The Happiest Day in the Life of Olli Maki – Fara Ea, viata de campion este pustie

0
1552
imagine: www.ollimakifilm.com/gallery/

Marele câştigător al secţiunii Un certain regard din cadrul ediţiei din 2016 a Festivalului de la Cannes, The Happiest Day in the Life of Olli Maki este un film inspirat din povestea reală a boxerului finlandez Olli Maki, dar care îi va aduce în sala de cinema pe cei care nu îşi doresc de fapt să vadă un meci de box, ba chiar le repugnă ideea. Ai crede că este mai degrabă un demers de a pompa duioşie într-o lume în care aceasta nu este o prioritate, considerată a fi una a luptelor masculine barbare, de către cei din exterior.

Filmul regizat de  finlandezul Juho Kuosmanen nu prea are scene desfăşurate în ringul de box, ci momente legate de viaţa cotidiană a protagonistului, un băiat simplu, venit dintr-un orăşel uitat de lume în marea capitală. Răutăcioşii ar spune că este un film despre un boxer, realizat pentru a fi pe placul femeilor sensibile. Este sentimental, romantic (fără a fi siropos) şi blajin precum limba vorbită de personaje. Nici povestea nu are o evoluţie spectaculoasă, cu tentaţiile, excesele faimei, suişurile şi coborâşurile din traiectoria unui sportiv către vârful piramidei, singura mare miză a luptătorului fiind păstrarea echilibrului între carieră, viaţa simplă şi relaţia cu fata de care s-a îndrăgostit, spre disperarea managerului său ambiţios.

imagine: youtube.com
imagine: youtube.com

Momentul de cotitură, în care tensiunea începe să capete o gradaţie ascendentă este reprezentat de scena în care Olli află că trebuie să dea jos nişte kilograme incomode în timp record, pentru a se încadra în categoria Pană, făcând slalom printre evenimentele din jur, ce par să-l saboteze. Dar până şi această luptă cu sine pare decuplată de la reţeta unui film despre victorie, sacrificicii şi obţinerea succesului în lumea dură a performanţei. Nu vezi scene cu sforţări şi antrenamente epuizante, ci mai degrabă cadre picturale idilice, în care sportivul se regăseşte pe sine în mijlocul naturii, îndreptându-se poetic spre un lac, în dulcele stil al scandinavului nedezlipit de lumea pădurii.

Regizorul Juho Kuosmanen pare să se fi gândit şi la inhibiţiile celor ce asociază boxul cu agresivitatea şi caracterul brutal, aşadar păstrează lupta din ring pentru final (de unde şi doza de neprevăzut cu privire la deznodământul filmului, menţinută atâta vreme cât spectatorul nu dă un search pe Google pentru a citi despre Olli Maki şi pentru a şti dinainte cum se termină meciul decisiv din 17 august 1962, când ar fi trebuit să fie cea mai fericită zi din viaţa protagonistului). Nici personajul său, şi nici actorul Jarkko Lahti, ce stârneşte mai degrabă simpatia decât frica, nu corespund aşteptărilor pe care le au mulţi de la o personalitate din lumea boxului, ceea ce nu este neapărat un defect în arhitectura scenariului. Regizorul a evitat clişeele hollywoodiene despre cel plecat de jos (deşi Olli Maki este un om simplu, de meserie brutar), ajuns o fiară în ring, care trebuie să aleagă între sacrificarea iubirii şi marele succes. Olli nu este un personaj impunător, care să-i facă pe cei din jur să se dea la o parte din calea sa. Mai degrabă un antierou, cucereşte spectatorul prin simpatia stârnită de mimica senină a băiatului modest, atent cu iubita şi cu prichindeii managerului său, timid, cu picioarele pe pământ, sfios precum un puşti abia venit la antrenament pentru a nu mai lua bătaie la şcoală.

Imagine: www.rottentomatoes.com
Imagine: www.rottentomatoes.com

Acest boxer aruncă o lumină duioasă, umană, asupra unui sport ce naşte dezgust în ochii multora. Nu are o atitudine triumfătoare de star, nici siguranţa de sine asociată bătăuşului, ci hărnicia celui ce vrea să reuşească, dar să rămână un anonim fericit, nederanjat de jurnalişti, impresari, luminile rampei şi de tot felul de stratageme găsite de managerul său strâmtorat financiar şi care vrea să profite de bunăvoinţa sponsorilor. Aşadar, The Happiest Day in the Life of Olli Maki s-ar putea să-ţi schimbe opiniile despre boxeri, în bine, iar o mare contribuţie o are interpretarea actoriceasca a lui Jarkko Lahti, care trece dincolo de ecran datorită mimicii de băiat cuminte, aflat la prima iubire şi care stârneşte râsete prin ezitările sale în faţa iubitei.

