Trei etaje – Dreptatea oamenilor care gresesc

0
571

Trei etaje este genul de roman care te face să te ataşezi atât de personaje, cât şi de autorul despre care vei dori să ştii mai multe prin intermediul altor cărţi.

Eshkol Nevo este considerat un fin cunoscător al societăţii israeliene, mai ales a celei reprezentate de familia din clasa de mijloc, dependentă de o imagine idealizată (inventată) despre sine. Asemenea altor autori traduşi, cum ar fi Amos Oz sau Zeruya Shalev, nu ezită să înfăţişeze societatea israeliană cu toate contrastele, idealurile şi crizele sale. Însă cititorii din afara Israelului vor găsi în romanul Trei etaje o descriere a întregii umanităţi din zilele noastre. Este o descriere ce devine din ce în ce mai reconfortantă pentru cititor pe măsură ce detaliile cu privire la dramele personajelor sunt mai apăsătoare. Personajele te vor face să te simţi mai eliberat, deoarece fiecare dintre cele trei poveşti de viaţă, ce se preling dincolo de uşa apartamentelor dintr-un imobil cu locatari mai mult decât respectabili, este de fapt o pledoarie pentru toleranţa şi compasiunea faţă de oamenii care greşesc, riscând astfel să piardă totul.

Trei etaje este genul de roman care te face să-ţi schimbi percepţia asupra motivelor din spatele unor greşeli majore, care pot distruge armonia unei familii. Te va determina să meditezi şi să te raportezi altfel la oamenii care te surprind prin alegerile ce ajung să contrazică valorile sau opiniile general acceptate.

Eshkol Nevo are studii de psihologie şi îţi vine să afirmi că datorită lor a reuşit atât de bine să creeze acel spaţiu imaginar securizant, în care şi cititorul, alături de personaje, îşi poate recunoaşte, măcar în tăcere, alegerile pe care el sau ceilalţi le-ar fi putut critica mult prea aspru. Fiecare personaj îţi va da impresia că îţi poate prelua apăsările pentru a-ţi demonstra că toate acele amintiri sau faptele de care te ruşinezi sunt o consecinţă firească a unei presiuni la care ai fost supus ori a unei traume despre care nu ai putut vorbi cu nimeni.

Acţiunea romanului se petrece într-un bloc dintr-un cartier select, construit pentru o clasă de mijloc dornică de a evada la marginile oraşului Tel Aviv, unde să fie aproape şi de miresmele unei livezi. Blocul este locuit de intelectuali. Trei dintre locatari – un designer de interior, o femeie ce a renunţat la propria carieră pentru a se dedica familiei şi o judecătoare –povestesc propria viaţă sau, mai bine zis, acel eveniment ce le-a schimbat brusc traiectoria existenţială.

Arnon, unul dintre locatari, îi povesteşte celui mai bun prieten (un scriitor) despre cum a ajuns într-o situaţie-limită, ce ameninţă să arunce în aer tihna familiei sale. Aparent este vorba despre frecventa cădere în ispita unei aventuri extraconjugale după certurile frecvente avute cu soţia devenită din ce în ce mai critică. Dar cauzele singurei dăţi petrecute alături de altă femeie ţin de un eveniment cu potenţial traumatic în care a fost implicat un membru al familiei şi de care unul dintre vecinii respectabili nu pare a fi străin. Asupra adevărului privind evenimentul dramatic pluteşte misterul, iar încercarea lui Arnon de a descoperi adevărul va duce la o succesiune de întâmplări neprevăzute, la finalul cărora va fi greşit înţeles. Disperat, apelează la cel mai bun prieten pentru a obţine un sfat înţelept.

La un alt etaj o vei întâlni pe Hani, o femeie căreia i se spune văduva, deoarece soţul ei este mai mult absent, fiind mai mereu plecat în călătorii de afaceri. Drama ei are loc mai mult în propria minte, de care se teme ori de câte ori îşi aminteşte de boala psihică a mamei sale. După căsătorie, viaţa de soţie casnică a îndepărtat-o de lumea reală, de creativitatea manifestată la locul de muncă, dar mai ales de prezenţa unei prietene în care să poată avea încredere. Singura ei prietenă apropiată s-a mutat în Statele Unite. Din ce în ce mai însingurată, Hani decide să-i scrie prietenei stabilite în America pentru a-şi mărturisi actracţia faţă de cumnatul ei, pe care îl ascunde în propria casă atunci cand soţul este plecat. Deşi cunoaşte faptele de care este acuzat şarmantul cumnat, precum şi ostilitatea soţului ei faţă de acesta, ce ascunde o veche rivalitate fraternă, Hani îşi alină tristeţea în prezenţa cumnatului. Atracţia este alimentată de momentele în care el dovedeşte nişte calităţi paterne în relaţia cu cei doi copii ai ei, pe care partenerul de viaţă nu la are.

