Traficantul de arme, de Hugh Laurie – Un Dr. House cu spioni

0
976

Dacă Dr. House ar citi un roman cu picioarele întinse pe patul unui bolnav în comă, în timp ce îi mănâncă prânzul, de care oricum nu mai are nevoie, cel mai probabil ar fi Traficantul de arme scris de Hugh Laurie.

Nu de altceva, dar lectura ar fi una de empatie. Amândoi adoră un pahar mare de whisky, umorul sec, andrenalina dată de motocicletele puternice şi au cam aceeaşi filozofie legată de relaţia cu jumătatea noastră mai bună, femeia: Pentru că sexul aduce mai multă nefericire decât plăcere. Pentru că barbatul şi femeia îşi doresc lucururi diferite şi unul din ei sfârşeşte întodeauna prin a fi dezamăgit. Pentru că-mi place să fiu de capul meu. Bine, House ar mai adăuga, la prima parte, o recomandare pentru prostituate ca antidot la complicaţii, dar Thomas Lang din roman e un pic mai timid.

Traficantul de arme a venit pe lume cândva în 1996, iar doctorul mizantrop iubitor de delicii farmaceutice prin 2004, aşa că Hugh Laurie pare că s-a pregătit cu romanul ăsta pentru audiţia rolului. Caseta pentru audiţie a şi fost filmată în baia unui hotel din Namibia, unde juca într-un film, fără ca acesta să exerseze de vreun fel, arătând ca dracu' după zilele de filmare şi încercând pentru prima oară un accent american, care l-a păcălit în aşa hal pe regizorul serialului, încât acesta l-a confundat cu un actor originar din State. Inteligenţa americanilor e legendară, iar Hugh Laurie are grijă să sublinieze asta, glumă după glumă în portretul spionilor americani, adică mari şi tembeli.

Romanul este o satiră inteligentă şi savuroasă a literaturii de spionaj. În acelaşi fel în care Terry Pratchett ia toţi tropii specifici literaturii fantasy, îi răstoarnă cu capul în jos, înşelându-ţi aşteptarea în cel mai plăcut mod cu putinţă, păstrează aparenţa unui plot şi în acelaşi timp te face să râzi pe tot parcursul lecturii, la fel de bine îşi execută subiectul, căci de data asta vorbim de spioni, autorul Hugh Laurie. Un fost soldat din garda scoţiană, ce acum e un şomer amator de băutură, e abordat în Amsterdam cu propunerea de a ucide pe cineva pentru mulţi bani. Dând dovadă de o inimă de aur, îngropată sub aparenţa înşelătoare a unei brute cu muşchi, el refuză, şi mai mult, încearcă să-şi atenţioneze potenţiala victimă. Proastă mişcare, căci este aruncat în exemplificarea ca la carte a dictonului binecunoscut Toată lumea minte. O lume prin care mişună agenţi în SUV-uri negre pline de agenţi ai Serviciului secret britanic, CIA, terorişti, toţi lucrând pentru cel puţin o altă organizaţie decât cea de pe legitimaţie. Aşa că avem parte de urmăriri spectaculoase, bătăi cu mult sânge pe pereţi, femei fatale, gadgeturi ce probabil la vremea aia păreau spectaculoase, dar acum sunt ridicole, locaţii multiple (Amsterdam, Londra, Casablanca) şi o conspiraţie a industriei militare de toată frumuseţea.

Nu l-am amintit pe Pratchett aleatoriu, deşi îl recomand cu cea mai mare căldură, ci pentru că împărtăşeşte cu Laurie acelaşi sfânt patron literar: P.G. Woodehouse, despre care actorul britanic spunea într-un interviui-a salvat viaţa şi că încă este cel mai amuzant scriitor care a pus vreodată cuvinte pe hârtie. Influenţa umorului pur britanic woodhouseian se vede în fiecare pagină a romanului Traficantul de arme.

Hugh Laurie a fost descris de prietenul lui, Stephen Fry, ca fiind inofensiv ca un panda şi de fosta lui iubită, actriţa Emma Thompson, ca fiind sexi ca un ţipar bine întins.  Nimic de zis, doar că are nişte prieteni îngrozitori. I-a întâlnit pe amândoi în perioada colegiului, la şcoala privată Eton, în cadrul clubului de dramaturgie Footlose, unde a ajuns după ce cariera lui promiţătoare în canotaj profesionist, avea şanse să participe la olimpiadă, a fost întreruptă de o maladie devastatoare, boala sărutului, sau mai plictisitor ştinţific cunoscuta, mononucleoză. Nu a mai absolvit colegiul, pentru că, împreună cu Fry, a câştigat un concurs de comedie ce i-a propulsat pe micile ecrane britanice.Şi au rămas acolo prin Blackadder, A bit of Fry & Laurie, Jeeves and Wooster. Aşa că atunci când a făcut pasul în cinematografia de peste ocean, mai era un necunoscut doar celui care i-a văzut pentru prima oară caseta de audiţie pentru House.

Pe lângă toate astea, în ultimii ani a mai dat la iveală publicului o nouă pasiune, muzica blues. A început să concerteze pe la festivaluri de jazz in jurul lumii şi a lansat două albume primite cu entuziasm de toţi cei ce sperau ca actorul lor preferat să nu fie unul din lungul şir de actori, ce s-au făcut de râs, crezând că pot fi şi cântăreţi. O să se oprească şi prin Bucureşti cu seria lui de concerte, pe 12 iunie, iar lectura Traficantului de arme ar putea fi o bună doză de Laurie, acum că House s-a terminat, ca să vă ţină până la vară. 

 

                                                   Editura Ibu Publishing, 2010

 

                          

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here