The Human Body – suntem opere de arta

0
658

"…apoi, ventriculul pompează sângele în afara inimii şi în plămâni… Şi aşa, inima bate de 2,6 miliarde de ori pe tot parcursul vieţii…" – ca o poveste cu final deschis, expoziţia The Human Body, a cărei pregătire a durat 10 ani,este, dincolo de orice controverse, o revelaţie, un parcurs cu iz ştiinţifico-fantastic, care te face să te simţi ca un invitat special în filmul Osmosis Jones.

 

                 

Photo credit: Cristina Munteanu
 

 

Ce îți oferă expoziția The Human Body? Informaţii savuroase organizate în texte pe alocuri poetice, pe alocuri anecdotice şi amuzante; o structură clară și o incursiune într-un spaţiu care parcă nu părea atât de fascinant în timpul orelor de anatomie şi nici măcar în documentare; exponate care nu lasă nimic neacoperit, de la embrioni în primele săptămâni ale dezvoltării până la ţesătura fină, aproape ireală, de artere şi vene care străbat întregul corp, extrasă şi expusă în conformitate cu modelul biologic. La care se adaugă, bineînţeles, mult-discutatele trupuri disecate, prezentate în posturi suficient de variate cât să îţi ofere înţelegerea mecanismelor care se pun în mişcare odată cu tine în viaţa de zi cu zi.

 

                      

Photo credit: Cristina Munteanu

 

Intervine destul de greu conştientizarea faptului că te afli faţă în faţă cu nişte trupuri cât se poate de reale. Imobilitatea şi alura de păpuşi de ceară a acestora te fac să treci uşor cu vederea anumite aspecte, să fii impasibil la concreteţea lor umană sau la posibilul istoric personal. Plastinaţia, procedeul de prezervare care implică infiltrarea siliconului în ţesuturi după disecţie, este atât de impresionantă ca efect, încât orice urmă de posibilă reţinere se dizolvă complet, înlocuită fiind de fascinaţie pură, dorindu-ţi să observi cât mai de aproape acele amănunte la care nu prea ai acces decât dacă eşti implicat cumva în domeniul medical. Inspirată alegerea de a angaja studenţi la medicină pe post de "galerişti": orice nelămurire ai avea, ai acces la demistificări de primă-mână, livrate într-un stil proaspăt, care te vor face să pui din ce în ce mai multe întrebări şi să legi dialoguri care te vor edifica.

 

                          

Photo credit: Cristina Munteanu

 

Datorită The Human Body, te plimbi, asemeni globulelor, prin toată arhitectura internă şi externă a organismului uman, pornind de la musculatură şi osatură până la creier şi sistemul reproducător. Ai un şoc când observi una dintre vertebrele expuse: e imensă şi te întrebi ameţit din ce corp s-ar putea preleva aşa ceva. Priveşti mai atent şi constaţi că, mesmerizat cum eşti, ai confundat vertebra umană, prezentă şi ea în toată micimea ei, cu cea cam de 50 de ori mai mare a unui mamifer marin şi te miri cum, în ciuda tuturor aparenţelor şi datelor matematico-biologice, omul este vârful regnului din care face parte. Apoi îţi aduci aminte de toată saga evoluţionistă, mai ales când ţi se atrage atenţia asupra detaliului că embrionii, în primele săptămâni de existenţă, au ochii dispuşi în lateral, la fel ca animalele marine.

Înaintezi şi te obişnuieşti ca, în fiecare încăpere dedicată unei părţi anatomice, să te întâmpine trupurile descărnate şi plastinate, aşezate într-o poziţie sau alta: unul este încremenit într-o fugă spre nicăieri, cu musculatura încordată exhibată; altul se sprijină de o lopată, privind spre cer, în mijlocul unei revelaţii pe care nu o poate împărţi cu noi (nu ne supărăm, din moment ce, privindu-l, revelaţiile noastre sunt de altă natură şi ceva mai aplicate).

 

                           

Photo credit: Cristina Munteanu

 

Alţii sunt antrenaţi în activităţi sportive redundante, tenis sau fotbal (înţelegem intenţia de a surprinde felul în care sunt oasele şi muşchii angajaţi în mişcare, dar nu putem ignora ironia), iar una dintre femei, cu spatele arcuit şi mâinile pe şolduri, stă într-o postură mândră, ce ar fi socotită seducătoare în oricare alt context; cireaşa de pe tort o reprezintă exponatul din camera rezervată ilustrării funcţionării sistemului nervos, aşezat în poziţia Gânditorului sculptorului Auguste Rodin.

 

                          

Photo credit: Cristina Munteanu

 

Există şi o aură filosofică a întregii scenografii, concepută în aşa fel încât să te captiveze, dar şi să te pună pe gânduri, pe teme fel de fel: de la identitatea necunoscută ale celor ale căror corpuri nerevendicate au fost donate de laboratorul chinez Dalian Hoffen în scop de cercetare (fără vreun consimţământ, dar şi fără vreo opoziţie) până la toate pericolele care afectează fabuloasa maşinărie a trupului, de la stres până la sportul în exce s- este destul de înfiorător spectrul plămânilor negri şi inflamaţi ai fumătorilor, dar poate nu destul ca să îi convingă pe toţi cei care îi văd să ia decizia de a renunţa pe loc (aşa cum cere una dintre cutiile de sticlă în care exponatele sunt cutiile de ţigări pe care fumătorii sunt sfătuiţi să le arunce).

Reacţiile provocate la nivel internaţional de expoziţie sunt contradictorii: în timp ce marea majoritate a vizitatorilor devin pe loc fani ai evenimentului, biserica şi nu numai o acuză că ar fi un afront la adresa demnităţii umane şi că este doar o altă metodă de a obţine cât mai mulţi bani. Dar privind dincolo de aceste aspecte legate de dimensiunea etică a problemei, viziunea de ansamblu a evenimentului, complexitatea sa şi faptul că oferă, prin informaţii şi structură, mult mai mult decât o etalare de trupuri plastificate, transformă expoziţia într-o experienţă inedită care nu trebuie în niciun caz judecată doar în raport cu numeroasele controverse iscate.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here