Varza, cartofi si alti demoni – Paguba ne uneste pe toti

0
1687
Imagine: https://www.facebook.com/CabbagePotatoesDemons/photos/

Cu mult umor, culoare locală şi autenticitate redată candid şi pitoresc, regizorul Şerban Georgescu a reuşit să îi explice orăşeanului dependent de supermarketuri ce nu au putut atâtea emisiuni cu teme economice, ştiri alarmante despre modul în care agricultura se duce pe apa Sâmbetei în ţara cu pământurile fertile ce pot hrăni o Europă întreagă sau anchete despre dramele oamenilor din mediul rural, care, în loc să trăiască (măcar) decent după strânsul recoltei, ajung să iasă (aproape) mereu în pierdere. Timp de un an de zile a locuit în Lunguleţu, un sat dâmboviţean aflat la 30 de kilometri de Bucureşti, care ar putea ajunge în cartea recordurilor la capitolul cea mai bună varză şi cartof la cel mai mic preţ.

50 de lei pentru 250 de kilograme de varză! Oferta îi face să pălească de ciudă şi pe maeştri promoţiilor trâmbiţate pe sume grele în reclamele din prime-time. Dacă mai adaugi şi cadrele în care verzele cotropesc abundent ecranul, ai crede că te afli în vreo poveste sătească din tărâmul realismului magic (având în vedere şi titlul filmului). Dar halucinantul din Lunguletu, acest Macondo al unui Sisif agricultor, este hâd şi cât se poate de real, ce-i drept, prezentat pe un ton hâtru, nu mai puţin amar. Intrând în culisele agricole ale punţii culinare dintre Româniile care nu se întâlnesc decât atunci când li se face poftă de ceva authentic bun de pus în străchini, Şerban Georgescu a găsit o reţetă irezistibilă şi pentru cei care nu au de-a face cu lumea dintr-un sat de câmpie prăfuit decât în drum spre vacanţele din zone mai ofertante sau când le vine vrea rudă în vizită pentru a se făli aducându-le şi câte un produs bio din gospodăria proprie. Evitând acel ton anunţător de catastrofe al unui documentar despre sărăcie şi lipsa de speranţă şi alternând într-o notă satirică lumea satului din prezent şi imaginile de arhivă ale reportajelor socialiste cu limbă de lemn, prelucrate prin elemente grafice menite să amintească de reclamele comic-hipstăreşti ce stilizează estetica reclamelor şi filmelor comuniste, a reuşit să facă din filmul Varză, cartofi şi alţi demoni o călătorie insolită pentru cei din afara satului Lunguleţu, dar care îi ajută pe spectatori să conştientizeze adevăratul preţ uman al unui kilogram de varză sau de cartofi.

Fără a împrumuta un ton anticapitalist şi prezentându-i pe sătenii din Lunguleţu în scene în care elementele realului auster sunt deviate într-o zonă comică (dar fără băşcălie şi glume răutăcioase la adresa localnicilor ce ar putea fi priviţi de sus de către cei de la oraş), Şerban Georgescu evită caricaturizarea umilitoare a oamenilor considerati simpli. În paralel cu mesajul transmis, referitor la circuitul unor legume autohtone de la producator la consumator, regizorul îţi oferă şi experienţa întâlnirii cu alteritatea aflată nu foarte departe de tine. Vei avea impresia că în sala de cinema se vor întâlni acele Românii despărţite, care par să se evite reciproc deşi, în realitate, au mai mare nevoie una de alta, ca niciodată până acum. De-o parte este România ţăranului ce face de generaţii întregi o muncă sisifică, deşi are parte de un faliment anunţat înaintea fiecărei recolte. De cealaltă parte este consumatorul, ce ar putea rupe această relaţie forţată şi păguboasă între ţăranii care se spetesc în fiecare zi şi samsarii pieţelor.

Prezentând prin oscilaţia între prezent şi trecutul marcat de neîncrederea în forţa colectivă din cauza alienării produse de colectivizare, filmul îţi oferă un eşantion al dezastrului naţional, în care agricultorul pare captiv, rupt de piaţa reală şi de oportunităţi, nevoit să îşi vândă recolta pe nimica toată şi să renunţe la dreptul de a negocia şi de a-şi acoperi măcar cheltuielile. Vezi toată durerea satului românesc prin imaginile unui pitoresc mai lucid, în care sătenii devin actori expresivi sau personaje ale caror mimici, concluzii realiste şi replici l-ar fi putut inspira foarte mult pe un autor de proză scurtă. Datorită acestui ton hâtru şi ospitalier adoptat de localnici, dar şi imaginilor luminoase, Varză, cartofi şi alţi demoni tratează realitatea autohtonă fără a-l plictisi pe spectatorul pentru care noul val cinematografic este un supliciu.

Filmul este unul atipic. Atât datorită subiectului, cât şi abordării. Altul în locul lui ar fi facut un film realist care să răzbată printre atâtea drame ale omului citadin surprins în producţiile româneşti sau ar fi apelat la seriozitatea unui documentar. Şerban Georgescu a captat universul uman din perspectiva celui ce se scufundă pur şi simplu în mediul pe care vrea să îl cunoască mai bine prin participarea directă. Ajuns un personaj al filmului – străinul de la oraş ce dă de greu – regizorul îţi arată cum ajunge să muncească alături de localnici, pentru a scoate recolta visată, care, din promisiunea abundenţei se transformă în coşmarul risipei ce anunţă încă un an de austeritate pentru cei din Lunguleţu, acest El Dorado al verzei şi al cartofului. Dintr-un corn al abundenţei, satul dâmboviţean devine un calvar pentru localnicii harnici. Peste dramele lor, care cei care au datoria de a-i ajuta trec indiferenţi sau înlocuind lozincile comuniste şi îndemnurile colective cu limbajul de lemn al birocraţiei din calea accesării unor subvenţii sau fonduri europene.

Departe de a prezenta direct lupta ţăranilor cu sistemul ce nu îi ascultă ci doar îi priveşte ca pe nişte unelte vorbitoare ce îşi continuă drumul către pierdere an de an, filmul reuşeşte să te revolte, nu înainte de a-ţi stârni zâmbetul compasiunii pentru localnici, fiecare memorabil şi primitor din felul său. Cei care îşi mai amintesc de poveştile moralizatoare din cărţile socialiste, prin care se urmărea glorificarea satului prin ilustrarea traiectoriei avute de un kilogram de cartofi plecat de pe ogor, suit în caruţă şi ajuns pe farfurie, se vor întreba dacă nu cumva, folosind satira, regizorul reuşeşte să te sensibilizeze, luând în derâdere tocmai acel ton glarificator prin care se urmărea construirea unei solidarităţi artificiale între săteni şi orăşeni.

Într-o perioadă în care orice încercare de a sensibiliza opinia publică prin imaginile omului împovărat este considerată un indemn la lupta de clasă, acest film oferă o alternativă empatică, sensibilă şi umană. Ajută la conştientizare şi poate suda ruptura dintre două medii care depind unul de altul, dar nu prea se cunosc.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here