Visul american in Japonia feudal-virtuala – Ronin: 47 pentru razbunare

0
449

Joi, 19 decembrie, Cinema City Cotroceni, avanpremiera filmului 47 Ronin. 119 minute cât durează proiecția, vecinul meu din stânga vorbește cu jumătatea lui. Priviri tăioase, interjecții de bibliotecă, rugăminți din ce în ce mai ferme – ritualul meu in crescendo nu dă roade, sunt invitat să aștept să apară filmul pe DVD și să-l văd din nou. Nici amenințarea unei săbii de samurai nu cred c-ar fi reușit să-l facă să tacă, așa că mă resemnez. Ce avea de comentat tipul? Nu mare lucru: înainte de fiecare plot point, simțea nevoia să îi explice domnișoarei, care pesemne că era din născare mai săracă cu duhul și nu pricepea singurică, ce urma să se întâmple. Iată adevărata funcție a lui 47 Ronin, un film care, dacă ai trecut de vârsta de 4-5 anișori, n-ar trebui să te surprindă foarte tare: consolidarea instantanee și de durată a stimei de sine.

A critica un film precum Ronin: 47 pentru răzbunare pentru că nu respectă realitatea istorică înseamnă să ai cam la fel de multă minte precum cetățeanul din paragraful anterior. Sigur că sunt șanse destul de mari ca Japonia secolului XVIII să nu fi colcăit de vrăjitoare și monștri, dar a vorbi despre veridicitate în cazul de față e ca și cum te-ai plânge că, deși ai văzut filmul 300, tot nu prea înțelegi mișcările de trupe din bătălia de la Termopile.

Dacă practicile oculte și monștrii din Japonia medievală stârnesc nedumerire, aceasta se întâmplă deoarece scenariștilor Chris Morgan și Hossein Amini le-au plăcut la fel de mult și genul literar-cinematografic fantasy, și valul de wuxia revival de la începutul anilor 2000 (Crouching Tiger, Hidden Dragon, House of Flying Daggers, Hero), și jocul video Mortal Kombat, și pe toate le pun să fiarbă în aceeași oală. Alături de ele, mai încap un personaj supraponderal (de care se poate face mișto după pofta inimii), o femeie care bagă zâzanie (că de aia e femeie), respectiv o femeie care stă cuminte pe tatami-ul ei și așteaptă să fie salvată (din nou, că de aia e femeie).

Condimente: un păianjen lăsat să alunece de-a lungul unui fir subțire direct pe buzele unui personaj, împrumutat din You Only Live Twice, Bond-ul din 1967 (care de asemenea preia scena din Shinobi no Mono, jidaigeki cu ninja din 1962), două discursuri mobilizatoare ținute de același orator, în fața acelorași spectatori (primul încheiat cu urale), o aplicare ca la carte a principiului pseudorealismului în film (din 47 de pozitivi, unii mai trebuie să și moară), un cal troian hamletian (cei 47 pășesc pe teritoriul inamic deghizați în actori), dar și jurăminte de dragoste spuse cu vocea stinsă sub fulgii de nea care cad artistic.

Cel mai interesant apendice e dat de protagonistul Kai (Keanu Reeves), plebeu și metis, deci dublu discriminat, și de idila acestuia cu Mika (Kou Shibasashi), fiica stăpânului său. Eroul are, deci, de luptat cu un negativ care îi ucide stăpânul și îi fură iubita, dar și cu Xenofobia (cu x mare) și cu Sistemul Claselor Sociale, ceea ce face ca izbânda lui finală să pară cu atât mai meritorie (și mai satisfăcătoare pentru spectatorul vestic). 

Ca în basme, eroul de origine umilă poate primi fata împăratului de soție dacă trece o probă: după ce tatăl lui Mika este obligat să-și facă seppuku, toți samuraii aflați în solda lui se transformă în ronini, devenindu-i egali, iar respectarea codului bushido, adică răzbunarea, devine modalitatea prin care Kai poate înfrânge barierele de castă și de rasă care îl separă de obiectul dorinței sale. De altfel, întreg filmul poate fi citit, de către admiratorii teoreticianului rus Vladimir Propp și nu numai, ca un basm: interdicțiile abundă, eroul le încalcă atunci când participă la un turnir, e surghiunit, însă trece un test de etapă și primește în dar o serie de obiecte cu proprietăți magice etc. Toate au loc sub imperiul unui ticking clock à la Robin Hood (dacă nu reușește  să-și îndeplinească misiunea la timp, Mika devine soția lui Kira/Tadanobu Asano), și deloc întâmplător, în Japonia, țară cu o cultură suficient de puternică încât să știe toată lumea ce-i acela un samurai, dar în același timp destul de exotică încât să facă acceptabilă orice gogomănie, oricât de mare.

Fiecare cadru din finalul acestui film 3D cu extrem de mult CGI ar fi o minunată ilustrată, sau imagine de calendar de perete, sau față de masă chinezească. În mijloc, eroina, așteptând pansivă următoarea viață. În spatele ei, văi și munți, cu stoluri kitschoase de păsărele gureșe care apar exact când trebuie. Pe calculator se poate orice, ceea ce face cu atât mai trist faptul că realizatorii lui 47 Ronin și-au dorit atât de puțin.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here