Cea mai intensă destăinuire îi aparţine însă unei judecătoare pe nume Devora. Povestea ei ar putea fi transformată într-un foarte bun scenariu de film. Implică întâlnirea cu un bărbat misterios de care o leagă un trecut pe care a vrut să-l lase în urmă, are suspans, câteva secrete devoalate lent, precedate de indicii înşelătoare, iar la final îţi face poftă de o conversaţie profundă cu prietenii, alături de care să întorci pe toate părţile urmările educaţiei parentale, legitimitatea valorilor, relativizarea adevărului în funcţie de profesia aleasă de cel ce îl analizează şi limitele responsabilităţii.

Pensionarea şi moartea soţului o pun pe Devora faţă-n faţă cu acea parte a psihicului ei ce îi scapă unui raţionament prin care ea împărţea lumea între bine şi rău, eliminând nuanţele ambigue. Noile evenimente din viaţa ei îi demonstrează că nu se poate comporta în relaţia cu oamenii şi cu fiul său răzrătit de parcă ar fi la tribunal. Retrasă din activitatea de judecător, Devora conştientizează că faptele oamenilor ascund nişte cauze mult prea complicate pentru a putea fi catalogate printr-o sentinţă fermă, de neatacat.

Când îşi dă seama că nu mai suportă să locuiască într-un apartament gol şi într-un cartier mult prea burghez, populat de oameni fără cusur, Devora începe să poarte conversaţii imaginare cu soţul ei. Se redescoperă pe măsură ce părăseşte eleganta suburbie pentru a li se alătura tinerilor ce protestează pe străzile din Tel Aviv. Le oferă consultanţă juridică protestatarilor din generaţia tânără, pentru a-şi face mai bine auzite revendicările şi le susţine cauzele. Odată ajunsă în cortul psihologilor care au ocupat şi ei străzile, descoperă cum mărturisirile privind fantasme, dorinte, fapte sau emoţii condamnabile în tribunal sunt acceptate ca fiind, în anumite situaţii, nişte consecinţe fireşti.

Unul dintre protestatari o va duce pe Devora în apartamentul unui bărbat ce pretinde că a mai întâlnit-o şi în alte împrejurări. El o va determina să vorbească despre cauzele rupturii dintre ea şi fiul ei răzvrătit în faţa unor părinţi judecători, unii dintre cei mai buni şi onesti ai ţării. Povestea Devorei este o parabolă despre limitele dreptăţii acolo unde litera legii şi mecanismele psihice se despart sau, dimpotrivă, ajung să trăiască într-un permanent conflict.

Te va uimi în romanul scris de Eshkol Nevo modul în care personajele ce locuiesc în acelaşi bloc interacţionează unele cu altele. Pentru cei din spaţiul fostelor ţări comuniste, acest bloc este unul atipic. Nu îl mai pot considera un sat pe verticală, unde vecinii se judecă aspru, se spionează unii pe ceilalţi pentru a crea bârfe suculente despre infidelităţi sau comportamente ruşinoase. În acest bloc, fiecare personaj pare captiv în propria capsulă a însingurării, la care nu au acces vecinii. Fiecăruia îi vine să-şi strige singurătatea în care mocnesc nişte secrete chinuitoare. De aceea, singurul mod prin care personajele ce se simt înstrăinate de cei din jur îşi mai pot conserva luciditatea în raport cu ele însele este confesiunea. Unii găsesc un ascultător din afara cartierului, alţii îşi inventează unul sau readuc în prezent fantoma cuiva dispărut.

Citeşte şi Beyond the Mountains and Hills – Problemele unei familii dintr-un Israel văzut dincolo de clişee

Beyond the Mountains and Hills – Problemele unei familii dintr-un Israel vazut dincolo de clisee

 

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here