Vreme ciudata la Tokio – Intalniri amortite de sake

0
426

Există un poet ascuns în fiecare personaj din cărţile japoneze. Dacă nu îşi aşterne pe hârtie reveriile prin care preface până şi detaliile banale într-un haiku despre o sepie insipidă, are grijă să îşi transforme viaţa într-un film derulat cu încetinitorul pentru a savura fiecare amănunt neînsemnat, fiind adesea considerat de către occidentalul grăbit un masochist însingurat, lăsat pradă răbdării pe post de călău.

Pentru cine avea impresia că nu se mai poate visa poetic într-un Tokio invadat de tehnologie, personajele autoarei Hiromi Kawakami devin reincarnări contemporane ale vechilor japonezi capabili să admire zeci de minute o gradină zen plină de pietricele sau prunii înfloriţi. Singura diferenţă constă în obiectele interesului estetic. În loc de flori şi grădini (în aparenţă) austere, protagoniştii romanului Vreme ciudată la Tokio aleg bateriile colecţionate pentru a derula trecutul într-o melancolie tăcută sau micile gustari exotice şi bizare care însoţesc nişte cupe de sake. În jurul lor ţes dialoguri sumare, dar însoţite de mimici şi gesturi expresive, cum numai personajele japoneze reuşesc, fără a părea ursuze sau plate.

Reacţia faţă de acest roman, care a fost inclus în lista celor demne de a primi Man Asian Literary Prize, depinde foarte mult de relaţia dintre preferinţele tale în materie de lectură şi stilul minimalist al multor autori niponi actuali. Un cititor aflat pentru prima oară în faţa unui roman japonez contemporan va considera Vreme ciudată la Tokio dovada unei simplităţi mediocre, neînţelegând dorinţa multor edituri internaţionale de a-l promova. Totuşi, cei familiarizaţi cu maniera japonezului de a camufla misterul tocmai în acest minimalism de suprafaţă, amânând eruperea insolitului în cotidian până când necruţătorul cititor învaţă lecţia răbdării şi a subtilităţii, vor fi capabili să ghicească sub pretextul unei după-amieze liniştite, în care protagoniştii sunt invitaţi de un necunoscut să culeaga nişte ciuperci sălbatice începutul unei călătorii iniţiatice, în timpul căreia destăinuirile se ridică precum aburul înmiresmat deasupra unei bucăţi de peşte ce însoţeste serile stropite cu sake din belşug, acea băutură devenită liantul între o femeie introvertită până la însingurare şi fostul ei profesor de literatură.

Deşi ar fi putut scrie o poveste clasică despre bărbatul matur, şarmant, capabil să întreţină dialoguri complicate, şi tânăra ce se teme de ataşamentul îndelungat, poveste ce poate zgândări nişte răni din trecutul fiecăruia, devenite sursa unui supliciu şi a unor dependenţe afective, Hiromi Kawakami preferă o reţetă curajoasă. Alege un ritm încetinit şi un roman introspectiv cu scene statice, petrecute mai mult într-un local anonim unde cele două personaje se aşteaptă unul pe celălalt în faţa tejghelei pe care sunt aşezate cupele de sake alături de combinaţiile stranii pe post de aperitive. În locul dialogurilor decisive, al jocului de-a şoarecele şi pisica dintre bărbatul uns cu toate alifiile, obişnuit să deţină controlul, şi fosta elevă care îl dezarmează cu tact, Kawakami descrie scenele repetitive, gesturile monotone şi replicile întrerupte de tăcerile în care se preling destăinuirile referitoate la pierderile din trecut, mizând pe cititorul având o experinţă îndelungată acumulată prin cărţile populate de personajele japoneze interiorizate. Este genul de cititor răbdător, care ştie că poate aştepta o gratificare la finalul unei acţiuni încetinite şi a unei simplităţi exasperante a stilului, pregătindu-se pentru ivirea neanunţată a unor elemente şi episoade aflate la graniţa dintre real şi oniricul aruncat în mijlocul unei nesfârşite monotonii de Kawakami.

Vreme ciudată la Tokio este mai mult decât o înlănţuire de întâlniri acompaniate de tradiţionalele cupe de sake păstrate în barul obscur înghiţit de metropola agitată, unde îşi unesc singurătăţile profesorul taciturn şi fosta elevă neinteresată de materia predată de el. Nu vei avea parte de imaginea unei relaţii bizare şi tumultuoase, cu accente groteşti în ochii unora, în schumb, vei descoperi cronica unei intimităţi emoţionale născute din goluri umplute de închipuirea şi impresiile cititorului, de nişte călătorii onirice la un han de pe malul mării sau de tăceri care ascund o uşă spre o altă lume şi reflecţii asupra singurătăţii.

Vreme ciudată la Tokio este un roman tipic pentru minimalismul asumat de scriitorii japonezi care preferă să îşi mascheze priceperea folosindu-se de un stil auster în defavoarea unei desfăşurări epice abundente şi dinamice. Este romanul apropierii umane, al plăcerii târzii, surprinzătoare precum o vară indiană, împărtăşită prin detalii simbolice pline de nostalgia delicată, în discretul stil nipon.

Editura Polirom, 2015

Vreme ciudată la Tokio poate fi cumpărat de pe Elefant.ro

Imagini: http://www.wallcoo.net si T. Enami (foto); designerfied.com

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here