Un an de studiu – Paris, Godard si initierea feminina pe placul cinefililor

0
941

Cum gândeşte femeia care a jucat un rol vital în existenţa unui regizor inovator precum Jean-Luc Godard? Era la fel de profundă ca el? Îşi dorea şi ea să fie artistă? Era conştientă de rolul ei? Împărtăşea ideile revoluţionare (şi controversate) ale partenerului ei în acei ani ’60 în care Parisul devenise capitala revoltelor studenţeşti? Avea idei feministe sau se mulţumea cu statutul de însoţitoare, având soarta unei muze seducătoare? A fost victima geloziei sau a unei posibile rivalităţi artistice? I-a fost apreciată şi mintea? Participa activ la viaţa culturală? Sunt întrebările pe care şi le pun mulţi cititori atunci când apare o nouă carte despre femeia ce a marcat existenţa unui bărbat celebru.

De data aceasta, cei fascinaţi de personalitatea inovatorilor din anii ’60 şi de cinematografia franceză sunt norocoşi. Un an de studiu este mai mult decât un roman biografic sau o biografie care poate ridica semne de întrebare legate de autenticitate. Cartea include chiar gândurile şi amintirile lui Anne Wiazemsky, soţia şi muza lui Godard. Un an apres, continuarea acestui roman-confesiune, a stat la baza filmului Le Redoutable, una dintre vedetele ediţiei din 2017 a Festivalului de Film de la Cannes, în care îi poţi vedea pe Louis Garrel şi pe Stacy Martin în rolurile principale.

Azi, numele lui Anne Wiazemsky este legat de romanele ce i-au adus aprecierea criticilor şi au fost incluse pe listele favoritelor pentru marile premii literare (două dintre ele – Iubire la Berlin şi O mână de oameni – au fost traduse în limba română). Fosta muză a devenit la rândul ei o artistă şi o emancipată a vremurilor sale. Însă, cand l-a cunoscut pe Godard, în anii ’60, nu era decât o burgheză de 19 ani, aspirantă la statutul de actriţă, aşa cum erau multe dintre tinerele atrăgătoare, abia ieşite din adolescenţă pentru a deveni prezenţe răvăşitoare în filmele noului val al cinematografiei franceze (Nouvelle Vague). Ce-i drept, aceasta nu era o burgheză oarecare, ce dorea să încerce tentaţiile unei societăţi din ce în ce mai libertine, după ce s-a declarat sufocată de atmosfera rigidă a cartierelor selecte.

Anne Wiazemsky era ceea ce se numea o tânără cu pidigree, de famile bună, fiind nepoata marelui scriitor Francois Muariac şi fiica prinţului rus Ivan Wiazemsky. O alta actriţă a vremii a descris-o drept o fetiţă din burghezie, o copilandră care nu ştie nimic despre viaţă. La scurtă vreme după ce a jucat în filmul cineastului iconic Robert Bresson (La întâmplare, Balthazar), Anne Wiazemsky avea să-i scrie lui Godard la adresa redacţiei Cahiers du Cinema, devenind apoi iubita şi sotia lui.

Te va surprinde contrastul dintre stilul adolescentin al scriiturii şi observaţiile mature ale unei tinere care, deşi abia păşeşte în viaţă, ştie deja cum să abordeze cu tact relaţia cu bărbatul considerat genial, dar şi dificil. Pentru alte fete de vârsta lui Anne, Godard ar fi fost un partener toxic, gata să le consume, apoi să le reducă la tăcere, să le taie aripile. Conştientă de personalitatea lui copleşitoare, dar mai ales de influenţa lui asupra lumii intelectuale, Anne Wiazemsky-adolescenta a fost capabilă să absoarbă ca un burete tot ce a fost constructiv în perioada petrecută alături de Godard, mai ales în timpul întâlnirilor cu marii cineaşti ai perioadei. Zeci de ani mai târziu, Anne Wiazemsky-artista care îşi scria memoriile a ştiut cum să redea prin umor nişte scene pe care mulţi le-ar fi considerat umilitoare. Deşi Godard nu a fost un partener uşor de suportat, Anne a reuşit să-i descrie defectele fără a te obliga să-l dai jos de pe soclu. Dimpotrivă, momentele dificile au fost descrise cu tandreţe după ce au fost revăzute prin ochii fostei adolescente îndrăgostite şi fascinate.

Vei asista la o continuă schimbare a raportului de forţe. La început, Anne pare naiva fragilă, care poate fi uşor dominată de acel Godard mult mai experimentat, pe care-l adoră ca nimeni alta. Însă fascinaţia ei a fost însoţită de multe momente de luciditate, care au făcut-o să vadă pericolele unei astfel de relaţii. Pe măsură ce dai paginile, vei descoperi o Anne din ce în ce mai conştientă de schimbările din viaţa ei şi de umbrele din personalitatea lui Godard, pe care doar femeie ce îi devenise partenera de cuplu le-a putut cunoaşte.

Ai fi tentat să o consideri pe Anne o biată îndrăgostită care nici nu bănuia ce o aşteaptă odată intrată în malaxorul nemilos al unei lumi în care muzele îşi pierd minţile după ce au pierdut şi gloria efemeră a celei adulate. Însă multe pagini îl plasează pe Godard în rolul celui vulnerabil, ce avea nevoie de partenera aflată la vârsta căutării unui echilibru pentru a-şi găsi el însuşi echilibrul. Nu vei citi despre  clasica relaţie dintre geniul matur şi Lolita devenită obiect sexual sau despre acea pală iluzorie de prospeţime feminină ce anunţă vara indiană. Vei descoperi două personalităţi aflate într-un moment de răscruce, de redescoperire şi de reinventare. Se influenţează unul pe cealălalt, fiecare jucând un rol activ în relaţia de cuplu. Anne şi Godard aveau nevoie unul de celălalt pentru a evolua, dar în direcţii diferite.

