The Second Mother (Que Horas Ela Volta?) – Fata menajerei incepe lupta de clasa

0
495
imagine: Sundance International Film Festival/www.hollywoodreporter.com

Poţi avea parte de mai multe situaţii inflamabile, bune de pus la baza unui scenariu incandescent, când o introduci în peisajul cartierului rezidenţial pe fata menajerei (Camila Mardila). Abia ieşită din adolescenţă, este precoce, sigură pe ea, cu aer de rebelă gata să răstoarne canoanele segregării dintre noii îmbogăţiţi şi plebea din favele. Nu se lasă umilită, este tenace, are capul pe umeri şi hotarârea celei cu planuri mari de viaţă. Ea ar putea fi tânăra zburdalnică pregătită să speculeze, în favoarea propriei ascensiuni sociale, răceala din cuplul conjugal de burghezi înstrăinaţi, în care fiecare preferă să îşi plimbe degetul pe ecranul telefonului decât să iniţieze un contact vizual în timpul cinei. Mai poţi conta şi pe modelul de film în care acest personaj feminin alege varianta mai fresh şi mult mai facilă a celui bun pentru a fi dus de nas: băiatul cuplului bogat, care pare interesat de prezenţa ei – cu adevărat exotică datorită unei neaşteptate pasiuni erudite pentru artă şi arhitectură – şi care vrea neapărat o tipă sigură pe ea, care să-l scape de virginitate.

Que Horas Ela Volta? (The Second Mother) reuşeşte să te ţină atent mai ceva decât un film hollywoodian. Are loc în Brazilia cea însorită şi promite un amestec între comedia cu tentă socială şi o intrigă explozivă bazată pe confruntarea dintre aroganta stăpână a casei şi tânăra mai săracă, dar şi mult mai ispititoare datorită isteţimii prin care îi taie macaroana, apoi îi ia locul. Regizoarea Anna Muylaert ar fi putut adopta clişeele din filmele în care familiile din cartierele privilegiaţilor sunt tulburate de personajul feminin venit din exterior. Un personaj care nu este, oficial, de nasul lor, dar neoficial îi ademeneşte pe toţi masculii respectabili din lumea bună. Dar Anna Muylaert a preferat un film amuzant, sensibil şi profund alegând o perspectivă modernă asupra fetei sărace, dornice să-şi depăşească statutul umil. Alege un personaj feminin emancipat, plin de sarcasmul şi de ironia exprimate mai mult prin gesturi decât prin replici tăioase, care înlocuiesc flirtul ca formă de seducţie. Plasează acest personaj feminin între fronda adolescentină, maturizarea timpurie şi tenacitatea amazoanei ascunse în pielea unei fete care alege învăţătura ca formă de luptă într-o lume în care studiile de arhitectură la care visează atâta sunt pentru copiii din familiile prospere.

După introducerea în film a Jessicăi, personajului feminin adolescentin ieşit din tiparele comercialului, regizoarea se mai foloseşte de atuul furnizat de neprevăzutul rezultat nu din răsturnările de situaţie şi din reacţiile explozive, cu gelozii şi amoruri interzise. Este un neprevăzut ivit mai degrabă din firescul dătător de umor, din reacţiile umane, duioase, comice şi bine dozate ale uneia dintre protagoniste – Val (Regina Case) mama Jessicăi. Val reprezintă perfect acea tipologie a menajerei devotate, aflate de peste zece ani în slujba familiei. Devine specialistă în anticiparea dorinţelor casnice ale fiecăruia. Coordonează la secundă ritmul culinar zilnic. Mai presus de toate, Val este mama disponibilă afectiv pentru băiatul stăpânilor, pe care îl mângâie până adoarme după o confesiune privind o nouă dezamăgire legată de fata perfectă şi căruia îi ascunde iarba.

imagine: www.agambiarra.com
imagine: www.agambiarra.com

Acest personaj feminin, interpretat cu o naturaleţe plină de umor, care trece dincolo de spaţiul ecranului, are un rol dublu în interacţiunile personajelor şi în ritmul poveştii. Este, prin răbdarea şi modestia servitoarei cu simţ matern din vremea burghezilor de altădată, atât scânteia care aprinde conflictul iscat de revolta fiicei care îi reproşează devotamentul exagerat şi respectarea unor reguli considerate semne ale unui servilism degradant pentru demnitatea umană, cât şi personajul care stinge conflictul, printr-o disponibilitate afectivă suportivă. Tocmai acestă disponibilitate afectivă devine elementul care împiedică ingredientele arhiprezente în filmele accesibile să se amestece într-o reţetă facilă a luptei de clasă.

