Vis febril – Un roman straniu, din care intelegi ceea ce vrei

0
218

Autoarea argentiniană Samanta Schweblin a scris un roman aşa cum le place devoratorilor de filme experimentale sau de thrillere suprarealiste cu accente de horror alegoric stilizat. A creat o lume de o stranietate greu de pătruns, însă localizată într-un spaţiu cât se poate de familiar. Din acest spaţiu banal se ivesc elementele sinistre, înspăimântătoare, care însă nu deformează vizual realitatea, ci o împing discret spre o zonă a lipsei de sens, unde pândeşte un pericol de neînţeles, la fel de anarhic.

În romanul  scurt, dar dens, intitulat Vis febril (finalist al Man Booker International Prize), autoarea se foloseşte abil de misterul nelumesc, de ambiguitatea dusă la extrem şi de realitatea unui spaţiu banal care alunecă brusc într-o irealitate pe care eşti nevoit să o iei ca atare, fără a o înţelege. Tocmai din această realitate a unui loc plasat într-o geografie cunoscută, unde se ascunde însă elementul bizar, ameninţător – o apă contaminată – provine şi genul de suspans care alimentează curiozitatea unui cititor dornic de a experimenta stiluri noi.

De obicei, în filmele horror cu tentă alegoric-suprarealistă, elementul malefic poate fi localizat, chiar dacă îţi este prezentat distorsionat. În romanul Samantei Schweblin, răul se acunde într-un pârâiaş ce a dus la moartea unui cal preţios, ameninţând întregul sat, precum un bluestem. Calul a băut apa otrăvită. Nu se ştie cauza toxicităţii, şi nici despre leacul împotriva ei nu se prea vorbeşte. După ce îţi indică sursa pericolului, autoarea îţi închide orice drum de acces către înţeles, lăsându-te să oferi propriul sens.

Partea dinamică a romanului începe abrupt, în timpul dialogului dintre cele două personaje feminine – Carla şi Amanda. Ele se află într-un sat ales de oamenii din capitală pentru a-şi petrece vacanţele. În timp ce fata Amandei se joacă liniştită, Carla îi destăinuie Amandei un secret morbid şi absurd. Fiul ei, David, suferă de o boală grea şi necunoscută, aparută după ce a venit în contact cu apa din zonă, în clipa în care a fost lăsat nesupravegheat. Singura care mai credea în vindecarea lui era tămăduitoarea dintr-o casă plină de enigme. Această vindecătoare a promis însănătoşirea lui David, dar cu un preţ: acesta va intra în pielea altei persoane pentru a reduce forţa bolii.

Deşi povestea despre vindecarea lui David (spusă de Carla) este neverosimilă pentru orice om ancorat în realitatea ce respinge superstiţiile şi magia, Amanda începe să se simtă ameninţată, de parcă băiatul îmbolnăvit ar deveni un pericol la adresa fiicei sale, Nina. De fapt, multe dintre gândurile şi discuţiile purtate de Amanda fac trimitere la oscilaţia unei mame între dorinţa de încuraja autonomia copilului ei şi teama de a fi prea departe pentru a-i veni în ajutor.

Pentru cei dornici de a citi o poveste închegată, ce respectă vechea structura narativă, Vis febril poate fi un roman frustrant, deoarece atât personajele, cât şi acţiunile acestora se sustrag definitiv oricărei explicaţii logice. Romanul ar putea fi la fel de bine transformat într-o piesă de teatru absurd. De altfel, spaţiul minimalist în care se petrec majoritatea scenelor – o cameră de spital unde se întâlnesc Amanda şi David, băiatul amicei sale – aminteşte de un decor auster, dar ales tocmai pentru a permite infiltrarea aberantului cu miez alegoric inaccesibil.

Aberantul este dublat de o ambiguitate opacă, prin care eşti introdus în atmosfera locului. Această ambiguitate bine dozată planează mai ales asupra dialogului dintre David, băiatul contaminat, şi Amanda, prietena mamei lui. Cei doi vorbesc pentru a derula în faţa ta o succesiune de flashbackuri care să îţi ofere nişte minime repere prin hăţisul absurdului, dar suficiente pentru a-ţi stârni curiozitatea.

David încearcă să o ajute pe Amanda să îşi amintească toate evenimentele ce au adus-o într-o salonul de spital. Amintirile nu sunt lămuritoare, ci au rolul de a întreţine suspansul prin aluzii şi repere dezvăluite doar pe jumătate. Vei afla totuşi despre cum s-a descoperit existenţa unei ape contaminate, despre toate reacţiile Amandei care se temea pentru siguranţa fiicei sale, despre cum a fost moartea ţinută la distanţă pentru a fi salvat David şi despre secretele Carlei – mama lui David.

În lipsa unei naraţiuni care să se ramifice pentru a te ţine atent, scriitoarea Samanta Schweblin se foloseşte abil de personajul aflat la vârsta copilăriei – David. El va insista să aducă la suprafaţă amintirile Amandei, reuşind minima ordonare a evenimentelor, astfel încât cititorul să nu abandoneze lectura odată intrat în această lume de indicii voalate, o lume ce aminteşte mai degrabă de un coşmar incoerent. Vocea lui insinuantă şi perseverentă va exprima şi promisiunea unei dezvăluiri sumbre care să răstoarne aşteptările cititorului şi care să-l determine să îşi schimbe părerile despre semnificaţiile elementelor bizare din acest roman.

Citeşte şi Corpul ei şi alte desfătări – Erotism şi înfricoşare

Zece Decembrie – Un autor care merită să fie descoperit şi în România

Corpul ei si alte desfatari – Erotism si infricosare

Zece Decembrie – Un autor care merita descoperit si in Romania

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here