Valsul hazardului sau cum mai intra francezii in rai

0
668

Eşti oribil, eşti exact contrariul rigorii şi al moralităţii. (fata către înger)

–  extras din drama comedie scrisă de Victor Haim, Valsul Hazardului, care se joacă în mod curent la Teatrul Coquette.

Recent am descoperit acest teatru nou cu un sediu într-un spațiu atipic, o casă veche din centrul Bucureștiului amenajată anume ca sală de spectacole. Aerul romantic, de Belle Époque al locației, dar și sala de teatru, mică, intimă, cu scaunele ei vechi cu spătar rotund, te sustrag din contemporan și te transpun în atmosfera unui soirée burghez. Mai că e păcat că nu pun condiția ca bărbații să vină îmbrăcați la frac cu joben, iar femeile în rochii lungi de epocă cu corsete și crinolină.

Valsul Hazardului, una dintre cele trei piese ale stagiunii de la Coquette, este o ușoară adaptare după opera dramaturgului francez Victor Haim, scrisă în 1986, care se încadrează, în genul acesta obsedant pentru francezi, al vieții de apoi. De la existențialista Cu Ușile Închise a lui Sartre până la romanticul Hotelul dintre lumi (1999) a lui Eric-Emmanuel Schmitt, dramaturgii și-au pus întrebarea despre ce se întâmplă imediat după moarte și tot ei au şi răspuns.

Dacă Sartre a redus infernul la ceilați oameni, și Schmitt a construit un hotel – fortăreață infinită, din care scăparea e imposibilă pentru sufletele celor aflaţi în comă care așteaptă să fie trimise în Paradis sau înapoi pe Pământ, eliminand total opţiunea iadului, atunci Victor Haim ne propune un interogatoriu – competiție controlat de un înger aparent frivol, pentru a ajunge în rai. 

Ne prezintă două personaje, o tânără (Ruxandra Balaşu) recent decedată  în urma unui accident de mașină și un înger (Mihai Căpăţină) pus pe șotii, în haine de motociclist înrăit, care se află între ea și intrarea în Rai. Acesta din urmă îi propune concursul, o avertizează cu privire la consecinţe, îi prezintă regulile şi opțiunile ajutătoare, singura condiție pentru a câștiga fiind evitarea lucrurilor comune în relatarea vieții ei. Ea acceptă, și așa începe un carusel amețitor și distractiv în care regulile se schimbă după cheremul absurd al îngerului, fata nefiind altceva decât un șoricel în ghearele pisicii, mereu fiind atât de aproape de scăpare dar și atât de departe. Și totuși, ea luptă în continuare, încearcă să seducă îngerul, să-l mintă, să îl înduioșeze; face orice pentru a înclina balanța în favoarea ei, însă nimic nu dă roade. Ea este, la fel ca toată lumea, o victimă a hazardului, a predestinării, care ajunge acolo unde e menită să fie, indiferent de eforturi, iar din tentativele ei sisifice rezultă amuzamentul. 

Și mai interesant poate, este faptul că publicul o privește din perspectiva celor care au eșuat, care au pierdut concursul și, alternativ, cei care urmează să participe la el. Astfel că, putem rezona cu două posible stări de fapt fictive, în același timp, fata aflându-se la mijlocul lor. Finalul, direct legat de aceste perspective, e o întorsătură neașteptată ce nu se regăsește în piesa lui Haim, ci e o interpretare a regizoarei Ingrid Bonţa.

Notabile sunt și obiectele din decor precum scaunele sau balanţa pe care se dispută situaţia fetei, care sunt construcții subțiri, aproape nesigure, tremurătoare, minimaliste, dar și paharele, cu picioare foarte lungi și cupe miniscule. De parcă încearcă să pară că ar fi, undeva la limita materialului, reduse la esență, la minimum necesar, pentru a înlesni tranziția către imaterial.

Spectacolul mai poate fi vizionat pe data de 26 octombrie, ora 19.00.

  

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here