United States of Love – Patimile femeii neintelese, varianta poloneza

0
933
imagine: en.pisf.pl/news

Câştigător al Ursului de Argint pentru scenariu la ediţia din 2016 a Berlinalei, regizorul Tomasz Wasilewski îţi arată, prin drama a trei femei din tranziţie, frumuseţea noului val românesc…în varianta poloneză. Aceleaşi blocuri gri, acelaşi minimalism al decorului din apartamentul comumist şi aceleaşi mese pline de mâncăruri grele, în cadre lungi şi scene derulate (nu atât de) lent, dar într-un vizual dezmorţit de intimitatea feminină enigmatică. Diferenţa plăcută pentru retina spectatorului o face abilitatea regizorului de a folosi lumina astfel încât epidermele terne pe fundalul betonului cenuşiu, griurile şi nuanţele apatice să capete, prin ritmul emoţiilor feminine, un farmec poetic, aproape suprarealist. Găseşti un lirism nelumesc în imaginea cuplului destrămat pe fundalul unui peisaj îngheţat, unde până şi griul vibrează intens, ca în opera unui artist fotograf ce observă farmecul clipei într-o pustietate sinistră.

United States of Love face parte din categoria filmelor în care se intersectează poveştile unor femei diferite. Agata, (Julia Kijowska), tipologia soţiei nefericite din ţările est-europene, cu atâta pasiuni şi plăceri de oferit şi tot atâtea dorinţe sufocate în orizonturi obturate, se trezeşte prinsă între atracţia pentru un tânăr preot şi căsnicia alături de un bărbat de care o mai leagă doar nişte zvâcniri sexuale răzleţe, lipsite de candoare, prin care vrea mai degrabă să-şi înece amarul şi disperarea, decât să-şi exprime foamea de senzualitate. Iza (Magdalena Cielecka), o frumuseţe desprinsă din revistele anilor ’50-’60, este o directoare de şcoală peste care cei mai frumoşi ani au trecut consumaţi de aşteptare. La capătul acestei aşteptări spera să poată fi în sfârşit alături de marea ei iubire, un medic însurat, care mai este şi tatăl uneia dintre elevele şcolii ei. Tot în şcoala condusă de aceasta se desfăşoară în tăcere drama unei alte femei neîmplinite pe plan afectiv – o profesoară pe nume Renata (Dorota Kolak), ce primeşte cu teamă vestea pensionării. Asemenea directoarei cochete precum un star de cinema de altădată, Renata aşteaptă în zadar prezenţa cuiva, dovedit a-i fi inaccesibil. Dragostea neîmplinită a profesoarei ce predă la şcoala condusă de Iza pare să aibă o strânsă (dar neclară) legătură cu Marzena (Marta Nieradkiewicz), prietena Izei, o instructoare de aerobic şi dansuri de societate.

imagine: imdb.com
imagine: imdb.com

Dorinţele acestor personaje femine, nevoia tăcută de a face nişte schimbări în vieţile lor, alimentarea pasiunilor secrete ce ameninţă să iasă din matcă prin reacţii imprevizibile şi riscante, dar care sunt înăbuşite în reproşuri, certuri şi gesturi de neînţeles pentru cei din jur (şi pentru spectator) sunt redate în cadre în care nuanţele terne au ceva seducător. Griurile şi culorile spălăcite le oferă scenelor expresivitatea memorabilă a unor fotografii dedicate amestecului între forţă, durere sfâşietoare, mister feminin şi fragilitate.

