The Mirror – realitate la puterea a doua

0
347

Când A Separation a câștigat Oscarul pentru cel mai bun film străin în 2012, cinematografia iraniană a revenit în prim plan. A Separation ne-a reamintit de ce cinematografia iraniană, cu filme semnate de Abbas Kiarostami sau Jafar Panahi, era atât de în vogă în anii '90.  Alura falsului cinéma vérité și preocuparea pentru relația realitate-ficțiune sunt perfect distilate și în filmul din 1997 al lui Jafar PanahiThe Mirror.

Scris, regizat și editat de Jafar Panahi, The Mirror se deschide cu o privire de ansamblu asupra unei intersecții aglomerate din Teheran. Radioul unui autobuz ne anunță că lucrurile nu stau bine pentru echipa de fotbal națională în meciul cu Coreea de Sud. În fața unei școli primare așteaptă o fetiță cu mâna în ghips, protagonista (Mina Mohammad Khani). Mama ei a uitat să vină să o ia și Minei nu-i rămâne altceva de făcut decât să încerce să ajungă acasă singură.                                                                             

Începutul este ușor stângaci (în loc să-i contacteze pe părinți, învățătoarea o dă pe Mina pe mâinile unui motociclist), însă odată începută odiseea fetiței pe străzile unui Teheran fără reguli de circulație, colorat și alert, șansele ca Mina să ajungă acasă scad văzând cu ochii, în timp ce simpatia noastră pentru ea crește. Interesul ne este menținut și de personajele care o înconjoară pe fată, de fragmentele de viață pe care ni le dezvăluie: conversații disparate în autobuz, în taxi, comentariul meciului, schimbul de tură al șoferilor. Și peste toate, Mina, strigând puncte de reper ininteligibile oricui vrea să o asculte și tot mai speriată.

Cadrul exclusiv exterior este o necesitate pentru regizor. O filmare în interior presupune actrițe acoperite și scene de intimitate limitată, pe scurt, o minciună. Străzile și copilul păstrând o urmă de independență din simplul motiv că e prea mic pentru a fi relevant în ochii statului iranian opresiv reprezintă oportunități pentru Panahi de a lua pulsul societății fără a cădea în capcana unor declarații politice radicale. Sau cel puțin așa pare la prima vedere: un alt film ușor despre copii.

Pe la jumătatea filmului, însă, percepția noastră se modifică. Auzim: Mina, nu te uita direct la cameră. Și surpriza este dublă: actrița filmului din film refuză să-și ducă până la capăt rolul. Mina nu este doar o actriță plictisită de cerințele echipei de filmare, este o persoană cu opinii clar formate. Fiecare gest al protagonistei poate fi citit ca un manifest de independență: Mina își rupe ghipsul fals, nu primește ajutorul concret al niciunui străin, nu recunoaște nicio clipă că s-a pierdut, nu merge – aleargă, iar sunetul pașilor ei pe asfalt este coloana sonoră a ultimei părți a filmului. Fiindcă Panahi o lasă pe Mina să plece, fără a-i scoate microfonul. 

Dacă această decizie poate fi considerată o nouă formă de opresiune, nesocotind dorința de independență a protagonistei sale, regizorul nu își bate prea mult capul cu ea. Preferă să introducă noi episoade care să șteargă tot mai mult limitele dintre film și realitate. Când în drumul său Mina se întâlnește cu o femeie care participase la filmări și o întreabă dacă nu se săturase să spună ce o obliga scenariul, aceasta îi răspunde că nu a urmat niște replici. Povestea necazurilor ei era reală. Mai apoi, în taxi, un cântăreț o felicită pe Mina pentru talentul ei actoricesc, însă se arată impresionat de o scenă în care ea nu mai era teoretic „în personaj”.  Poate ar trebui menționat că respectivul cântăreț se prezintă ca fiind John Wayne, doar fiindcă dublase filmele actorului american. Oamenii obișnuiți din a doua parte a filmului se identifică cu un rol, ceea ce nu se întâmpla cu actorii din prima parte a filmului.

Când devine clar că nici Mina nu știe cum să ajungă acasă, ne trezim înaintea unei linii narative circulare. Ai fi tentat să îți iei ca punct de reper momentul în care Mina renunță la film, însă caracterul artificial al realității construite de Panahi îți sare în ochi. O lume a măștilor, care te face să te întrebi: de ce filmul e mai real ca viața? 

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here