A Taste of Ink (Compte tes blessures) – Strigatul tatuajelor

0
541
photo credit: Kazak Productions/http://en.unifrance.org/movie/41090/a-taste-of-ink

Un rocker abia ieşit din adolescenţă, cu suflet rebel, tatuaje sexy şi chip angelic, decide să-şi înfrunte tatăl dominator. Ar fi putut pleca de acasă, trântind uşa zgomotos, însă el preferă să intre într-o relaţie interzisă cu viitoarea mamă vitregă, pe care toţi colegii lui de trupă o consideră o tipă hot. Aşa ar putea începe descrierea unei poveşti furtunoase despre maturizare, relaţia complicată dintre tată şi fiu şi dintre generaţii.

Compte tes blessures (A Taste of Ink) are potenţialul unui film în care geloziile şi confruntările pot să amestece elementele din triunghiul amoros într-un cocktail Molotov la fel de exploziv precum rock-ul hard core cântat de formaţia în care Vincent, protagonistul, este solist. Totuşi, nu povestea triunghiului amoros, în care sunt implicaţi tatăl şi fiul, ajunşi la apogeul ostilităţilor dar şi al sincerităţii, îţi va rămâne în memorie, ci interpretarea actorului Kevin Azais, considerat una dintre revelaţiile noii generaţii. De fapt, filmul se sprijină aproape în totalitate pe rolul făcut de acesta, consolidându-i reputaţia de nouă vedetă a cinematografiei franceze, după rolul din Les combattants (Love at First Fight).

În Compte tes blessures, actorul te va impresiona mai ales prin modul credibil şi abraziv prin care poate exprima contradicţiile trecerii de la adolescenţă la maturitate. Vei regăsi în portretul său amestecul seducător dintre curajul nesăbuit şi ezitare, dintre euforie şi agonie, dintre energie şi dezolare, forţa revoltei şi fragilitate. Kevin Azais demonstrează că poate interpreta convingător un tânăr cu două feţe. Una îi aparţine rockerului sigur pe el odată ajuns pe scenă, care se dezlănţuie impetuos pe muzica hard core, strigând frustrările, deziluziile, furia şi dramele generaţiei sale. Ai putea spune că odată urcat pe scenă, unde tatăl său nu îl mai poate domina, Vincent devine fantezia oricărei adolescente rebele, ce visează la tipul având atitudine obraznică, trăsături fine şi corp tatuat, amintind de un înger decăzut.

Cealaltă ipostază a lui, total opusă, ţi se dezvăluie în spaţiul familial. După ce trece pragul apartamentului, Vincent se transformă. Devine tăcut, chiar timorat şi vulnerabil în faţa unui tată de care se simte copleşit, pe care îl respinge, dar de care are din ce în ce mai multă nevoie în plan emoţional. Pentru a-ţi arăta cât mai bine cele două feţe ale personajului, regizorul a folosit des planul-detaliu şi gros-planul, ce pun şi mai bine în valoare calităţile actorului atunci când exprimă emoţiile personajului printr-o mimică pătrunzătoare şi prin gesturile nervoase ce dezvăluie neputinţa. Privirea lui Kevin Azais acaparează ecranul pentru a exprima contopirea unor trăiri opuse, foarte ofertante pentru legătura dintre spectator şi personaj.

photo credit: Kazak Productions/http://en.unifrance.org/movie/41090/a-taste-of-ink

În film vei avea un portret reprezentativ al răzvrătitului exploziv, plin de furie şi de nevoia de afecţiune, sfidător dar şi vulnerabil în relaţie cu tatăl de la care aşteaptă confirmarea dătătoare de siguranţă. Nu vei vedea însă imaginea previzibilă a unui părinte agresiv. Tatăl lui Vincent nu trece la abuzul fizic. Actorul Nathan Willcocks interpretează mai degrabă rolul unui tată incapabil de a-şi verbaliza sentimentele. Acesta se simte la rândul său copleşit în faţa fiului, mai ales de reproşurile lui, pe care le poate ghici şi de care se teme, în ciuda unei atitudini dominatoare, de mascul alfa ce îi inhibă pe toţi cei din jur.

La fel ca protagonistul, tatăl are două feţe. Una dură, exprimată de trăsăturile asociate masculinităţii retrograde, ce se impune prin dominarea celor din jur, prin intimidarea lor atunci când vor să îi conteste autoritatea. Cealaltă faţă este una sensibilă, însă nu găseşte mijloacele de exprimare a ei, simţindu-se mai mult decât stângaci în raport cu nevoia de candoare a lui Vincent.

