Unicat. Cartea cu o suta de finaluri – Un androgin face comert cu vise in care iti apare Puskin

0
537

Unicat. Cartea cu o sută de finaluri este o bijuterie în ochii cititorilor dedaţi experimentelor coagulate în poveşti bizare fără cap şi coadă, însă având un miez suculent plin de fapte incredibile. Dacă primele 5-10 pagini promit o evoluţie palpitantă a intrigii poliţiste, cu suspans, exotism comportamental şi un protagonist excentric, restul cărţii este o năvălire a oniricului peste realitate şi peste simţul măsurii adesea invocat în trasarea graniţei dintre halucinant şi verosimil.

Un vis în care fragmentele narative zboară în direcţii diferite sau un tablou suprarealist de mari dimensiuni, în care sunt înghesuite povestea unui şarlatan deghizat în ţar, încurcăturile aduse de apariţia unui androgin ce vinde lucruri mai puţin obişnuite şi evocarea obsesivă a lui Puşkin într-o atmosferă desprinsă din proza lui Poe sau din legendele cu ocultişti. Ambele interpretări pot fi valabile pentru o lume unde întâmplările ce sfidează ordinea realităţii sunt întâmpinate de personaje printr-o acceptare fără prea mari împotriviri a fabulaţiilor halucinante, demne de un amestec între absurd şi realismul magic.

Nu te aştepta la nimic previzibil de la această carte, mai ales dacă îţi mijloceşte prima întâlnire cu stilul funambulesc al lui Milorad Pavic. Dacă nu l-ai cunoscut prin celelalte romane scrise, ai toate şansele să consideri Unicat. Cartea cu o sută de finaluri o călătorie delirantă, o emanaţie a unui vis ciudat şi năucitor prelungit într-o realitate din care ajungi să nu mai înţelegi nimic. Şi nici autorul nu te ajută. Ba mai mult, citatul din introducerea oferită de traducătoarea Mariana Ştefănescu îţi dă de înţeles că marele scriitor sârb nu ţine cont de văicărerile sau revendicările cititorilor dornici de o poveste cu început şi final întinse pe aţa desfăşurarii coerente, preferând să-i lase pradă închipuirilor aberante ale protagoniştilor. Milorad Pavic nu şi-a domolit impulsul de a scrie o proză excentrică doar pentru a se face mai uşor înţeles. Nu el, ci persoana care îl citeste ar trebui să facă marele efort în faţa unui text original aparent haotic, în care sunt reciclate, cu efecte neaşteptate, temele frecvente din literatură: căutarea iubirii, gelozia, teama de moarte sau fricile arhaice abisale readuse la suprafaţă prin superstiţii sau prin decriptarea viselor.

Pentru că dintotdeana s-a vorbit doar de scriitori talentaţi sau dăruiţi, se cuvine să se vorbească şi despre cititori talentaţi sau dăruiţi.

Pentru cei familiarizaţi cu stilul unuia dintre cei mai mari scriitori sârbi (sau mai bine zis seduşi de el), şi care mai sunt şi admiratorii unor scriitori precum Bioy Casares, Cortazar sau Peter Esterhazy, giumbuşlucurile insolite până la halucinant din această carte nu devine un element capabil de a le perturba lectura, de a-i induce în eroare, dezamăgindu-i printr-un stil narativ nonliniar. Vor găsi tot ce poate da mai bun Milorad Pavic, un scriitor despre care pot spune fără să exagereze că este original. A scris până acum un roman-dicţionar, un roman-careu de cuvinte încrucişate, un roman-clepsidră, un roman-tarot şi un roman-zodiac. De data aceasta şi-a încercat norocul în lumea romanului-deltă plin de intrigi detectiviste, pe care a transferat-o, cum era de aşteptat, într-un imaginar în care personajele sunt obligate să găsească suspecţii după ce le descoperă parfumul preferat, după ce ajung în văgăunile unor ocultişti excentrici şi ale unor vânzători de vise ce nu au fost visate încă.