imagine: www.critic.de/film
imagine: www.critic.de/film

Deşi nu este un film cu acţiune spectaculoasă, grandoarea asociată faimei din lumea boxului şi opulenţa vieţii de vedetă într-o industrie în care sportivul pendulează între datoria din ring, sumele exorbitante şi autodistrugere, The Happiest Day in the Life of Olli Maki nu te plictiseşte, atâta vreme cât preferi varianta unui film de festival european despre viaţa unui sportiv, nu a unei reţete de blockbuster. Lipsa acţiunii din ring mută atenţia spre lumea afectivă a personajului, care îţi oferă 90 de minute liniştitoare despre farmecul vieţii simple şi a iubirii de altădată, cu tentă adolescentină. La un moment dat vei crede că adevărata luptă nu se va da împotriva adversarului de temut, uns cu toate alifiile, feroce precum o felină şi obişnuit cu luminile faimei, ci împotriva regulilor unui show ce precede, ca strategie de marketing, meciul. Olli trebuie să pozeze alături de nişte starlete, spre nedumerirea iubitei sale, interpretate amuzant de Oona Airola, intrate credibil în pielea fetei simple, cu aer dulceag şi faţă rotundă, o rotofee adorabilă în ochii spectatorului, dar care vrea să devina o divă pentru a străluci la braţul viitorului campion al Finlandei.

Viziunea regizorului compensează din plin la capitolul relaţiilor umane, expuse într-un ritm firesc. Nimic nu grăbeşte evenimentele spre punctul final şi nu îţi creşte pulsul, nici măcar eforturile personajului de a învinge un adversar versat, şi nici criza din cuplu, lipsită de ţipete, reproşuri, şantaj emoţional (replicile tăioase fiind transformate în priviri cu subînţeles). Ai impresia că totul este filmat în ritmul plimbării pe bicicletă de la începutul filmului, în care vezi o poză vintage a unui cuplu naiv bucurându-se de o zi de vară într-un cadru idilic, pe fundalul pădurii finlandeze. Iar această impresie, ce stă la baza chimiei dintre spectator şi personajele ce degajă candoarea unor alte vremuri, este întreţinută din plin de preferinţa regizorului pentru un film alb-negru.

imagine: vimeo.com
imagine: vimeo.com

Într-un an în care acei regizori ce au mizat pe farmecul unui film alb-negru şi pe gusturile cinefililor nostalgici au făcut valuri la marile festivaluri (să nu uităm de filmele The Woman Who Left şi Paradise, care şi-au adjudecat Leul de Aur, respectiv de Argint), regizorul finlandez a ocolit tentaţia de a folosi alb-negrul pentru a dezvălui o lume interioară chinuitoare şi drame apăsătoare. Foloseşte imaginile alb-negru nu doar pentru a facilita intimitatea dintre spectator şi universul personajelor, expus discret, ci şi pentru a-ţi creea iluzia că te întorci în timp, având acces la arhiva personală a protagonistului. A preferat să rămână în sfera acelui farmec desuet pe care nostalgicii îl caută în fotografiile cu tihna duioasă de altădată, găsită mai mereu în pozele cu îndrăgostiţi şi bărbaţi surprinşi în momente copilăroase, de pe vremea bunicilor. De fapt, ai impresia că dai paginile unui album cu poze vechi (dar nu învechite) datorită modului în care mişcările camerei se raportează la personaje. În acest film, parcă nu cronica drumului spre faimă contează pentru regizor, ci mai degrabă restaurarea unui stil de viaţă apus, în care legăturile emoţionale pline de tandreţe contau mai mult decât orice, iar bucuriile simple ale vieţii cotidine încă îşi păstrau supremaţia în balanţa firesc-extraordinar.

imagine: The Happiest Day in the Life of Olli Mäki/filmedefestival.ro
imagine: The Happiest Day in the Life of Olli Mäki/filmedefestival.ro

The Happiest Day in the Life of Olli Maki  nu este un film ce pledează pentru admiraţia spectatorului faţă de victoria unui sportiv-erou ce îşi doreşte să devină campion pentru gloria ţării sale, ci mai degrabă pentru talentul său de a rămâne uman, de a se bucura de prezenţa celor din jur şi de firescul ce nu sclipeşte, dar este vital pentru supravieţuirea psihică. Într-o epocă a versiunilor cinematografice grandioase asupra biografiei unor sportivi, în care orice urmă de efort, orice muşchi tensionat şi orice conflict este hiperbolizat şi băgat sub lupa ce amplifică lupta din ring transformând-o într-o luptă împotriva sărăciei, a mizeriei şi a esecului, finlandezul Juho Kuosmanen a avut curajul de a reduce lupta din ring la dimensiunile ei fireşti, dându-ţi de înţeles că altele sunt mai importante, chiar şi în viaţa unui campion gata să parieze totul pe o carte la cererea organizatorilor. În acest film, lupta nu acaparează întreaga existenţă, deşi Olli este un sportiv dedicat, ci doar o zi, ce ar putea fi cea mai fericită, indiferent de rezultatul din ring.

The Happiest Day in the Life of Olli Maki  a fost proiectat în premieră, în România, cu ocazia Les Films de Cannes a Bucarest.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here