We Need To Talk About Kevin – Scheletul din dulap

0
378

Eva Khatchadourian a fost o cunoscută reporteră de călătorii, cu un bestseller la activ și participări la Tomatina. Apoi a fost soție, mamă și a avut o cameră cu hărți pe post de tapet, pe care fiul său, Kevin, a avut grijă să o distrugă. Iar acum este singură, mama unui monstru. Adaptat după romanul omonim al lui Lionel Shriver, We Need To Talk About Kevin pare cronica unei relații mamă-fiu disfuncțională, o poveste despre răzbunare și responsabilitate, având în centru figura unui martir, Eva (Tilda Swinton).

Am spus „pare” fiindcă lucrurile sunt un pic (mult) mai complexe de atât, iar linia fină care separă cele două posibile teme (pe scurt: este Eva o victimă sau suntem toți victime în măsura în care suntem oameni) este aceeași care face distincția film bun – film prost. La lansarea acestui film la Cannes în 2011, internetul a explodat cu recenzii construite în jurul unei scene de început, în care Eva, în mijlocul festivalului Toamatina asumă poziția lui Hristos crucificat. Semnificația este evidentă: Eva este o victimă a fiului malefic, demoniac pe care l-a adus pe lume fără voia ei. Un fel de continuare a clasicului Rosemary's Baby, nu? Quod erat demonstrandum.

Eroarea din ecuație este însă una subtilă: povestea este prezentată în flashbacks. Este normal în consecință ca fiecare amintire a Evei să fie infestată de regretele prezentului: mâinile întinse în extaz se transformă într-un gest de predare; filmul se numește într-adevăr We Need To Talk About Kevin, însă nu vă lăsați păcăliți; nimeni nu vrea cu adevărat să vorbească despre Kevin.

Spre deosebire de majoritatea filmelor care prezintă scenarii post masacrul de la liceul Columbine, We Need To Talk About Kevin nu îi oferă lui Kevin tratament preferențial. Atenția ne este dirijată către mama criminalului, iar Tilda Swinton este mai mult decât pregătită să ducă greutatea morală a poveștii. Problema responsabilității părinților pentru acțiunile copiilor a fost cea mai discutată pe marginea acestui film și este natural să fie așa. Eva a fost pusă la zid de părinții victimelor fiului său; dacă am vrea să ducem la extrem campania de reabilitare a Evei, am putea chiar spune că în timp ce Kevin a stat bine mersi la mititica, ea a dus greul în lumea reală. Și totuși această interpretare nu este satisfăcătoare.

Dilema Evei nu este faptul că fiul său este un criminal fără scrupule, că a manifestat răutate de la o vârstă fragedă (Kevin este interpretat excelent în copilărie și adolescență de Jasper Newell și Ezra Miller, respectiv) și măsura în care este ea responsabilă, în calitate de mamă. Întrebarea nu este dacă Eva a fost sau nu capabilă să-i dea cei șapte ani de acasă lui Kevin, cum le place bunicilor noastre să spună. Problema Evei este că în comportamentul lui Kevin ea vede nu răspunsul lui la lipsa ei de afecțiune, ci o oglindă a propriei alienări (idee susținută și de Tilda Swinton).

Scenele în care stă cu fiul său lângă un șantier de construcții pentru ca zgomotul să sufoce urletele copilului sau episodul în care Eva îi rupe mâna lui Kevin sunt manifestări ale unei violențe abia reținute. Această violență este percepută de Kevin, iar candoarea forțată a mamei este taxată de copil ca o minciună. Vina Evei este de a fi adus în lume un om care-i moștenește instinctele și i le amplifică.

Într-o scenă care nu a fost introdusă în varianta finală, Eva își întreabă fiul de ce a cruțat-o numai pe ea. Răspunsul lui este simplu: You don't want to kill your audience. Să cataloghezi crimele lui Kevin ca acte diabolice înseamnă să insinuezi că au fost dincolo de înțelegerea lui. Chiar dacă în final Kevin spune despre motivele lui : I used to think I knew. Now I'm not so sure, el nu a fost victima unui scenariu cu posedați. Crima, ca și iubirea de mamă sau iertarea, sunt acte specifice omului, chiar dacă cel dintâi nu este neapărat uman(ist). Intențiile lui Kevin au fost clare și au dat rezultate: și-a îmbrățișat mama și și-a eliberat publicul.  

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here