Un film romanesc in cursa pentru Ursul de Aur la Berlinala 2015

0
346

Cineaştii români par în sfârşit pregătiţi să se desprindă de trecutul recent. Aferim ! Radu Jude, adică bravo în limbajul neaoş al începutului de secol XIX, pentru încercarea de a realiza un film istoric despre spaţiul românesc în care comunismul nu mai este în centrul poveştii.

Aferim ! noul film al lui Jude cunoscut pentru Cea mai fericită fată din lume şi Toată lumea din familia noastre a intrat oficial în cursa pentru Ursul de Argint şi Ursul de Aur, la Berlinala 2015 . Filmul  spune povestea lui Constandin, un zapciu care pleacă alături de fiul său şi încă un ajutor în căutarea lui Carfin, un sclav rom fugit de pe moşia boierului, pe care slujbaşul îl bănuieşte de o aventură cu soţia sa. Căutarea îi va purta pe cei trei de-a lungul Dobrogei secolului al XIX-lea, o lume marcată de accente orientale pe care Jude alege să o redea în imagini alb-negru marca Marius Panduru(Restul e tăcere Eu când vreau să fluier, fluier, Politist adjectiv).  Intr-un interviu  acordat unui post de radio Jude îşi justifică opţiunea estetică explicând că lumea reconstituită este o  de fapt o reconstituire subiectivă care nu are pretenţia de a crea iluzia de real.

 Prin filmul său Jude pune în discuţie un aspect spinos şi puţin discutat al istoriei române, sclavia romilor în Tările Române. Cu o astfel de temă, imagini spectaculoase şi o distribuţie care-i include pe Teodor Corban,  Mihai Comănoiu, Cuzin Toma, Alexandru Dabija, Luminița Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Alberto Dinache, Alexandru Bindea, Mihaela Sîrbu, Adina Cristescu, Șerban Pavlu,  Gabriel Spahiu, Dan Nicolaescu, filmul lui Radu Jude a atras atenţia publicului  şi a criticii.

Aferim! O coproducţie România/Bulgaria/Cehia va concura cu alte 18 filme printre care Queen of Desert,un film de Werner Herzog care urmăreşte viaţa lui Gertrude Bell, o exploratoare cunoscută drept un Lawrence al Arabiei feminin, Taxi mult anticipatul film al regizorului iranian Jafar Panahi, cel care a încălcat interdicţia de a mai face film la care a fost condamnat de guvernul ţării sale, şi Knight of Cups, ultima peliculă a lui Terrence Malick (The Tree of Life, Thin Red Line) în care Christian Bale are rolul principal.  Câstigătorul va fi anunţat pe 14 februarie.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here