Un barbat pe nume Ove – Cel mai iubit dintre morocanosi

0
1260

Un bărbat pe nume Ove ar putea fi considerat cel mai simpatic şi tandru roman despre un om ce ar merita din plin titlul de Cel mai nesuferit vecin care ar putea exista vreodată. Cu tact, empatie şi acel amestec inspirat dintre sarcasm şi compasiune, autorul Fredrik Backman te va convinge că poţi depista resurse infinite de bunătate în sufletul oricărui morocănos cu tendinţe de mizantrop.

Ove, despre care apropiaţii spuneau că face parte din categoria oamenilor care sunt moşi posaci încă de la grădiniţă, are toate metehnele vecinului tipicar ce vrea să pună ordine în viaţa celor din jur, iar aceste metehne se accentuează odată cu înaintarea în vârstă. Ove pare genul de om care, în loc să se bucure de timpul liber oferit de vârsta pensionării, preferă să-şi scoată vecinii din pepeni bodogănind, făcând reclamaţii şi mergând în inspecţie prin cartier pentru a se asigura că se respectă toate regulile. Nici o abatere nu-i scapă, oricât de neînsemnată ar fi în ochii vecinilor, încât l-ar face până şi pe un zelos agent de pază să se întrebe dacă îşi merită leafa.

Ove se consideră un om corect, gata să facă lucurile ca la carte. Iar a face lucrurile ca la carte înseamnă a le face aşa cum se făceau odată, adică pe vremea lui Ove. Fidelitatea exacerbată faţă de valorile şi stilul de viaţă dinaintea erei dominate de smartphone şi de automatizarea omniprezentă, când oamenii (mai ales bărbaţii şi tinerii) ştiau cum să meşterească prin casă, te vor face să-l consideri mai insuportabil decât sunt babele ursuze din autobuze, care se plâng mereu de tineretul din ziua de azi.

Cum îl faci totuşi pe cititor să-l considere pe Ove simpatic? O soluţie ar fi să-l scoţi pe acest Ove din carapacea scorţoşeniei aruncându-l în situaţii amuzante, care să-l oblige să fie uman cu oamenii diferiţi de el, adică oamenii care nu-i împărtăşesc valorile sănătoase, şi nici stricteţea când vine vorba de acceptarea, aplicarea şi respectarea unei reguli sfinte pentru liniştea caretierului şi a societăţii, în general. A doua soluţie ar fi cea demnă de un film de suflet cu succes la public, a cărui reţetă se bazează pe întâlnirea dintre un pensionar singuratic şi un om nu numai diferit de el prin trăsăturile de personalitate, dar şi datorită apartenenţei etnice. A treia ar fi întreruperea firului narativ cu flashback-uri din copilăria şi tinereţea protagonsitului, care să îţi dezvăluie motivele din spatele comportamentului său enervant. Fredrik Backman recurge la toate trei soluţiile, dar le îmbină într-un mod ce nu seamănă cu scenariile neverosimile, ci mai degrabă cu pledoaria (plină de umor) pentru răbdare şi curiozitatea de a-l (re)descoperi pe celălalt, oricât de mult te-ar scoate din pepeni.

Apreciind trucurilor folosite de scriitor pentru a te face să te apropii de Ove, ba chiar să-l îndrăgeşti la un moment dat, ajungi să descoperi un roman profund şi mutistratificat datorită modului în care suprapune peste portretul lui Ove satira la adresa unei întregi societăţi. Un bărbat pe nume Ove este un roman mult mai sofisticat decât pare în primele pagini, fără a fi însă unul inaccesibil, oferind o lectură uşoară, în care scenele curg natural şi efervescent, fără a fi una superficială. Poţi spune astfel despre Un bărbat pe nume Ove că te invită la o analiză psihologică fină, pe care o poţi savura alături de o ciocolată caldă fără a te simţi vinovat că hohotele de râs pe care ţi le provoacă anumite scene te fac să duci în derizoriu gravitatea dramelor ce zac sub atitudinea de om irascibil a personajului central.

Vei aprecia la scriitorul Fredrik Backman inteligenţa prin care fentează ispita de a construi simplist un personaj ca un sloi de gheaţă ce se topeşte peste noapte pentru a dezvălui o seninătate interioară precum o zi luminoasă de mai. În loc să-l schimbe pe Ove – decizie ce ar fi fost considerată neverosimilă, demnă de filmele comerciale pe care le vezi în vacanţa de Crăciun – Fredrik Backman inventează un personaj care, deşi este opusul lui Ove, îl acceptă pe aceasta aşa cum e, ba chiar îi reinterpretează personalitatea dintr-o perspectivă ce îi transformă defectele în calităţi. Acest personaj este Sonja, femeia devenită soţia lui Ove, care, până să se ataşeze ca nimeni alta de morocănosul morocănoşilor, iubea trei lucruri: cărţile, pe motanul Ernest (îl admira pe Hemingway) şi pe tatăl ei – un bărbat la fel de taciturn şi de încăpăţânat.

