Top 10 filme cu si despre voyeuri si voyeurism

0
1484

Este ceva misterios și fascinant în a urmări pe cineva fără ca persoana să știe că este privită. În același timp, cinematografia ne-a transformat pe toți prin camera de filmat în voyeuri. Dincolo de această teorie, există filme fascinate de voyeuri și voyeurism: 

 

1 Blue Velvet

 

 

Una din cele mai puternice scene de voyeurism din cinematografie este cu siguranță cea din filmul lui David Lynch, Blue Velvet, în care Dennis Hopper și Isabella Rossellini au o întâlnire sexuală în timp ce tânărul Jeffrey privește scena. Sentimentul de vinovăție dar și implicarea noastră, ca privitori pasivi, este cu atât mai intensă cu cât scena este filmată foarte realistic, iar emoțiile implicate sunt foarte brute. În plus, cum niciun fetiș nu vine niciodată singur, voyeurismul este completat de sadomasochism. Dennis Hopper joacă rolul sadicului într-un mod în care te face să te gândești că n-ai mai văzut niciodată așa ceva în niciun film. Regresul la copilărie și la stadiul animalic al lui Hopper face scena greu de urmărit, chiar dacă știm că nu suntem singurii care îndură imaginile și sunetele scenei, ci și Jeffrey. Totuși, personajul lui Rossellini descoperă cu fiecare țipăt și fiecare abuz fizi și verbal plăcerea masochistă. În același timp, delicatei Rossellini îi place să joace și celălalt rol, al sadicului, cu Jeffrey, înainte de a reveni la plăcerea masochistă și de a-i cere să o lovească. 

 

2 Rear Window

 

 

Nu mai este niciun secret pentru nimeni cât de voyeuristic era Hitchcock. Mostre voyeuristice apar în orice film al lui, dar mai ales în Psycho, Vertigo și Rear Window. În ultimul dintre ele, James Stewart este un jurnalist-fotograf nevoit să rămână acasă pentru o perioadă destul de lungă din cauza unei fracturi la picior. În tot acest timp privește prin obiectivul aparatului de fotografiat ce fac vecinii lui din apartamentele de vis-a-vis. Bineînțeles că urmează și o crimă, pe care James Stewart trebuie să o demonstreze din scaunul cu rotile. Între timp, noi suntem prizonierii deducțiilor și punctului lui de vedere (la propriu, pentru că nu vedem decât ceea ce poate vedea și el, dar și la figurat), și urmărim, fără jenă, ba chiar cu plăcere și cu un simț al privilegiului, ceea ce James Stewart ne arată în casele vecinilor. În ciuda acestei ipoteze a voyeurului care își spionează vecinii a mai fost utilizată apoi la nesfărșit în filme, Rear Window rămâne încă standardul, prin modul de interpretare foarte sobru, dar în același timp seducător, al lui James Stewart și al lui Grace Kelly, care nu duc hobby-ul voyeuristic în derizoriu, combinat cu capacitatea lui Hitchcock de a construi suspansul. 

 

3 The Virgin Suicides

 

 

Primul lung-metraj al Sofiei Coppola (Lost in Translation, Marie Antoinette), The Virgin Suicides este din primul moment o experiență voyeuristică: filmul este narat de grupul de băieți fascinați de misterul surorilor Lisbon. Fiecare dintre ei are câte o experiență mai mult sau mai puțin directă cu cele 5 adolescente neînțelese. Unul dintre ei le scotocește prin nimicurile din baie, dar cel mai des băieții se întâlnesc pentru a discuta jurnalul Ceciliei, prima dintre fete care se sinucide. Prin intermediul jurnalului înțeleg lumea visătoare a acestora, claritatea cu care ele îi percep pe băieți, dar și sentimentul de îngrădire și nesiguranță al adolescentelor. De fapt, grupul de adolescenți se afundă și mai mult în fascinația misterului fetelor, a ceea ce simt, gândesc, speră ele, prin acest portal în lumea lor – jurnalul. Filmul este, ca orice film al Sofiei, unul despre adolescență și maturizare, iar atmosfera lui și decența voyeurismului adolescenților care studiază copleșiți de realitate cazul fetelor nu au cum să nu te vrăjească.