Plasate în Polonia anului 1990, abia ieşită din umbra Cortinei de Fier, dramele protagonistelor, deşi au legătură cu problemele sociale şi mentalităţile învechite, par mai degrabă izolate de lumea exterioară. Ai impresia că toate sunt izolate sub un clopot de sticlă, cu tot cu oraşul peste care pluteşte atmosfera apatică din apartamentele lor, ce permite o întâlnire sinestezică între vizual şi tactil, dintre cromatic şi termic. Tomasz Wasilewski reuşeşte să-ţi transmită prin senzaţii toate stările afective ale personajelor sale. Simţi dincolo de ecran frigul din anotimpul în care se petrece acţiunea, şi care devine şi o metaforă sinestezică a lumii interioare din care s-a scurs de multă vreme acea vitalitate emoţională salvatoare. Totuşi, crizele afective, apatia depresivă sau însingurarea ca urmare a unei iubiri neîmpărtăşite nu se îneacă în dezolarea greu de privit. În locul unui tablou clinic lămuritor pentru spectatorul ce vrea o analiză psihologică profundă a personajelor cărora depresia le dă târcoale, regizorul preferă tăcerea enigmatică. Se foloseşte de efectul acestei tăceri dându-i rolul de a te intriga, şi o adaugă exact în momentul deznodământului clarificator, alături acea privire feminină ce amestecă melancolia slavă, setea de afecţiune, resemnarea, stările confuze şi ambiguitatea.

imagine: cineuropa.org
imagine: cineuropa.org

Există multă intensitate şi frumuseţe în cadrele ce surprind însingurarea, deşi predomină culorile unui cartier muncitorec unde mocnesc disperări vechi. Găseşti această frumuseţe vizuală prelinsă în universul protagonistelor chiar şi în scenele în care te-ar fi putut şoca imaginile unui trup feminin specific picturilor lui Otto Dix. Un trup deformat de cutele neglijenţei, ale cărnurilor flasce, şi de timpul nemilos cu femeia ce a trăit în vremuri de mari privaţiuni. Cromatica ternă şi ritmul abulic al naraţiunii sunt compensate abil de intensitatea emoţională degajată de personajele feminine ale acestui film. Misterul din spatele motivelor, textura pielii, frumuseţea melancolică desprinsă parcă dintr-un film rusesc, mimica pierdută într-o reverie evazivă în momentele de criză şi garderoba retro a uneia dintre ele îţi dă impresia că anumite scene în care ai acces la intimitatea lor, la dramele nerostite, la neputinţe şi la deciziile ce resuscitează apatia par ieşite dintr-un tablou de Edward Hopper, adaptat la atmosfera din oraşele sufocate de arhitectura comunistă, în care se întrezăreşte idealul frumuseţii slave.

United States of Love îi este dedicat mai debrabă spectatorului care poate gusta filmele de festival apreciindu-le subtilitatea, fără a se plictisi. Vei lăuda calităţile acestui film dacă îţi place să cauţi stranietatea în tăcerile personajelor, în decorul minimalist în care ochiul experimentat poate dibui voluptatea poetică din griuri şi din cadrele lungi ce surprind peisajele de iarnă strecurate printre betoane. Dar cel mai mult vei fi impresionat de calităţile actriţelor de a exprima, printr-o maximă economie de cuvinte, gesturi şi mimici, toate stările confuze pe care le traversează brusc. Aproape mute, sunt capabile să ofere un spectacol al feminităţii la care pot rezona mai ales cei din spaţiul slav, din ţările est-europene.

imagine: variety.com/2016/film/festivals
imagine: variety.com/2016/film/festivals

Totul este legat de feminitate în acest film. O feminitate desfăşurată într-o galerie a diversităţii suferinţei, dar este o suferinţă la care nu ai acces prin motivele expuse, şi care nu le aduce pe aceste protagoniste în ipostaze degradante. Este o suferinţă pe care mai mult o intuieşti, vrei să îi descoperi sursa, îi oferi o explicaţie ce ţi se pare plauzibilă, apoi lanţul cauza-efect se rupe, iar descifrarea psihologică intră din nou în umbra tăcerii evazive. Prin modul în care îşi construieşte personajele, regizorul le dă răgazul şi dreptul la propria insulă de tăcere într-o comunitate înghesuită în blocuri, devenită gregară forţat şi în care intimitatea discretă este un lux. Protagonistele par decupate de restul lumii, chiar şi de lumea partenerilor de viaţă, trimişi într-un plan secund şi reduşi la porniri intempestive sau primitive, la mimici debusolate sau buimace în faţa reacţiilor greu de înţeles ale protagonistelor, în faţa cărora se simt neputincioşi, irascibili, nesiguri şi ţinuţi la distanţă, chiar şi în timpul invitaţiilor sexuale.