Dacă Ove nu te convinge să-l consideri un om benefic pentru omenire, Sonja, femeia care i-a oferit lui Ove singurele motive pentru care viaţa merită iubită, ţi-l va apropia de suflet. Nu s-a speriat de caracterul lui imposibil. A descoperit bunătatea din spatele rigidităţii demne de un teuton tipicar şi i-a oferit singurele dovezi de candoare, inepuizabile se pare. Când începe acţiunea romanului, Sonja nu mai este lângă Ove, fiind răpusă de cancer. Însă amintirile despre ea sunt atât de vii şi delicate, încât seamănă cu pata de culoare adusă de o lalea pe fundalul unei ferestre de la care se zăreşte un peisaj tern, încremenit într-o iarnă fără sfârşit. Sonja, deşi la randul ei marcată de nişte evenimente dramatice, era tot ce Ove nu a putut să fie: senină, amabilă, cu simţul umorului, spontană, tolerantă, flexibilă, cu zâmbetul pe buze, optimistă, iertătoare, dar mai ales încrezătoare în bunele intenţii ale celor din jur, inclusiv ale elevilor ei cu probleme, ce ar fi devenit nişte marginali inadaptabili dacă Sonja nu le-ar fi redat încrederea în posibilitatea de a reuşi să-şi continue studiile.

Cum a putut sta o asemenea femeie caldă lângă un bărbat precum Ove? Este întrebarea la care vei găsi răspunsuri în scene cu final imprevizibil, care îţi demonstrează cât de benefică poate fi prezenţa unui morocanos precum Ove. De fapt, romanul este o înşiruire de scene pline de umor (uneori negru), care îţi arată cum ajunge Ove să gestioneze încurcăturile provocate de apariţia sau, mai bine zis, de intruziunea în viaţa lui liniştită (aşa cum poate fi numai rutina unui singuratic) a unor personaje cu purtări exuberante şi lejere, pe care unul ca el le consideră exotice. Aceste personaje sunt o imigrantă din Iran, căsătorită cu un tolomac de-al locului (aşa îl consideră Ove), un vecin abia ieşit din etapa adolescenţei, în care Ove descoperă toate defectele tinerei generaţii, şi nişte copii pe care purtarea dezagreabilă a unchiului Ove îi amuză şi îi face să se ataşeze de el.

Odată cu apariţia iraniencei dornice de a fi amabilă cu Ove şi de-al obliga să fie la rândul lui mai bun cu semenii, dar mai ales cu animalele din familia felinelor, evenimentele hilare dau năvală în viaţa protagonistului (nostime pentru noi, cititorii, nicidecum pentru regele ursuzilor). În câteva zile, Ove ajunge să facă tot ce nu a crezut vreodată: să interacţioneze cu oamenii pe care nu îi suportă, apoi să adopte o pisică (mai mult obligat). Nu renunţă la comportamentul enervant, dar se lasă târât de vecina din Iran în situaţii care îl obligă să îşi domolească reacţiile şi să le întindă o mână de ajutor celor pe care el îi considera anormali, enervanţi (dacă nu din simpatie, măcar din dorinţa de a fi în continuare un om corect).

La început îl vor enerva toate aceste personaje, mai ales când nimeresc exact în momentele în care el vrea să ajungă mai repede lângă Sonja, pe lumea cealaltă. Nu lipsesc nici scenele de umor negru în care tentativele de suicid îi sunt zădărnicite de toti cei ce îi invadează casa pentru a-i cere disperaţi ajutorul (Ove era şi meşterul bun la toate al cartierului). Aceste scene alimentează latura comică a poveştii, fără a distrage atenţia de la gravitatea unor teme abordate în roman: singurătatea, alienarea şi prăpastia dintre generaţii.

Pe măsură ce Ove se implică în relaţiile cu semenii (chiar şi fără voia lui), scriitorul te face să înţelegi evoluţia şi problemele unei ţări scandinave despre care toţi cred că este raiul pe pământ (ce-i drept, comparată cu anumite ţări est-europene, chiar aşa pare). Romanul nu este doar despre acreala lui Ove, ci şi despre ruptura dintre categoriile sociale, dintre stat şi cetăţean (chiar şi într-o ţară civilizată). După ce vei citi romanul, vei spune că tot ce începe prin scene comice ajunge să îţi pună întrebări grave despre sensul vieţii şi despre umanitate.

Citeşte şi The Happiest Day in the Life of Olli Maki – Fără Ea, viaţa de campion este pustie

The Happiest Day in the Life of Olli Maki – Fara Ea, viata de campion este pustie

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here