Se poate spune că între Anne Wiazemsky şi Godard a existat genul de iubire în acord cu schimbările unei epoci tumultuoase dar şi fertile pentru artişti. Fiecare simboliza o altă Franţă. Aaşadar, în cuplul Godard-Wiazemsky se întâlneau de fapt cele două Franţe care, deşi aveau valori opuse, deveneau din ce în ce mai apropiate, nemaiputându-se ignora. Godard era noua voce nu numai a cinematografiei, ci a unei generaţii întregi de rebeli ce doreau să răstoarne vechea ordine. Era subversiv până la a scandaliza prin declaraţiile şi atitudinile sale de stânga. Provoca prin filmele sale ce răsturnau canoanele estetice şi era considerat un zeu al timpurilor sale. Umplea amfiteatrele marilor universităţi când era invitat şi noii cineaşti doreau să fie lăudaţi de el. În schimb, Anne era încă o necunoscută şi doar hotărârea marelui regizor de a o include în proiectele sale artistice a salvat-o de la statului ingrat de trofeu tânăr bifat de un bărbat genial, ce se apropia de 40 de ani.

Spre deosebire de Godard, Anne Wiazesmky era încă apropiată de valorile familiei sale burgheze scandalizate de perspectiva unei relaţii dintre un regizor contestatar şi o minoră dintr-o familie respectabilă. Căsătoria lor avea să fie cu atât mai scandaloasă cu cât Godard avea să se apropie de grupurile studenţeşti de stânga, admiratoare a comunismului, în timp ce bunicul lui Anne, stâlpul pe care se sprijinea reputaţia familiei ei, era un admirator declarat al generalului Charles de Gaulle, un erou al Franţei postbelice, din ce în ce mai contestat de noua generaţie reprezentată de Godard.

Fără a se victimiza, Anne Wiazemsky rememorează lunile în care legătura ei cu Godard avea să tulbure apele în familia sa, mai ales în relaţia cu mama ei. Pentru mama lui Anne (nepoata unui mare om de litere şi văduva unui nobil rus), iubirea pentru Godard era începutul unui dezastru. Fiica ei (încă) minoră şi exagerat de libertină pentru cercurile burgheze avea să devină ţinta criticilor din înalta societate, dezonorându-şi familia. Doar că nu vei avea parte de catastrofele şi de conflictele interioare ce îi macină lent pe eroii unui roman clasic, învinşi de prejudecăţile burgheze şi de propria teamă de a evada. Nici Anne nu cedează în faţa mamei şi nici patriarhul familiei, Francois Mauriac, nu îi interzice să-l vadă pe Godard, în ciuda scrisorilor defăimătoare la adresa nepoatei sale. Mai mult, în loc să-l înfurie, l-a amuzat vestea că nepoata lui va juca în Chinezoaica, un film despre un grup de tineri convertiţi la maoism, iar ideea de a-l primi pe Godard în onorabila sa familie, după căsătoria cu Anne, a dus la o replică memorabilă din partea lui Mauriac: Să ajung bunicul lui Jean-Luc Godard, asta da consacrare!

Un an de studiu poate sta pe raftul romanelor dedicate maturizării feminine într-o perioadă în care valorile s-au schimbat radical. Pentru Anne, relaţia cu Godard a devenit prilejul de a oferi propria opinie referitoare la emanciparea femeii din anii ’60, la confruntarea dintre burghezia tradiţionalistă şi rebeliunea intelectualilor de stânga. În paginile cărţii, Anne Wiazemsky abordează cu multă francheţe modul în care a fost privită de medic atunci când a cerut să îi fie prescrise pilule contraceptive şi cum s-a apropiat, în perioada studenţiei, de un grup anarhist, după ce s-a împrietenit cu liderul grupului, ce îi era şi coleg. Cinefilii se vor aruncaţi în anii ’60, direct pe platoul de filmare al filmului Chinezoaica, apoi la premiera acestui film ce a uimit datorită faptului că a fost programată la festivalul de teatru de la Avignon (un eveniment unic în acea perioda). Multe amintiri povestite de Anne seamănă cu scenele surprinse de marii fotografi parizieni. Te şi vezi în cafenelele unde avea loc un schimb pătimaş de opinii între marii cineaşti ai perioadei.

Anne Wiazemsky reuşeşte să te scoată din prezentul tău şi să te aducă în prezentul decadei ce a maturizat-o. Spiritul anilor ’60 este omniprezent în cartea ei. La fel şi entuziasmul acelor nebuni frumoşi, care se tachinau spiritual şi aveau o mare sete de schimbare şi de revoltă. Se visa mult în anii petrecuţi alături de Godard şi se emiteau pasional idei ce propuneau o zguduire din temelii a societăţii. S-au iscat polemici aprinse, care în loc să dezbine, au sudat şi mai mult relaţiile de prietenie dintre artiştii perioadei. Aşadar, Un an de studiu poate fi considerat o confesiune ce aminteşte de un Bildungsroman cu valoarea unui document.

Citeşte şi Le Redoutable – Godard văzut de muza lui, Anne Wiazemsky

Un an apres – Romanul ce a stat la baza filmului Le Redoutable

Le Redoutable – Godard vazut de muza lui, Anne Wiazemsky

Un an apres – Romanul ce a stat la baza filmului Le Redoutable

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here