Un cal intr-o mare de lebede – Japonia, o tara naucitoare

0
878

Fiecare străin cu Japonia lui. Visătorii au Japonia pagodelor răsărite graţios printre cireşii înfloriţi şi a gheişelor ce păşesc discret pe străduţele înguste din Kyoto. Introspectivii contemplativi se gândesc la ceremonialul elaborat al servirii ceaiului. Aventurierii caută viaţa de noapte din Tokio. Amatorii de senzaţii tari vor să testeze veridicitatea povestirilor despre locurile unde se îndeplinesc fanteziile bizare. Rosalyn, o studentă din Londra, ar vrea, în timpul unui an petrecut la Tokio pentru învăţarea limbii japoneze, să îşi vindece o rană sentimentală, să uite de trecut.

Celor ce au citit despre ea, Japonia li se pare măgulitoare şi răbdătoare precum o gheişă excesiv de preocupată de vanitatea gazdei, confirmându-le amabil impresia că au dreptate când emit opinii despre ea. Rosalyn, protagonista romanului Un cal într-o mare de lebede, a luat avionul spre Tokio asumându-şi ignoranţa cu privire la Japonia.

Ea nu ştie aproape nimic despre cultura niponă fascinantă. Nu îţi vorbeşte despre marii scriitori japonezi, nici despre stampele ce i-au sedus pe occidentali, nici despre zen şi nici măcar despre frumuseţea efemerului sau despre contrastul dintre tradiţional şi futurist, care defineşte Japonia urbană în percepţia colectivă occidentală. Şi tocmai acest refuz al ei de a se informa înainte de a pune piciorul pe tărâm nipon îţi oferă, în mod paradoxal, o lectură utilă, deoarece te ajută să îţi dai seama cât de înşelătoare pot fi de fapt certitudinile străinului cu privire la cultura japoneză. Înveţi împreună cu personajul central, Rosalyn, ce să faci şi mai ales ce să nu faci dacă eşti gaijin (străin) în Japonia, o ţară versatilă precum un cameleon rafinat.

Un cal într-o mare de lebede pare o carte amuzantă, simpatică, perfectă pentru acea lectură de vacanţă care să îţi ofere subiecte serioase în doze uşor diluate, relaxante. Însă tocmai lipsa unor reflecţii sofisticate despre filosofia niponă, sufletul japonez şi diferenţele culturale te fac să consideri acest roman special şi mai profund decât se arată la început. Profunzimea romanului se regăseşte în fracheţea personajului central dornic de a-şi împărtăşi ignoranţa, iar această francheţe îi permite să redea autentic împrietenirea sau dimpotrivă, micile răfuieli cu noua cultură descoperită, care se dovedeşte a fi asemănătoare unei gheişe captivante, ospitaliere şi totodată intimidante.

Raluca Nagy îţi oferă ceea ce nu găseşti în multe poveşti occidentale inspirate de Japonia: francheţea străinului care este cât se poate de conştient de propria ignoranţă. Personajul ei central, Rosalyn, îşi transformă ignoranţa într-un atu deoarece invitaţia de a o însoţi în descoperirea Japoniei, a oraşului Tokio în special, înlocuieşte cu autenticitatea plină de umor artificialitatea din povestirile unui occidental care imită stilul unui autor nipon.

Autoarea ştie cum să te convingă să continui lectura evitând tocmai acele elemente irezistibile: picturalitatea Japoniei, exotismul şi excentricitatea. Japonia ei nu are pitoresc, nici delicatese interzise. Are în schimb multe elemente dătătoare de umor, un umor ascuns în banalul cotidian, bazat pe autoironie. Personajul ei îl cultivă intens acest gen de umor alimentat de autoironie, făcându-te să ţi-o imaginezi pe Bridget Jones emiţând observaţii asupra corpului ei durduliu în vestiarul unde este înconjurată de graţioasele japoneze care îi sunt colege la cursul de yoga.

Poţi spune că britanica Rosalyn este pierdută în Tokio. Nu ştie limba, nici cutumele, având totuşi de partea ei dorinţa de a absorbi precum un burete o lume nouă, chiar dacă nu o înţelege până la capăt. Călătoria ei pare urmarea unui impuls nebunesc şi are ca singur motiv un colet misterios al cărui bizar conţinut includea tot felul de obiecte locale, nouă la număr (de altfel, fiecare capitol este o enumerare în ordinea descrescătoare a obiectelor din colet). Totuşi, pe măsură ce dai paginile, descoperi că Rosalyn era mai degrabă pierdută în propria ţară, unde emoţiile împovărâtoare au dus la apariţia unei boli de piele şi la acumularea kilogramelor în plus într-un timp scurt.

Fiecare dintre obiectele din pachetul având un destinatar misterios devine o punte de legătură între Rosalyn din trecut, marcată de o poveste de iubire cu prea multe suişuri şi coborâşuri, şi Rosalyn în ipostaza celei din prezent, care descoperă o Japonie năucitoare, dând jos treptat fiecare strat al ignoranţei pe măsură ce se aventurează pe străzile din Tokio şi are discuţii cu localnicii. Memoria afectivă îi este activată involuntar prin detaliile unui Tokio care fie o extrage din lumea certitudinilor şi a trecutului, fie o adânceşte şi mai mult în flashbackurile ce reînvie sentimentele şi senzaţiile trăite în timpul unei relaţii zbuciumate.

Citind Un cal într-o mare de lebede savurezi plăcerea de a te imagina cum te pierzi la rândul tău într-o metropolă îndepărtată, îmbrăţişând fiecare experienţă bulversantă care te îndepărtează de obişnuinţele consolidate până atunci prin ritualuri cotidiene. Folosindu-se de personajul său, Raluca Nagy îţi dezvăluie o Japonie descoperită în primul rând prin învăţarea amuzantă a regulilor simple de zi cu zi, ce permit integrarea străinului în rutina metropolei nipone. Integrarea lui Rosalyn se face prin sesizarea diferenţelor dintre un minimarket occidental şi unul din Tokio, prin descotorosirea de anumite gesturi occidentale de folosire a beţişoarelor (gesturi ce pot fi luate drept o mare lipsă de bun simţ în prezenţa japonezului) sau prin respectul faţă de semnificaţiile total diferite ale unor gesturi de politeţe.

Celor dornici de a-şi planifica genul de evadare vindecătoare într-o ţară complet străină sau de a citi o carte reconfortantă fără a fi neapărat superficială, romanul Un cal într-o mare de lebede abundă în episoade ce descriu tandru şi comic adaptarea la obiceiurile japonezilor şi urmările greu de anticipat ale unor gesturi inofensive, dar care pot avea o cu totul altă conotaţie pentru niponii obsedaţi de maniere.

Citeşte şi Wabi-Sabi – Japonia şi frumuseţea efemeră vindecătoare

Wabi-Sabi – Japonia si frumusetea efemera vindecatoare

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here