imagine: imdb.com
imagine: imdb.com

Deşi prezintă nişte drame tipice – suferinţa femeii care şi-a sacrificat anii tinereţii aşteptând un bărbat însurat care îşi pierde brusc interesul pentru ea şi o evită după ce îi moare soţia, disperarea celei însingurate într-o căsnicie ce i-a erodat pofta de viaţă, tristeţea celei ce îşi aşteaptă iubitul fugit în Vest, strigătul mut al celei pensionate peste noapte, ce începe să fie obsedată de vecina mai tânără – Tomasz Wasilewski obţine o perspectivă imprevizibilă tocmai pentru că lasă tăcerea să păstreze enigma privind cauzele, îngheţând evoluţia conflictelor psihologice înainte de a putea atinge punctul de fierbere. Dacă scenariul fără dinamism te poate dezamăgi, vizualul, chiar şi în cazul decorurilor minimaliste, te fascinează dacă îţi place să priveşti chipuri misterioase, ce îi oferă cotidianului o ieşire spre straniu. În unele scene, acest vizual devine o încântare printr-un contrast neaşteptat oferit de culorile intense ale unor păsări lăsate să zboare printre plantele agăţătoare din grădina improvizată în sufrageria unui bloc sovietic. În altele, apatia cromatică începe să pulseze discret atunci când transmite o apropiere puternică între personajele feminine şi spectator.

Există două sincronizări în acest film, care alungă monotonia decorurilor sovietice şi te fac să îi detectezi sensurile adanci. Una este vizuală, de suprafaţă, dar care transmite nişte senzaţii termice datorită relaţiei simbolice dintre anotimpul în care se desfăşoară acţiunea şi albastrul glacial al unor decoruri, aşa cum vezi în scena în care despresia unei protagoniste, răceala degajată de nuanţa peretelui din baie, ce aminteste de filmele regizate de Mungiu sau de Cristi Puiu, şi înghetul frustrant din cuplu te fac să simţi sufocarea emoţională a personajelor. Totuşi, privirile personajelor care se uită în gol le dau despresiei şi apatiei un farmec straniu, de parcă ar fi fost imortalizate de un artist fotograf. Filmul te şi sperie prin senzaţia de claustrare într-o căsnicie din care au dispărut afecţiunea şi empatia, şi în care până şi crizele au lentoarea depresiei, dar te şi atrage prin expresivitatea vizuală intensă degajată de cromatica rece prin care simţi cum imaginea îţi intră pe sub piele.

imagine: www.theguardian.com/film
imagine: www.theguardian.com/film

Cealaltă sincronizare este una mult mai subtilă şi tine de simbioza dintre conştiinţa individuală şi memoria colectivă. Leaga dramele personajelor feminine – şi emoţionale, şi corporale – de simbolurile religiose ale polonezilor, nu prezentate din perspectiva dogmei, ci sub forma unei rezistenţe umane, spirituale, împotriva dictaturii. Una dintre protagoniste urmăreşte pe ascuns un preot carismatic, de care îţi dă impresia că ar fi îndrăgostită în secret, dar fără a i se răspunde la sentimente. În momentele de criză, protagonistele nimeresc la aceeaşi slujba şi fac schimb de priviri solidare, de parcă numai ele îşi cunosc durerile, într-o complicitate feminină tăcută. Nudul uneia dintre ele, inert, într-o stare de mahmureală după o noapte irosită în prezenţa unui bărbat ce îi promitea celebritatea, este spălat duios de vecina ei, într-o scenă ce aminteşte de Pieta, de sacrificiu, de suferinţa cristică sau de picturile reprezentându-l pe Sfantul Sebastian stând întins, şi în care nudul devine un amestec între armonia trăsăturilor şi acea demnă solemnitate oferita fragilităţii umane.

