Volum si perspectiva in grafica lui Theodor Pallady


Cand: 01 Jul - 31 Dec 2011
0
288

Se apropie de final expozitia de grafica semnata de Theodor Pallady, care a avut inaugurarea la redeschiderea Muzeului Theodor Pallady in 2009. Cunoscută şi sub numele de Casa Melik, clădirea în care funcţionează muzeul este una dintre cele mai vechi şi frumoase din Bucureşti. Datând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, Casa Melik este caracteristică pentru arhitectura civilă tradiţională românească.

Expoziţia temporară Volum şi perspectivă în creaţia grafică a lui Theodor Pallady, expoziţie care face parte dintr-un ciclu iniţiat în anul 2003 cu scopul de a pune în valoare creaţia grafică a lui Theodor Pallady provenind din fondul colecţiei Serafina şi Gheorghe Răut. Această colecţie cuprinde câteva pănze semnate de Theodor Pallady, precum şi 800 de desene şi gravuri ale marelui pictor român, reprezentative pentru perioada lui pariziană.

Expoziţia reuneşte 32 de lucrări de grafică, utilizand ca tehnici de la creion şi acuarelă la tuş, pasteluri şi acvaforte. Tematica este alcatuita din portrete (Doctorul Ioan Cantacuzino, Bărbat citind, Autoportret, Tânără la malul mării), nuduri (Clara Spida, Louise Cansot, Nud cu măr – Zita Blondeau), peisaje (Place Dauphine, Portul Le Havre, În apropiere de Maudon, Peisaj de ţară) şi naturi moarte. Uneori Pallady experimentează subiecte legate de lumea artistică, acestea materializându-se în compoziţii inedite: o sală de lucru a binecunoscutei Académie de la Grande Chaumière sau Modelul, care înfăţişează un nud în timp ce este desenat de doi artişti.

Theodor Pallady (1871-1956) a dominat mai mult de o jumătate de veac scena artistică românească. În 1889, Pallady pleacă la Paris şi, începând din 1892, lucrează în atelierul lui Gustave Moreau, unde îi are colegi pe Matisse, Manguin, Jean Puy şi Camoin. Se întoarce în ţară în 1904, dar continuă să expună la Paris până în 1940. Creaţiile lui Theodor Pallady, spre deosebire de cele ale artiştilor francezi cu care împărtăşise formarea artistică sunt expresia căutării clasicului şi echilibrului, distingandu-se de explozia afectivă a fovismului.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here