The Grandmaster – un balet crud

0
431

Kar Wai Wong revine pe marile și micile ecrane, pe laptop și pe torenți cu o lovitură de maestru. Pentru a spune lucrurilor pe nume, este lovitura unui mare maestru, atât fiindcă regizorul chinez și-a câștigat deja o reputație deosebită în cinematografia internațională, cât și dintr-un motiv care ține strict de acest film: este povestea vieții lui Ip Man, maestrul de arte marțiale al lui Bruce Lee. Avem de a face, prin urmare, cu un film omagial, care, în loc să recurgă la mijloacele documentarului, urmează viziunea și folosește instrumentarul cu care Kar Wai Wong ne-a obișnuit. Găsim aici tot ceea ce ne vine în minte atunci când îi pomenim numele: slow motion, estetism pur al imaginilor, grație a mișcărilor, cadre perfecte, de pus în ramă, unul câte unul, dragoste neîmplinită, ochi triști și suspine.

Din capul locului însă, îmi recunosc neputința de a fi urmărit cu atenție firul narativ. Am văzut filmul de două ori, dar m-am pierdut de fiecare dată în rețeaua situațiilor, a personajelor, a școlilor de arte marțiale și a datelor istorice. Pentru cineva obișnuit cu poveștile clasice, acest fapt e un pic supărător, întrucât, deși filmul are un început și un sfârșit, el derapează pe parcurs, iar spectatorul se trezește prins într-o încâlceală din pricina căreia cu greu înțelegi maniera în care lucrurile se întâmplă acolo.

Cu toate că are acest minus – pe care, de dragul regizorului, l-am putut ierta –, filmul e o adevărată poezie vizuală. Personajele, când luptă, par a dansa, descriind mișcări de balet, un balet crud, dar nu mai puțin frumos și impresionant. E un spectacol atât pentru cei îndrăgostiți de artele marțiale, cât și pentru esteții puri. Poate că aceia care nu fac parte din cele două categorii de public vor gusta mai puțin acest film destul de masculin prin subiectul lui. Drama sentimentală este imprimată în filigran, nu ocupă un loc important în desfășurarea acțiunii, deși i se subîntinde senzual, prin atingeri, priviri și așteptări.

Surpriza cea mare a fost, pentru mine, aceea de a-l redescoperi, în rolul lui Ip Man, pe rezervatul îndrăgostit din In the mood for love (Tony Leung Chiu Wai) într-un film în care acesta iese din sine, e exploziv și dur ca un diamant. Dar există o legătură între cele două personaje: un minimalism interpretativ, cu efecte bine dozate, cu aceeași privire reținută și tristă, cu același zâmbet care înmoaie și catifelează violența scenelor de luptă.

Pe lângă redescoperire, am avut parte și de o descoperire care mi-a încântat ochii: Ziyi Zhang, în rolul fiicei unui maestru de arte marțiale, pe care îl urmează la conducerea școlii și a cărui moarte o răzbună (poate greșesc – cum vă spuneam, nu sunt sigur dacă am prins cum trebuie firul poveștii).

Deși o bătăușă de prima mână (și de prim picior, aș spune), e grațioasă, pare a dansa, e dramatică numai din priviri, se amestecă printre bărbați și le pune și mai mult în valoare masculinitatea. Nu știu de unde scoate Kar Wai Wong actrițele, dar știu că le nimerește. Așa cum Maggie Cheung ajunge să te bântuie după ce vezi In the mood for love, tot așa, și aici, personajul feminin, întrupat atât de gingaș de Ziyi Zhang, te urmărește și dincolo de ecran.

The Grandmaster nu este o capodoperă, nu este nici măcar un film excelent. Dar prin estetismul său, prin știința regizorului de a filma și de a face vizibil inefabilul, pelicula lui Kar Wai Wong merită, cred, măcar un rând în paginile de istorie cinematografică. Desigur, după In the mood for love.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here