm şi al lui Charles Perrault. Adaptarea pentru marele ecran redă atmosfera fermecată, presărată cu scenele ironice din basmele cu tâlc. Filmul are toate ingredientele unui deliciu vizual, iar notele întunecate specifice unei poveşti ce-ţi dă fiori atenuează dulcegăria obositoare printr-o influenţă satirică camuflată în detaliile horror picturale. Costumele migăloase, decorurile ce împrumută strălucirea serenului gotic veneţian şi domniţele cu plete ce li se revarsă diafan pe umeri creează o lume onirică, unde Stacy Martin, protagonista din Nymphomaniac devine un nud desprins din tablourile lui Tizian. Această lume de vis este adusă cu picioarele pe pământ de scenele ce redau mai degrabă un tablou realist în stilul unui Caravaggio sau Adriaen Brouwer, cu ale lor personaje din popor expresive şi pline de sensibilitate, în ciuda unor chipuri schimonosite.

Nu vor lipsi nici elementele groteşti, salvate de nişte artificii vizuale în spatele cărora se ascund nişte simboluri satirice, prin care se face referire, de fapt, la excesele omului modern, reinterpretate printr-un umor negru, dar nelipsit de apelul la compasiune. Alte detalii privind necazurile regilor şi ale prinţeselor din cele trei regate nu vei mai primi, deoarece riscă să îţi fure curiozitatea moştenită din copilăria în care desenele animate sau efectele speciale nu se ridicau la nivelul unei cărţi de basme în ediţie de colecţie, ilustrată astfel încât să te facă să visezi, să priveşti captivat amestecul de culori prin care până şi personajele deformate erau salvate de la urâţenie, în final. Iar acesta este şi efectul unui astfel de film: să te facă să uiţi de realitatea cotidiană, măcar pentru două ore, cam cât ţi-ar lua un raport kilometric, la pachet cu acel deadline imposibil, demn de o probă de foc pentru cucerirea domniţei capricioase.

Tale of Talesa fost proiectat în cadrul ediţiei din 2015 a evenimentului Les Films de Cannes a Bucarest.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here