Povestea începe cu întâlnirea dintre androginul Aleksandr şi doi interlopi care îl obligă să lichideze câţiva oameni incomozi pentru a se achita de nişte datorii mai vechi pe care acesta nu le va putea achita niciodată prin activităţi oneste. Câteva pagini mai încolo intră în peisaj doamna Lempicka (fără nici o legătură cu pictoriţa). Doamna Lempicka este amorezată până peste cap de un tenor ce ajunge să cumpere fragmentele din visele ce le va avea în viitor, din magazinul androginului Aleksandr, ce se autointitulează un vânător de vise. Astfel, când visează vise din viitor, tenorului îi apar imagini din trecut, mai precis din ultimele zile trăite de Puşkin şi din momentele în care marele clasic rus îşi manifesta interesul pentru istoria unui ţar din alte vremuri, a cărui viaţă părea desprinsă dintr-o capodoperă shakespeariană, sau de calităţile vrăjitoreşti ale unui strămoş african. La rândul ei, doamna Lempicka ajunge să cumpere în avans un minut dintr-un vis ce ar fi trebuit visat abia peste câteva luni. După tranzacţie, lumea onirică îi permite acesteia să cunoască nişte senzaţii voluptuoase asociate unui corp feminin, dar şi masculin. În aceste vise ale doamnei Lempicka se găseşte cheia unui mister detectivist, care va duce la mai multe piste ce implică un periplu prin lumea ocultiştilor din Paris, prin Egipt alături de fostul ei amant, un angajat loial unei mari bănci. Aceste fapte ciudate vor fi amestecate în cele 100 de oferte pentru acel final memorabil pe care îl aşteaptă fiecare cititor.

Nu mai trebuie repetat că nu trebuie să te aştepţi la o poveste coerentă din partea lui Milorad Pavic. Acesta a fost născut sub semnul autorilor ce manifestă un apetit inepuizabil pentru halucinant, erudiţia deghizată în experimente ludice, absurd, suprarealism oniric şi turnuri aberante. Fiecare personaj sau poveste are traiectoria unui tren de mare viteză care sare de pe şina continuităţii narative, nimerind într-un delir. Totuşi, în ciuda firelor încâlcite ale poveştii, ce îţi dau impresia că asişti la încercarea unui scriitor de a-şi bate joc de tine chiar în momentul în care ajungi să găseşti o coerenţă narativă, acest experiment literar este impecabil, plin de subtilităţi şi trimiteri sofisticate spre psihanaliza jungiană trecută prin transa fabulatoriului confiscat de farsa mistică.

Deşi este considerat un roman-deltă, Unicat. Cartea cu o sută de finaluri s-ar fi putut numi şi un roman-carnaval, în care defilează aparent haotic (dar foarte bine dozate, în opinia cititorilor familiarizati cu stilul lui Milorad Pavic) toate curiozităţile fiinţei umane legate de misticism, superstiţiile transpuse în lumea divinaţiei şi a interpretării viselor, dar mai ales de teama ancestrală faţă de lumea duhurilor întunecate, a vrăjilor. Fascinaţia pentru inconştientul colectiv, pentru psihanaliza jungiană, pentru jocul erotic ambiguu dintre feminin şi masculin, regăsit în mitul androginului explicat psihologic, şi atmosfera demnă de un thriller cu elemente de realism magic jubilează într-un roman plin de întâmplări bizare ce par fără noimă, dar care ascund un spirit erudit, familiarizat cu simbolistica medievală şi alchimică.

Prin cuvintele personajelor sale, Milorad Pavic expune întâmplările halucinante cu seriozitatea unui savant preocupat de universul fenomenelor oculte, descrise psihanalitic, apoi readuse în lumea realismului magic, a turnurilor absurde. Unicat. Cartea cu o sută de finaluri este un omagiu adus imaginarului fără limite. Asemenea marilor scriitori fideli experimentelor suprarealiste şi realimsului magic sub care prezintă simbolic universul uman, Milorad Pavic este capabil să devieze elementele realităţii de pe traiectoria lor obişnuită păstrând continuitatea între ireal şi cotidianul banal, de parcă nelumescul ar fi o prelungire firească a rutinei cotidiene.

Unicat. Cartea cu o mie de finaluri - copertaEditura Pandora M (Grupul Editorial Trei), 2016

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here