Ultimul nud – Muzele se imbraca de la Chanel

0
1021

O singură privire aruncată unei rochii fusese suficientă să mă atragă la Paris. Era o rochie Chanel, a cărei eleganţă sofisticată îmbrăca trupul unei femei îndrăzneţe,  conştiente de farmecul ispititor, ce le şoca pe doamnele bătrâne din cartier. Nepoata unei astfel de femei bătrâne şi neobişnuit de invidioase pe femeile cu aer libertin era şi Rafaela Fano, blamată de bunica vitregă, ce-i amintea mereu de originile safarde. Admirând-o pe vecina îmbrăcată în rochia Chanel, Rafaela, urmaşa imigranţilor naufragiaţi în Bronx, alege o altă viaţă decât cea pregătită de mama temătoare în faţa ochilor pofticioşi aruncaţi de noul soţ fiicei ei abia intrate în adolescenţă.

Conştientă de puterea unui trup ispititor, dar şi de capcanele întinse de bărbaţii lacomi, Rafaela, protagonista romanului Ultimul nud, face compromisul vieţii ei când i se ofera unui mascul respingător pentru a fugi de pe vasul ce urma să o poarte spre un orăşel de cârcotaşi încuiaţi de pe coasta sudică a Italiei, unde o aştepta o căsătorie aranjată pentru a li se găsi un stăpân formelor ei generoase, înainte să devină ruşinea familiei. Dar în loc de Italia, unde ar fi ajuns un fel de Malena locală, Rafaela ajunge în Parisul anilor nebuni, când petrecerile, artiştii, vedetele de cabaret, feministele, nudurile îmbrăcate în pene extravagante şi afaceriştii cosmopoliţi şi darnici stăteau la baza unei epoci de aur, strălucitoare şi decadentă. Era şi Parisul Tamarei de Lempicka, faimoasa pictoriţă Art Deco, ale cărei nuduri au redefinit feminitatea în perceptia colectivă, provocând şi dueluri în lumea colecţionarilor dornici să pună mâna atât pe tablourile cu femei voluptuoase, cât şi pe modelele ce-i pozau.

Unul dintre modelele preferate ale Tamarei de Lempicka a fost această Rafaela Fano, o adolescentă cu talent de viitoare creatoare de modă. Ea ar fi ajuns una dintre prostituatele ce-şi fac veacul prin Bois de Boulogne, dacă pictoriţa nonconformistă, cu trăsături slave şi cască de aviator, nu ar fi invitat-o la o plimbare în automobilul ei de lux, celebrul Bugatti verde, imortalizat şi în tablourile sale, ca simbol al vieţii risipitoare şi al femeii ce preia cu lejeritate spaţiul public, destinat până atunci bărbaţilor.

Din maşina de lux, Rafaela Fano aterizează direct în atelierul Tamarei, unde primeşte în sfârşit o primă bancnotă valoroasă oferindu-şi corpul din plăcere. Din viitoare cocotă-adolescentă, devine amanta şi muza Tamarei, apoi noul ideal feminin al picturii interbelice. La Belle Rafaela avea să fie un nud iconic, pus în galeria închinată feminităţii, alături de Odalisca lui Ingres şi VeneraluiBotticelli. Carnalitatea seducătoare, amestecul dintre înger şi vampă de pe chipul muzei şi privirea ce ilustrează trecerea ambiguă de la reveria erotică la extaz o tranformă pe Rafaela în modelul perfect al Tamarei. Prin ea şi-a atras colecţionarii bogaţi, gata să plătească oricât pentru a putea expune în saloanele private mrejele unei feminităţi ce împăca idelealul frumuseţii renascentiste cu mimica seducătoarei asumate, în stilul Marlenei Dietrich.

Ultimul nud s-a născut din pasiunea scriitoarei Ellis Avery pentru nudurile şi personalitatea Tamarei de Lempicka, femeia având o biografie la fel de atrăgătoare datorită misterului, contrastelor şi legendelor picante, cum era şi cea a zeiţelor nonşalante din Parisul interbelic. Tamara era pentru lumea artei ceea ce Anais Nin era pentru literatură şi Coco Chanel pentru modă-o artistă capabilă să pună în lumină acel erotism feminin dens, exact în perioada marilor libertine petrecăreţe şi a intelectualelor dezinvolte la nivel vestimentar şi conversaţional. Avea curaj, dar şi nimbul originii exotice, deoarece spaţiul est-european, de unde venea, devenise o pepinieră de balerine, nobile dezmoştenite şi aspirante gata să li se ofere industriaşilor sau baronilor playboy. Şi Tamara o va face, dar mult mai târziu, după ce faima din perioada La Belle Rafaela o va transforma în stăpâna Parisului.

Romanul scris de Ellis Avery este povestea celei mai fertile perioade artistice pentru Tamara de Lempicka, dar şi tabloul incandescent al relaţiei dintre pictoriţă şi muză. De fapt, înainte de a se întâlni în acel Paris mitic pentru cititorul de azi, unde modelul ce iesea din atelierul Tamarei dădea nas în nas cu Hemingway şi Henry Miller sau purta discuţii fructuoase cu femeia care publica faimosul Ulise a lui James Joyce, atât Rafaela, cât şi artista poloneză au fost nişte refugiate. Lempicka fugea din calea bolşevicilor ce-au dat buzna în dormitorul ei pentru a-i aresta soţul, iar corpul pictural ce-a făcut-o celebră pe Rafaela era cauza fugii dintr-o familie pentru care voluptatea trebuia pusă doar în slujba fertilităţii conjugale, nu artistice.

Scris pentru a fi o destăinuire pe două voci, Ultimul nud poate fi citit şi din perspectiva unui jurnal. Este jurnalul imaginar al unei mari pasiuni topite în magma inspiraţiei artistice şi a idolatrizării unui fruct oprit, iar Ellis Avery a ştiut cum să construiască intimitatea dintre Tamara şi modelul ei preferat, bazată pe un erotism poetic, din care se ridică la suprafaţă metamorfoza Rafaelei. Poate cele mai frumoase pasaje din roman sunt tocmai cele dedicate gândurilor şi trăirilor exprimate de Rafaela, care îşi trăieşte adolescenţa în compania unei libertine artiste, capabile să-i transforme primele descoperiri ale sexualităţii într-o meditaţie asupra femeii ce îşi asumă riscuri la răscrucea dintre mentalităţi, aşa cum este considerată perioada marii emancipări din primele decenii ale secolului XX.

Humanitas Fiction, 2014

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here