Conflictul dintre tată şi fiu este caracterizat de ciocniri dure, însă doar în plan psihologic. Tensiunea inflamabilă se resimte mai mult în tăceri, în privirile ostile sau în gesturile impulsive de revoltă ale fiului. Este o tensiune exteriorizată doar printr-un joc de putere, în care noua prietenă a tatălui devine teritoriul revendicat de doi masculi, dintre care unul se află la vârsta confirmărilor. Modul în care regizorul Morgan Simon gestionează conflictul dintre tată şi fiu îţi transmite şi ţie tensiunea dintre personaje. Chiar şi acele scene în care tatăl vrea să îşi exteriorizeze afecţiunea faţă de fiul supărat pe viaţă sunt construite în aşa fel încât să îţi inducă impresia că oricând replicile fiului îl pot transforma într-o victimă neputincioasă în faţa unui părinte ce nu îşi mai poate stăpâni brutalitatea.

photo credit: Kazak Productions//http://en.unifrance.org/movie/41090/a-taste-of-ink

Filmul punctează şi la capitolul relaţiei dintre psihicul personajului central şi coloana sonoră. Vincent simte la fel de intens cum transmite şi muzica pe care o interpretează alături de formaţia Seven Days Diary, ce dă concerte în cluburi underground. Ai impresia că viaţa lui, versurile şi toate acele sunete sălbatice ale instrumentelor ajung să se confunde. Pe scenă, Vincent devine o furtună, una vindecătoare pentru fanii care îşi aud strigătul prin intermediul pieselor hard rock. Reprezentaţiile tumultuoase ale lui Vincent sunt reale, încât regizorul filmului, Morgan Simon, a reuşit să ofere acea imersiune în mulţimea ce pulsează pe muzica rock, face pogo şi se abandonează în transa eliberatoare.

Deşi nu ezită să-şi pună sufletul în versurile pieselor interpretate cu mult consum emoţional, nu doar muzica îi facilitează exprimarea stărilor vulcanice şi nevoia de afecţiune, ci pielea. Neputând să lege o conversaţie securizantă şi tandră cu tatăl său, exact când începe doliul după moartea mamei sale, Vincent recurge la tatuaje. Pe lângă simbolurile devenite veritabile opere de artă, asociate un rock star obraznic, tatuajele ce îi acoperă aproape întregul corp redau şi chipurile persoanelor de care se simte ataşat, dar absente din viaţa lui. Îşi tatuează pe gât şi chipul tatălui de care are mare nevoie, dar care îl intimidează, în ciuda imaginii de rocker dur.

Reacţia tatălui la adresa tatuajului având chipul său este una menită să acentueze dispreţul pe care protagonistul îl simte pentru părintele de la care a aşteptat prea mulţi ani cuvinte de încurajare şi declaraţii de iubire. Adevărata apropiere dintre personajele masculine începe odată cu apariţia Juliei (Monia Chokri), noua iubită a tatălui, de care şi fiul se simte atras. Urmează confruntări sub forma ironiilor aruncate de tată şi criticilor castratoare. Nu lipsesc nici gesturile erotice clandestine dintre Vincent şi Julia, schimbate pe sub masă, în timpul cinelor în familie, sau flirturile din timpul unui concert la care viitoarea mamă vitregă este invitată.

photo credit: Kazak Productions/http://en.unifrance.org/movie/41090/a-taste-of-ink

Scenariul conţine elemente care te fac să te aştepţi la situaţii previzibile, încheiate cu gesturi agresive: gelozia tatălui ce vrea să îşi etaleze virilitatea dominatoare în faţa mai tânărului fiu, devenind posesiv cu iubita lui, oscilaţia debusolantă între gesturile de afecţiune şi jingnirile usturătoare, plus replicile dureroase despre moartea mamei lui Vincent. Dar Morgan Simon evită previzibilul prin detalii ce schimbă aşteptările spectatorului legate de anumite scene sau de finalul triunghiului amoros devenit un butoi cu pulbere.

Recurgând la umor pentru a evita o turnură brutală, regizorul a creat o scenă memorabilă şi amuzantă, în care fiul îl înfruntă pe tată. În această scenă (una dintre cele mai bune ale filmului), Vincent iniţiază, de faţă cu tatăl său, nişte gesturi sexuale îndrăzneţe faţă de Julia, în timp ce pe fundal se aude o melodie de inima albastră cântată de Julio Iglesias. Vei descoperi astfel o tranşare ingenioasă a conflictului tată-fiu pentru teritorul reprezentat de aceeaşi femeie, în care pasul de la gelozie la candoare este mic.

Compte tes blessures (A Taste of Ink), debutul în lungmetraj al lui Morgan Simon, atrage atenţia asupra un regizor capabil de a transpune autenticitatea relaţiilor psihologice dintre personaje. Îi vei aprecia şi abilitatea de a gestiona, fără clişee, dinamica unui conflict exprimat mai mult la nivelul mimicii şi al gesturilor, evitând izbucnirile brutale.

Citeşte şi Belgica – Un bar în care ţi-ar plăcea să rămâi veşnic tânăr, neliniştit (şi mahmur)

The Nobodies (Los Nadie) – Punkerii din Medellin

Belgica – Un bar in care ti-ar placea sa ramai vesnic tanar, nelinistit (si mahmur)

The Nobodies (Los Nadie) – Punkerii din Medellin

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here