 

4   3 Iron

 

 

 

Personajul principal din 3 Iron intră în casele oamenilor plecați în vacanță pentru a trăi acolo timp de câteva zile. Nu avem o explicație pentru nomadismul lui ciudat: spală lucrurile celor pe care îi "vizitează", le repară electrocasnicele stricate, gătește, îngrijește florile etc. În una din aceste experiențe, fără să știe că este cineva acasă, tânărul intră și își începe rutina, ca și cum ar fi ajuns acasă, fără să își dea seama că este urmărit de femeia rămasă singură acasă. Rolurile voyeuristice se inversează după ce tânărul pleacă dar se întoarce pentru a o lua cu el pe stăpână casei. În spiritul obișnuit al lui Kim Ki Duk, femeia este neînțeleasă și nefericită. De aceea, voyeurismul este încărcat sexual, dar mai ales poetic în filmul lui Kim Ki Duk. Una dintre cele mai frumoase scene este un voyeurism în trei, în care unul dintre personaje nu știe că este prezentă și o a treia persoană în timp ce mănâncă și își sărută soția. De aceea nu înțelege de ce este tratat așa de bine, de ce i se fac declarații de dragoste și de ce este îmbrățișat. De fapt, toate gesturile sunt menite celei de a treia persoane din încăpere.

 
 

5 The Lives of Others

 

 

Dacă la Kim Ki Duk voyeurismul lasă loc iubirii și metaforei, în The Lives of Others vedem cea mai neplăcută interpretare a acestuia. În RDG-ul comunist, absurdul urmăririi oricărei mișcări și al oricărui cuvânt rostit de un dramaturg de succes te face să te simți tu însuți furat și trăind fără intimitate și zonă personală. În timp însă, securistul care este însărcinat cu ascultarea și urmărirea dramaturgului ajunge, printr-un sindrom Stockholm inversat, să capete încredere în și admirație față de obiectul spionării. Intimitatea dintre cei doi devine din ce în ce profundă, fără ca personajul spionat să știe acest lucru. Securistul ajunge, de exemplu, să împrumute volume de cârți din biblioteca celui pe care îl spionează. Filmul este foarte apăsător și faptul că noi știm că personajele sunt urmărite la modul cel mai absurd și fără scrupule și că li se intră fără menajamente în zonele cele mai intime ale discuțiilor private și ale vieții de cuplu ne transmit un sentiment de neputință și apăsare spre pragul anxietății.

 

6 Sex, lies and videotape

 

 

Fetișul din Sex, Lies, and Videotape este total: personajul principal nu poate găsi satisfacție decât în și prin acest fetiș. Este vorba de un voyeurism mai complex, legat mai ales de conversație. Graham (James Spader) filmează femei ce își povestesc de bună voie experiențele, eșecurile, fanteziile și plăcerile sexuale. Urmărind apoi aceste casete singur, Graham trăiește plăcere sexuală, imposibilă pentru el în prezența unei femei. Nu știm exact de ce Graham are acest blocaj, dar jocul minții și al dialogurilor dintre personajele principale ne oferă și nouă satisfacție, nu doar personajelor. Filmul nu este niciun moment plictisitor și reușește să ducă la capăt cu brio această ipoteză extremă și exotică a personajului masculin. În una din cele mai memorabile scene ale filmului, Graham îi împărtășește într-un moment de sinceritate, dar care este menit să provoace, faptul că este impotent.

 

7 Being John Malkovich

 

 

Cu siguranță experiența voyeuristică totală ar fi nu doar să urmărim pe cineva în intimitatea propriei case, ci să aflăm ce gândește și de ce face ceea ce face. Problemă filosofică veche și experiment mental la care toți ne-am gândit când eram mici, ideea lui Being John Malkovich este aceea de a accesa mintea cuiva. Și nu a oricărui, ci a actorului John Malkovich, jucat chiar de Malkovich. Dar există o experiență și mai departe de a cunoaște ce gândește cineva: aceea de a te identifica cu acea persoană și de a i te substitui gândurilor proprii. Și acest lucru se întâmplă în Being John Malkovich, printr-un portal descoperit de personajul lui John Cusack în clădirea în care muncește. Dacă îl analizăm, voyeurismul este o formă prin care se obține acces la intimitatea cuiva fără să fi fost câștigat acest drept prin prietenie sau o relație de dragoste. John Malkovich experimentează chiar acest gen de violentare, ba chiar intră el însuși prin portalul către mintea lui, oricât de ciudată ar părea această ipoteză.