imagine: www.cinemamontreal.com
imagine: www.cinemamontreal.com

Prin gesturile ei umile şi capul plecat, îi dă apă la moară fiicei rebele. Aceasta are de partea ei  şi empatia spectatorului în tentativa de a o sfida pe snoaba ofticată şi parvenită, nimeni alta decât mama-stăpâna-casei, veşnic ocupată şi femeie de succes cu ifose ridicole, incapabilă de a-şi pregăti un sendviş fără ajutorul cuiva. Stăpâna casei este un amestec – perfect susţinut de interpretarea lui Karine Teles – între autoritate, infantilism histrionic şi parvenitism. Va rămâne singura care nu o va dori pe Jessica, fata servitoarei, în casa de lux. Ea va face totul pentru a o împedica să treacă dincolo de graniţele bucătăriei şi ale camerei de la subsol. Este locul rezervat servitorilor, unde este nevoită să locuiască o vreme până îşi găseşte un apartament în Sao Paulo, oraşul în care plănuieşte să studieze arhitectura.

imagine: www.filmcomment.com
imagine: www.filmcomment.com

Povestea Jessicăi nu are tristeţea Cenuşăresei. Ea nu vrea să îndure deloc supliciile amărâtei care se naşte şi moare în mizerie deoarece aşa stau lucrurile de secole, şi care suferă în tăcere, în subsolul destinat slugilor. Prin dezinvoltura ei se anunţă o câştigătoare, o favorită a sorţii. Nu are inhibiţiile servitorimii în fata autorităţii autoinventate. Jessica este înzestrată cu ambiţia celei pregătite să-şi urmeze visurile academice, luându-se la întrecere cu băiatul familiei bogate la examenul de admitere. În schimb, povestea menajerei seamănă cu dramele femeilor sacrificate din lumea a treia, nevoite să fie mame pentru copiii altora pentru a-şi salva proprii copii de la sărăcie. Are teama de a nu le face o impresie greşită stăpânilor, dar mai ales Donei Barbara (îi atrage atenţia Jessicăi asupra cuvântului Dona ca semn al respectului pentru o castă superioară). Venirea pe nepusă masă a fiicei, de care se înstrăinase când s-a mutat în marele oraş de unde îi trimitea bani lunar, o va pune pe devotata menajeră în postura de a declanşa scene ilare, dialoguri de un comic satiric (puţin amar) şi reacţii efervescente disproporţionate, dar expuse cât se poate de credibil. Toate încercările ei  de a-şi ţine în frâu adolescenta revoltată se transformă într-un dominou al reacţiilor amuzante, dar având o concluzie matură.

imagine: youtube.com
imagine: youtube.com

Lupta de clasă nu se duce prin înfruntarea celor două tabere (mama şi fiica nu sunt unite), ci prin intersectarea lor în spaţiul domestic, mai ales în zonele interzise celor din clasa de jos (livingul şi piscina). În locul unor conflicte şi revendicări gălăgioase, ai parte de nişte schimbări (efemere, ce-i drept) în dinamica familiei. Doar că nu se va trezi în faţa unei revelaţii privind respectul pentru celălalt exact personajul de la care te aştepţi. Nici proastele obiceiuri nu dispar peste noapte în urma unei lecţii de viaţă transformatoare, şi nici avansul erotic nu se înscrie în reţeta clasică. Ba mai mult, amorul interzis are o manifestare care îmbină comicul şi platonicul. De fapt, confruntarea finală dintre bogati şi săraci este amânată prin iniţierea unor dialoguri aprinse între mamă şi fiică din care ies la suprafaţă probleme vechi. Replicile devin un prilej de a exprima, prin concepţiile diferite privind raportarea la autoritate, reproşuri mocnite generate de înstrăinare. Sursa revoltei manifestate de fiică este de fapt absenţa mamei nevoite să plece în alt oraş pentru a o întreţine. Lecţiile de morală oferite de mamă ascund şi ele o revoltă, mai puţin conştientizată – a celei neputincioase, care se trezeşte vulnerabilă în faţa copilului gata să îi calce în picioare sistemul de valori.

imagine: cinemaeargumento.wordpress.com
imagine: cinemaeargumento.wordpress.com

Regizoarea gestionează credibil acest conflict al mentalităţilor dintre mamă şi fiică. Mai întâi elimină previzibilul. Nici rebela nu alege calea uşoară, şi nici mama nu o ţine pe a ei la nesfârşit, mai ales după ce află un secret legat de motivul fetei de a veni la Sao Paolo pe neaşteptate, rupând orice legătură cu tatăl. În al doilea rând, zâmbetele spectatorilor sunt provocate de nişte situaţii de viaţă cât se poate de fireşti şi bine dozate când sunt expuse în scenele filmului. Prin această autenticitate dulce-amară, a vieţii aşa cum e, regizoarea se fereşte de capcana scenelor pline de umor artificial, optând pentru comicul involuntar. Un comic dublat de sensibilitatea care îi faceloc şi acelei profunzimi psihologice din spatele satirei, oferindu-i o candoare deloc forţată, sprijinită de interpretarea actriţelor Camila Mardila şi Regina Case.