Regizorul nu ţine cont de potenţialul inflamabil al unor teme precum: criza din cuplu, infidelitatea, gelozia sau efectele distructive ale furiei după terminarea unei legături extraconjugale. De aceea, în absenţa unei poveşti dinamice, relaţia dintre istoria personală a celor trei personaje şi tranzitia prin care trece ţara lor abia eliberată de sub comunism este evidentă doar pentru spectatorii familiarizaţi cu nişte detalii privind simbolurile rezistenţei, cum ar fi importanţa acordată de polonezi alegerii lui Ioan Paul al II-lea ca Papă sau numele sindicatului Solidaritatea, evocat în film.

imagine: www.dwabrzegi.pl/en/events
imagine: www.dwabrzegi.pl/en/events

Relaţia dintre individual şi istoria recentă a Poloniei nu se încheagă într-o dramă previzibilă cu subtrat social, cu dileme şi situaţii-limită, în care personajele feminine sunt prinse în capcana vremurilor ostile, care le îngrădesc. Dar ea există. Pentru a o depista este nevoie de răbdarea în faţa unui film psihologic lent (în care nu primeşti indicii clare privind cauzele reacţiilor) şi capacitatea de a empatiza cu personajele. În absenţa unei acţiuni dinamice, această relaţie este redusă la nivel corporal. Modul în care trupurile femeilor din rolurile principale sunt reprezentate prin jocul de lumini şi nuanţe terne, imaginile în care sexul animalic este debarasat de incandescenţa senzuală şi scufundat în aceeaşi disperare mută a cuplului incapabil să mai comunice (şi) emoţional sau abandonul în momentele de solitudine vorbesc în locul personajelor, lăsând frazele în suspensia înţelesurilor eliptice.

United States of Love este un film despre o Polonie în traniziţie care vorbeşte prin trupurile feminine. Fără alegerea unor corpuri supuse canoanelor actuale, regizorul arată cât de mult poate exprima o epidermă ternă aparţinând unui trup obosit, pe fundalul unui decor monoton. Vezi disperarea personajelor, singurătatea lor, sentimentul irosirii, depresia, alienarea în cuplu, toate adunate în culoarea pielii. Când mimicile trasmit ambiguitate, trupul preia mesajele şi tensiunile, chiar dacă epiderma transmite aceeaşi încremenire în lipsa de speranţă, aceleaşi senzaţii cenuşii ale frigului static.

imagine: raczekk.wordpress.com
imagine: raczekk.wordpress.com

Tomasz Wasilewski face parte din categoria regizorilor capabili să apropie la milimetru frumuseţea de tristeţea deteriorării, plăcerea vizuală de reprezentarea dezolantă a neîmplinirii afective, candoarea de însingurarea austeră. În filmul United States of Love transformă în poezie fotografică tot ceea ce ţi se pare epuizant pentru ochi dacă deteşti minimalismul noului val românesc. Reprezentativă pentru talentul regizorului de a exprima nevoia disperată a personajelor de a respira căldura unei legături afective care să le scoată din claustrarea epocii încă dominate de cenuşiul Cortinei de Fier este scena în care priveşti păsările colorate zburând în timpul cinei dintr-o sufragerie transformată într-o grădină interioară. În această scena, decorul ireal, în contrast cu arhitectura brutală a cladirilor austere, şi lumina ce învăluie compasiv un personaj trecut de prima tinereţe îţi amintesc de farmecul vizual dintr-un film de Sorrentino.

United States of Love a fost proiectat în cadrul ediţiei din 2016 a CinePOLSKA – Zilele filmului polonez la Bucureşti.

https://www.youtube.com/watch?v=4LAQgzlb6YQ

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here