Viata necunoscuta a copacilor – De ce intarzie ea

0
485

Ajungi la cărţile scrise de Alejandro Zambra când îţi doreşti să descoperi noua generaţie de autori sud-americani. Şi vei găsi motive pentru a întreba când i se vor traduce şi alte romane după ce vei citi Bonsai şi Viaţa necunoscută a copacilor. Scriitorul ştie cum să abordeze teme grele printr-o scriitură deloc pretenţioasă, fentând simplismul şi mediocritatea. Reuşeşte astfel să se apropie de cei dornici de a citi despre o relaţie de cuplu fără a fi dezamăgiţi de clişee reciclate în pasaje bombastice.

Te va impresiona stilul lui Alejandro Zambra în cazul în care preferi acea profunzime ascunsă într-o scriitură simplă şi acea fluiditate nostalgică asociată unei iubiri trecute. Aşa cum a demonstrat şi în primul său roman – Bonsai – scriitorul chilian ştie să ofere exact ce îşi doreşte cititorul ce preferă o poveste de iubire a zilelor noastre, în care melancolia, decadenţa şi tandreţea sunt de nedespărţit.

Vei citi o poveste rememorată sentimental (dar nu siropos!), printr-o naraţiune înlocuită de flashbackuri şi destăinuiri care urmează fluxul memoriei involuntare. Acestor calităţi autorul le adaugă şirul de gânduri declanşate de nevoia personajului central de a înţelege dispariţia misterioasă a partenerei. Cea care dispare este Veronica, iubita protagonistului (pe nume Julian). El o aşteaptă în zadar să se întoarcă de la orele de pictură, iar pentru a-şi face suportabile temerile începe să inventeze poveşti cu arbori vorbitori, pentru a o linişti pe fiica Veronicăi, de care s-a ataşat.

Deşi povestea se petrece pe continentul dictaturilor militare ce au dus la dispariţii nocturne inexplicabile, Viaţa necunoscută a copacilor nu păstrează reţeta thrillerelor psihologice având un substrat politic tenebros, prin care s-au remarcat la nivel internaţional mulţi autori sud-americani. Dispariţia Veronicăi în noapte nu are implicaţii politice, şi nici detalii sordide legate de pericolele ce pândesc viaţa unei femei în ţările considerate a fi corupte. De fapt, Julian, protagonistul romanului, nici nu este tentat să iniţieze un demers detectivistic. În mintea lui, dispariţia este mai degrabă o întârziere prelungită într-o absenţă care nu face decât să-i confirme înclinaţia spre eşecuri amoroase. Începe astfel să deruleze nişte clipe din trecutul petrecut în prezenţa altor femei, să îşi imagineze viitorul Danielei (fiica Veronicăi), apoi să îşi amintească de romanul pe care încearcă să-l ducă la bun sfârşit (cititorii vor intui nişte aluzii la Bonsai, primul roman scris de Zambra, al cărui personaj masculin se numea Julio).

Îţi vei da repede seama că Viaţa necunoscută a copacilor nu va lua forma unui roman detectivistic pentru a-ţi oferi suspansul ce însoţeşte descifrarea unei enigme bine întreţinute de indicii ce-ţi dau fiori sau de piste false. Nu se caută răspunsuri, cauze sau vinovaţi. Dispariţia este doar un pretext oferit personajului masculin pentru a se scufunda iar în propriile incertitudini şi emoţii readuse la viaţă de absenţa bruscă a femeii iubite. Protagonistul nu derulează în minte scenarii terifiante, ci doar scene în care Veronica întârzie deoarece preferă să experimenteze plăceri alături de un alt bărbat. Dar aceste scene imaginare prin care îşi explică dispariţia ei nu duc la revărsarea tumultuoasă a unui şuvoi de emoţii puternice, adunate într-un ghem de resentimente, ci întreţin doar o pâlpâire nostalgică, acoperită de o tristeţe în surdină.

Viaţa necunoscută a copacilor atrage atenţia asupra unui scriitor capabil să folosească o poveste simplă şi un ritm apropiat de reveria nostalgică pentru a rosti problemele complicate ale omului modern, fără a recurge la pasaje angoasante şi dezolante. Sub stratul relaţiei de cuplu destrămate de o dispariţie neelucidată vei descoperi teme precum înstrăinarea, puterea lecturii în alinarea singurătăţii, căutarea identităţii în relaţia tată-fiică sau modul în care absenţa persoanelor iubite capătă un sens, după ani de zile.

Unele dintre cele mai puternice pagini sunt cele în care Julian îşi imaginează cum va decurge viaţa fiicei sale vitrege după dispariţia mamei ei. În locul tristeţii sfâşietoare, vei găsi nişte rânduri pe placul dependenţilor de lectură, ce stau de vorbă cu ei înşişi după ce au revelaţii afective atunci când interpretează dramele unui personaj. De fapt, acest roman poate fi considerat o alegorie subtilă a literaturii ce duce la găsirea unui sens după o separare dureroasă.

Citeşte şi Bonsai – Iubire şi multe cărţi

Bonsai – Iubire si multe carti

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here