The Fault In Our Stars – Hoti de zambete

0
433

The pain demands to be felt’ rămâne cu tine chiar și în momentele amuzante ale filmului, deși, contrar așteptărilor, The Fault In Our Stars nu se scufundă în tragedie. Nu sunt de acord cu cei care văd filmul ca pe o mașină de scos lacrimi. Da, avem parte de un subiect cât se poate de simplu și trist, presărat cu o iubire adolescentină, dar pleci din sala de cinema cumva plin de speranțe și cu un zâmbet smuls. Și nu pentru că ai fi un cinic, ci pentru că filmul încearcă să te facă să realizezi cât de puternic poți fi în fața durerii, iar pe alocuri chiar reușește. 

Regizorul Josh Boone se ‘joacă’ cu bun gust și modestie cu sensibilitatea personajelor, deși dacă vorbim de modul în care sunt filmate și conectate scenele aș zice că nu este deloc o capodoperă regizorală. Uneori e o trecere prea bruscă între anumite scene, iar muzica pare că se oprește forțat. Dar filmul va compensa cu alte lucruri, printre care o pereche de adolescenți nătăfleți pe care e posibil să-i îndrăgești din prima clipă.

The Fault In Our Stars nu te forțează să te implici emoțional și e posibil ca unii să-l catalogheze ca fiind another chick flick love story. Dar filmul e mai puțin despre o iubire adolescentină și mai mult o căutare plină de curaj a unui sens în suferință. Elementul surpriză, cel puțin pentru mine, a fost Shailene Woodley (Divergent, The Spectacular Now – în care nu mi-a atras deloc atenția, probabil din cauza personajului), cea care joacă rolul lui Hazel, o prezență foarte carismatică și care trebuie urmărită de acum încolo (and by that I don’t mean stalking her 😀 ). Deși Ansel Elgort, Augustus Waters aka Gus, nu este uneori atât de credibil în comparație cu Shailene, cei doi se potrivesc de minune și își zâmbesc sincer unul altuia pe toată durata filmului. Nici nu zici că sunt plătiți pentru munca depusă pentru că pare atât de natural modul în care fiecare își asumă rolul, iar apropierea dintre personajele lor este foarte firească în ciuda caracterelor diferite. Hazel își asumă boala și este împăcată cu gândul morții, dar ceea ce nu-i dă pace este ce se va întâmpla cu cei dragi după moartea sa. Gus își privește boala și viața cu umor și optimism, cel mai mult dorindu-și ca existența lui să nu fie dată uitării. Zâmbetul lui este contagios, iar scena de la terapia de grup în care o privește insistent pe Hazel, ea fiind ușor intrigată de gestul lui, te face să fii puțin invidios că nu ești și tu în locul ei. Un lucru minunat pe care filmul îl sugerează e că dragostea nu înseamnă numai a găsi pe cineva pentru care poți muri, ci o persoană care să facă viața demnă de trăit.

The Fault In Our Stars este o adaptare a cărții cu același nume în care fiecare actor este potrivit pentru rolul pe care-l interpretează, începând cu părinții lui Hazel (Laura Dern, Sam Trammell) și terminând cu Patrick (Mike Birbiglia), cel care ținea ședințele de terapie în grup pentru bolnavii de cancer. Să nu-l uităm pe Willem Dafoe care îl joacă pe Peter Van Houten, autorul cărții preferate a lui Hazel, An Imperial Affliction. Nu cred că era persoană mai potrivită pentru discursul răutăcios la adresa lui Hazel, în timpul căruia îi spune: ‚You’re a failed experiment in mutation!’. Între cei doi este o chimie actoricească puternică, vizibilă în timpul întâlnirii din Amsterdam.

Scena mea preferată este cea în care Hazel află că mama sa ia cursuri de ajutor social pentru a-i sprijini pe alți oameni care trec prin situații similare. În sfârșit are parte de răspunsul pe care-l căuta și care putea fi intuit din obsesia ei de a afla ce se întâmplă cu personajele din cartea ei preferată după ce Anna, personajul principal, moare. Având un asemenea fundament slab, sub o stea cu un defect imposibil de ignorat, părinții lui Hazel decid să ia cărămizile sfărâmițate ale familiei lor și să le dea un nou rost.

Probabil că cel mai frumos detaliu al acestei povești este legat de cum se produce apropierea dintre Hazel Grace si Gus, cei doi închegându-se mai întâi ca prieteni. Avem de așteptat până la primul sărut, dar chiar nu pare să conteze prea mult pentru că scena sărutului a fost bine construită. Și nu mă refer la actul în sine și nici la aplauzele pe care cei doi le primesc în casa memorială a Annei Frank, ci la situațiile care au condus la acest moment. Pentru că peste ceva timp, poate nu ne vom aminti de sărut, ci de curajul, ambiția și tăria de care dă dovadă Hazel în misiunea de a urca scările și de a vizita întreaga casă memorială. Este posibil ca legătura cu Anne Frank să nu fie acceptată de toți, dar este un simbol așa cum țigara, desenul cu pipa, leagănul vechi, scheletul din parc nu reprezintă obiectul în sine ci o metaforă.

Așa că da, vă recomand să mergeți să vedeți The Fault In Our Stars, un film  în care umorul își face loc cu mult bun simț.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here