 

8 Blow Up

 

 

Tema voyeurismului are un potențial interesant chiar și pentru regizorii "metafizici" ai filmului. O demonstrează nu doar comedia-dramă Being John Malkovich, ci și implicarea lui Michelangelo Antonioni în acest subiect. Filmul lui, Blow Up, urmărește un fotograf de modă ce găsește spontan un subiect pentru fotografiile lui în persoana unei femei foarte grațioase dar un pic nesigure pe ea, jucată de Vanessa Redgrave. Deși aceasta nu vrea să fie fotografiată și încearcă să obțină filmul aparatului de fotografiat pentru a-l distruge, Thomas developează fotografiile și, într-un colț al acestora, reușește să distingă ceva ce seamănă cu cadavrul unui om. Thomas merge noaptea să își verifice ipoteza și găsește, într-adevăr, corpul unui om întins printre arbuști. A doua zi cadavrul a fost mutat, iar Thomas pierde orice dovadă a faptului că a fotografiat corpul. Voyeurismul fotografului îl face să devină fără să intenționeze martor la o crimă.

 

9 Y tu mama tambien

 

 

Y tu mama tambien este un road movie combinat cu film despre maturizare. Doi adolescenți aflați în sex craze-ul tipic vârstei încearcă să seducă o femeie matură, cu care pleacă într-o călătorie spre mare. Între cei trei există de la bun început o tensiune sexuală ce trebuie descărcată într-un fel sau altul. În final, unul dintre băieți reușește să se culce cu Luisa, în timp ce prietenul lui urmărește scena. Deși filmul este plin de aluzii, scene și dialoguri sexuale, tocmai această mostră de voyeurism nu e sexuală pentru voyeur. Julio (Gael Garcia Bernal) se simte trădat de cel mai bun prieten al lui și își amintește de o secvență mai veche, din copilărie, când într-o noapte și-a surprins mama în ipostaze erotice cu unchiul său. Dar voyeurismul acestei scene este cel care va declanșa efectul de domino al neînțelegerilor dintre cei doi, ce vor conduce, într-un final, la ruptura definitivă. Totuși, e greu de apreciat dacă șirul de trădări sau altă secvență a filmului conduc la ruptura definitivă. 

 

10 Ichi The Killer

 

 

Ichi The Killer este un film în genul celor cu supereroi, numai că supereroul regizorului japonez Takashi Miike iese din absolut toate tiparele. Cu un profil psihologic foarte întunecat, deși se dovedește fabricat și manipulat, Ichi este un voyeur par excellence. În prima scenă a filmului chiar, acesta, îmbrăcat într-un costum de latex negru, urmărește o scenă de un sadomasochism extrem. Un bărbat își snopește în bătaie prietena și apoi întreține raporturi sexuale cu ea. La finalul scenei, Ichi, aflat dincolo de fereastra apartamentului, se satisface sexual urmărind acțiunea, dar intervine pentru a o salva pe femeie. Ciudat și nebunesc, în final și bărbatul și femeia sunt omorâți. Totul se leagă în mintea lui Ichi de amintirea din adolescență în care fata care îi lua apărarea în fața celor care îl batjocoreau este violată. În loc să o salveze, Ichi urmărește scena cu dorința de a lua și el parte la viol. Scenariul primei crime se repetă de mai multe ori. Fața nevinovată a lui Ichi ascunde de fapt un criminal care despică oameni fără menajamente, taie fețele personajelor ca și cum ar decoji o banană, secționează picioare și jugulare etc. Pentru cineva care vede de obicei filme de acțiune/thrillere/filme horror americane, s-ar putea ca modul extrem și creativ în care Takashi Miike își saturează cu scene de violență neașteptată filmul îl poate face imposibil de urmărit. Dar Ichi The Killer este mai mult decât gore/violență grafică și merită experimentat.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here