Există un echilibru al reacţiilor, fie ele şi pătimaşe, prin supapa oferită de mimică, astfel încât să nu existe un manierism al exteriorizării afective puse pe seama popoarelor sud-americane. Isteria este anulată de comicul involuntar, care decurge natural din situaţiile prezentate, iar motivele din spatele reacţiilor nu sunt usor de citit. Nu îţi dai seama de ce mama prevăzătoare îi zice fiicei să nu accepte invitaţia de mânca la masa din living adresată de şeful ei, care se pretinde interesat de pasiunea Jessicăi ei pentru desen şi arhitectură. Şi nici nu-i înţelegi tonul vehement prin care îi interzice să se bălăcească alături de fiul stăpânilor. Poate ar vrea să o protejeze. Să îşi păstreze locul de muncă. Să o înveţe de mică resemnarea prin acceptarea unui anumit statut în lumea celor bogaţi (un fel de lecţie de înţelepciune oferit de omul simplu şi răbdător care vrea să aibă o reputaţie neştirbită – singura lui avere) sau pur şi simplu este mânată de invidia slugii faţă de cel dornic să-şi ceară drepturile. Te întrebi dacă nu cumva mama îşi critică fata rebelă deoarece vrea să deturneze în direcţia ei toată acea furie îndreptată spre propria neputinţă de a-şi depăşi condiţia prin înfruntare, prin cererea unor drepturi naturale.

În ciuda subiectului inflamabil – revendicarea unor drepturi pe fondul inegalităţii sociale – filmul nu capătă forma unui manifest, a unui studiu sociologic adaptat cinematografic. Există ce-i drept o delimitare vizuală a zonelor aparţinând celor două tabere şi o zona tabu pentru servitorime: piscina interzisă personalului şi frigiderul stăpânilor, care o tentează pe Jessica deoarece acolo se află cutia de îngheţată din gama de lux, destinată exclusiv prinţisorului răsfaţat mai ales de mama ei, care îi dă peste mână propriului copil atunci când se apropie de cutia cu îngheţată scumpă. Aceste spaţii ale desfăşurării conflictului de mentalităţi dintre mamă şi fiică, mai puţin dintre stăpâni şi fiica servitoarei, sunt singurele amănunte clişeistice ale filmului. În rest, toate aşteptările sunt date peste cap, una câte una, mai ales prin delegarea mamei servitoare pentru a reprezenta legile stăpânilor în faţa Jessicăi. Mama are datoria de a sta cu ochii pe fiica rebelă, ce trebuie pusă la punct, nu susţinută datorita unei solidarităţi care îi uneşte pe cei aparţinând aceluiaşi mediu .

imagine: jc.ne10.uol.com.br/blogs
imagine: jc.ne10.uol.com.br/blogs

Celelalte personaje sunt mai puţin conturate din punct de vedere psihologic, dar inspirat adăugate în arhitectura scenariului. Par, ce-i drept, construite după anumite stereotipuri. Îi regăseşti pe băiatul de bani gata, care ia note mai mici decât fata săracă, pe mama snoabă cu aere de scorpie invidioasă, ajusă în lumea bună datorită averii moştenite de soţul ei, pe tatăl-artist şi pierde-vară cu visuri de boem pierdut într-un cartier al bogătaşilor, mai mult absent şi apatic, şi care se simte neînţeles. Acestea sunt nişte personaje mult mai simplu construite, dar ale căror acţiuni declanşează nişte decizii greu de prezis.

The Second Mother (Que Horas Ela Volta?) este un exemplu de amestec echilibrat între povestea de viaţă cu mesaj adânc, tabloul caricatural oferit de ciocnirea unor valori apărate cu preţul reacţiilor absurde, umorul care amplifică intensitatea emoţiilor necesare unui ritm alert şi acea compatibilitate între personaje şi actori, necesară unei autenticităţi psihologice.

Filmul a fost proiectat în cadrul primei ediţii a festivalului Pelicula, dedicat cinematografiei sud-americane.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here