Walt Disney – Personaje care ies din zona de confort

0
1070

Fac parte din generaţia copiilor pe care părinţii îi “potoleau” închiriind casete video cu desene animate, imediat dupa Revoluţie. Preferatele au fost, bineînţeles, cele realizate de Walt Disney. Ce-i drept, acel amestec între culoare, replici amuzante şi personaje opuse ne stârneau imaginația. Ne disputam rolurile şi protagonistele favorite, iar în vacanţele petrecute la mare ne credeam fiecare o mică sirenă. Parcul din apropierea blocului era jungla lui Mowgly, iar maidanul plin de praf, savana din Regele Leu.

Fiecare personaj avea farmecul său, dar mi-au rămas în minte mai ales Belle din Frumoasa şi Bestia, Ariel din Mica sirenăşi Jasmine din Lampa lui Aladdin. Când spuneam faimoasa replică des folosită de copilul neînţeles, Las’că mă fac eu mare!, îmi doream de fapt inteligenţa şi răbdarea lui Belle, părul lui Ariel şi curajul ei de-a se duce într-o lume nouă, dar şi hotărârea lui Jasmine (cu tot cu şalvarii ei de mătase).

 

 

Ce aveau în comun aceste trei eroine, încât îmi era greu să decid pe care s-o interpretez în timpul jocurilor din copilărie? Toate aveau de înfruntat nişte părinţi protectori (că doar ăsta e rolul părinţilor), nu ascultau de sfaturile celor mari şi găseau lucruri frumoase acolo unde ar fi trebuit să fie doar pericole şi moarte. Mai târziu aveam să aflu că toate aceste calităţi îl pregătesc pe copil să se dea cu fruntea de pragul de sus când ajunge adolescent şi să părăsească zona de confort pentru a se maturiza, riscând să-şi  exaspereze părinţii.  

 

 

Pentru cei care vor doar o singură câștigătoare, voi alege să vorbesc despre Belle, fata pasionată de lectură, ce-şi lasă căsuţa liniştită pentru a-şi salva tatăl din ghearele unui bărbat care, din perfecţiunea întruchipată, ajunge o bestie hidoasă, drept pedeapsă pentru egoismul său. Cu alte cuvinte, Frumoasa şi bestiaeste întâlnirea dintre fata cuminte, silitoare şi devreme acasă şi un magnat playboy care pierde ce-avea mai de preţ: farmecul personal. Din călău psihologic şi victimă, devin prizonier şi salvator.

O dădeam din râs în plâns când se trecea brusc de la scena în care Belle mergea nepăsătoare, cu privirea hipnotizată de cartea mereu deschisă în faţa ei, în timp ce afemeiatul oraşului încerca să-i distragă atenţia, la scena în care traversa o pădure întunecată în plin viscol pentru a-şi găsi tatăl rătăcit. O invidiam pentru curajul de a trece dincolo de poarta sinistră a castelului în care zăcea un mare nefericit ajuns la capătul durerii sufleteşti.

Deşi în acea perioadă nu ştiam să citesc şi mă speriau volumele groase din bibliotecă, mi-a rămas în minte scena în care Belle citea din Romeo şi Julieta,în timpul cinei la care o invitase bestia îmbrăcată la patru ace de servitorii tranformaţi în ceainice, sfeşnice şi măturici. Chiar şi un monstru poate învaţă ce înseamnă mila când are cine să-l înveţe, mă gândeam eu, concluzie periculoasă, ar spune unii.     

Pe lângă povestea de iubire plină de mesaje umaniste, în care se amestecau urâtul şi frumosul, egoismul şi dăruirea de sine, Frumoasa şi bestiaoferea o lume plină de culori, mai ales în scenele în care obiectele însufleţite din castel puneau la cale un spectacol parizian ce amintea de gloria cabaretelor de altădată. Nu lipseau nici elementele pline de originalitate, cum ar trandafirul de sub clopotul de sticlă, devenit ceasornicul prin care orele ce despărţeau bestia captivă de revenirea la viaţă se măsurau în petale căzute.

Undeva, când rămâne fără busolă, copilul din noi mai caută liniştea din poveştile Disney, chiar dacă viaţa a cam dat de toţi pereţii cu inocentele tâlcuri lăsate în urma lor. 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here