Tales of Ordinary Madness – Bukowski, un maestru al sentimentalismului porcos

0
414

Oricare altul în locul său ar fi dat rateuri fetide în cazul în care ar fi scris doar despre beţivăneli urmate de invitaţii la sex ierftin sau despre continua degradare fizică, invers proporţională cu maturizarea artistică a unui poet din rândul marginalilor, care nu dă doi bani pe lecturile publice sau pe canoane şi profanează orice acţiune onorabilă sau reuniune simandicoasă în cinstea lui. Dar Bukowski face din asta o artă, cu siguranţa de sine care îl împinge să pună cuvintele Kant şi cunt în aceaşi propoziţie, fără să devină un teribilist veleitar al vieţii nefiltrate de calofilie. A pus carne şi zvâcniri lubrice pe concizia lui Hemingway, căreia îi dă replica printr-o cadenţă a frazei menită să capteze şi mai bine autenticitatea şi nonşalanţa spontaneităţii. A dus mai departe neruşinarea unui Henry Miller, a cărui preferinţă pentru genul de confesiune dublată de un realism necenzurat, asociat francheţii masculine incomode, a fost aruncată de Bukowski într-o zonă a imaginarului murdar şi dezabuzat.

Tales of Ordinary Mandess îţi oferă exact ce îţi promite încă din titlu, dacă eşti un fan al prozei scrise de Charles Bokowski: acele scene coşmăresc-amuzante ale unui cotidian dilatat de un periplu falic, bizar până la absurd, prin lumea plăcerilor terminate cu mahmureli în spelunci sau camere ieftine, din Los Angeles până-n Tijuana. Un periplu în care nu contează identitatea femeilor disponibile, ci doar fermitatea cărnurilor (dar mai ales a opiniilor despre societatea claustrofobă) şi denumirea băuturilor alcoolice. Nu lipsesc nici injuriile aduse normalităţii devenite sinonimul conformismului, nici reflecţiile prin care frustrările poetului damnat cu vicii de boschetar priapic ajung să defuleze în scene explozive sau în pasaje unde se întâlnesc delirul cu melancolia.

Deşi îşi alege personajele din lumea celor numiţi scursurile societăţii, din universul marginalului recalcitrant, al celor ce vagabondează continuu de la o beţie la alta, nemiloşi, imposibil de adus pe calea cea bună, există şi o umbră de sensibilitate în povestirile lui Bukowski. Este, ce-i drept, acea sensbilitate specială, pe care ai putea-o cataloga drept un sentimentalism porcos. Tales of Ordinary Mandess împroaşcă fără pudoare cu amănunte dezgustătoare (pe alocuri hardcore), deşănţate, crude, perverse, comice şi uneori dincolo limita pornografiei. Dar Bukowski se salvează păstrând un abur de candoare depistată mai ales de inadaptaţi, ce pluteşte deasupra unei lumi care bălteşte în sordid. Bukowski îi dă candoare putreziciunii, salvează damnaţii, prin nevoia de afecţiune, de sub pojghiţa de obscenitate şi te face să auzi fragilitatea de sub ambalajul epidermei tăbăcite de fapte reprobabile.

Povesti despre nebunia obisnuita - copertaEditura Polirom, 2017

Tot ce avea societatea americană din vremurile sale mai sfânt, mai lacrimogen, mai mercantil, la modă, a fost luat în derâdere printr-un umor cinic şi gesturi scandaloase. Fie că este vorba despre o nuntă în stil Zen, despre o revenire în căminul conjugal, despre cultura hippie, artiştii liberi precum Ginsberg sau Bob Dylan, o lectură publică sau despre o petrecere unde profii universitari vor să analizeze literatura cu studenţii visători, alter-egoul lui Bukowski din fiecare povestire are ieşiri sau replici explozive, terfelind reputaţia monştrilor sacri ai epocii lui. Când nu-i stă mintea la viitorul artei, seamănă cu derbedeul care le aruncă nişte invitaţii vulgare femeilor dezirabile carnal, fără nici o jenă.

În deceniile în care nonconformiştii americani plecau spre California pentru a lua lumină de la noii artişti iniţiaţi în hedonismul cu valoare de protest, Bukowski oferea iluminarea filtrată prin geamul murdar al unor camere de la marginea strlăucitorului Los Angeles. Aici, înţelepciunea de la finalul unei beţii crunte oferea, în rafalele pline de umor ale unei pase depresive dublate de autoironie, gânduri zguduitor de reale despre starea unei epoci, a unei societăţi occidentale postbelice.

O fi avut Bukowski păcatele unui neadaptat vicios, dar a simţit, ca nimeni altul, pulsul Americii necenzurate, rămânând un poet (unul al vieţii murdare) chiar şi în momentele în care personajele sale păreau să transforme în sordid şi acuplări scabroase tot ce atingeau. În povestirile din acest volum îl vei găsi deghizat într-un protagonist ce nu s-a temut să ofere luciditatea unui înţelept al străzii uns cu toate alifiile. Un poet care îi impresiona până şi pe filfizoni sau pe ţâncii din campusurile universitare cu talentul său de poet al noului val, ca apoi să renunţe la toate reflecţiile profunde în favoarea urmăririi perverse a femeilor dezirabile ce îi ieşeau în cale. De fapt, întreaga existenţă a personajelor sale masculine stă sub imperiul epidermei feminine ademenitoare, privite prin lentila frustă, debarasată de cuvintele unui trubadur desuet şi de epitetele tandre împrumutate din arta plastică. Bukowski spune cu neruşinare ce ar gândi (aproape) fiecare bărbat dacă nu ar fi presat de cenzură. Este obraznic până la misoginism, hipersexual până la pervesitatea voyeuristă şi slobod când vine vorba despre fantezii, până la grotesc. Din fericire, umorul (autoironic) prin care pare să se pedepsească pentru dorinţele şi faptele necurate salvează aceste povestiri de la senzaţionalismul facil, deoarece Bukowski ştie să devieze acest umor în zona insolitului şi a satirei lucide, în ciuda aburilor bahici.

Prozele din acest volum sunt pe placul celor ce apreciază stilul lui Bukowski. Conţin toate obsesiile şi neîmplinirile universului său, toate zoaiele din care a extras expresivitatea unei Americi damnate, mereu în umbra establishment-ului, toate gândurile murdare despre sex, cetăţeanul responsabil, droguri, job-uri prost plătite, viitorul artei, sinceritate literară, societate şi condiţia omului contemporan, aruncând un nihilism comic-scabros peste scenele incandescente. Pentru cei dornici să-l descopere prin acest volum, Bukowski este inadaptatul care a dat lovitura pentru că a îndrăznit să exhibe deznădejdea printr-un manifest subsersiv propulsat cu forţa stridentă a vulgarităţii transformate în artă. Duce mai departe imaginea unei Americi în contrasens, explorată cu aviditate de primii beatnici deveniţi zei, doar că pune lipsa oricărei speranţe în centrul lumii sale. Se alimentează dintr-o perpetuă dezolare cu acel gen de voluptate a cinismului tipic vizionarului care jubilează ori de câte ori găseşte adevăruri preţioase tocmai acolo unde alţii văd numai mizeria ce nu trebuie luată în seamă.

Tales of Ordinary Madness - coperta

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here